Julieta nu era o fată obișnuită. Avea o inteligență vie și o inimă care bătea mereu prea tare — pentru vise, pentru oameni, pentru iubiri imposibile. Între ea și soartă se născuse o luptă tăcută, iar în mijlocul ei, doi băieți trăgeau de sufletul ei în direcții opuse.
NICU era tot ce părinții și profesorii își puteau dori: olimpic la matematică, calm ca o ploaie de toamnă, politicos până și cu vântul care îi răvășea părul. O privea cu o blândețe care uneori o făcea să se simtă vinovată că nu-l iubea mai mult.
Apoi era GEORGE — un foc viu. Vorbea în replici tăioase, râdea cu gura plină de furie, trăia ca și cum ziua de mâine ar fi fost o glumă proastă. O sărutase prima dată într-o seară rece, cu sânge pe buză și ochii plini de întuneric. O făcea să tremure, nu doar de emoție, ci și de teamă. Era magnetic, dar instabil — frumos, dar periculos.
JULIETA oscilase luni de zile. Cu NICU se vedea viitorul: liniștit, previzibil, sigur. Cu GEORGE simțea prezentul: crud, intens, ca o furtună. Dar când George i-a strâns încheietura prea tare, urlând din gelozie, și a lăsat în urmă o vânătaie violetă, JULIETA a știut.
Dragostea nu trebuie să doară. Nici fizic, nici în suflet.
L-a căutat pe NICU, în bibliotecă, acolo unde timpul se odihnea între pagini. Nu i-a spus multe. Doar l-a privit în ochi și i-a spus: „Acum știu ce merit.” El i-a zâmbit, fără să întrebe nimic. Pentru că răspunsul fusese, mereu, în tăcerea lui.
Și Julieta a ales viitorul. VIITORUL incepe MÂINE!
