Campanie amplă de dezinsecție la Iași: tratamente săptămânale împotriva țânțarilor și căpușelor până în luna iulie

0
23

Primăria Municipiului Iași continuă programul de dezinsecție, larvicidare și tratamente împotriva căpușelor pe întregul domeniu public.

Astfel, în cursul serii de 8 mai au fost făcute acțiuni de dezinsecție pe 4.866 de hectare, de larvicidare pe 61 de hectare și tratamente împotriva căpușelor pe 34 de hectare. Alte acțiuni de dezinsecție au fost făcute pe 15, 22 și 29 mai și pe 5 iunie.

Facem apel la ieșeni să evite locurile unde sunt făcute acțiuni de dezinsecție și să închidă ferestrele atunci când mașinile de intervenție trec prin zona în care locuiesc. De asemenea, apicultorii sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine.

Prestatorul acestor servicii este asocierea SC Wasval SRL – SC Mior SRL – SC Expert 3D SRL. Pentru dezinsecție exterioară împotriva țânțarilor și pentru tratamentul împotriva căpușelor pe domeniul public produsul folosit este Sting.

Datele prezentate pot suferi modificări, întrucât depind de condițiile meteorologice sau alți factori care ar putea restricționa efectuarea serviciilor.

Orice alte informații privind modul de desfășurare a acestor acțiuni pot fi obținute de la prestator, la telefon 0232.254.328, sau de la Direcția Tehnică și Servicii Comunitare a Primăriei Municipiului Iași, la telefon 0232.267.582, interior 148 sau 243.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments