Ce șanse are să treacă reforma lui Bolojan privind pensiile speciale de CCR? Răspunsul surprinzător al lui Tudorel Toader: „Este nefiresc să…”

0
56

Fostul ministru al Justiției și judecător constituțional, Tudorel Toader, a declarat la Digi24 că principiile prezentate de premierul Ilie Bolojan în proiectul privind reforma pensiilor speciale ale magistraților sunt, în opinia sa, compatibile cu prevederile Constituției. Declarația vine după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat măsuri esențiale ce vor fi incluse în al treilea pachet fiscal, printre care: creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, majorarea vechimii minime la 35 de ani, limitarea pensiei la 70% din salariul net (comparativ cu formula actuală – 80% din venitul brut, care permite în unele cazuri pensii mai mari decât salariul avut în activitate).

„Când analizăm o lege, un proiect de lege, avem în vedere, pe de o parte, posibile neconstituționalității de fond referitoare la conținutul reglementării și în al doilea rând, posibile neconstituționalități care pot să rezulte din procedura de legiferare”, a spus Tudorel Toader, care a recunoscut că în cazul unor decizii ale CCR, el era chiar membru în acel organism. „Deciziile anterioare nu s-au referit la vârsta de pensionare a magistraților. N-a fost pusă în discuție această problemă. Vârsta de pensionare este de competența exclusivă a legiuitorului. Adică nu este o problemă de constituționalitate”, a spus Tudorel Toader.

„Este nefiresc să ies la pensie cu mai mult decât salariul pe care îl aveam”

Toader a menționat, însă, că precedentele decizii ale Curții au fost favorabile menținerii unor pensii apropiate de nivelul salariilor pentru magistrați, din cauza regimului strict de incompatibilități și interdicții specifice profesiei. Totuși, fostul judecător CCR consideră că actuala propunere guvernamentală este rezonabilă.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments