Municipiul Pascani s-ar putea confrunta in urmatoarea perioada cu noi avarii de apa, dupa ce, antreprenorul care executa lucrarile la autostrada A7 a anuntat ca mai are de efectuat 5 interventii la magistrala care alimenteaza orasul. Autoritatile locale, impreuna cu operatorul ApaVital sustin ca monitorizeaza situatia, astfel incat, sa nu mai apara situatii precum cea din urma cu o saptamana, cand Pascaniul a ramas 4 zile fara apa.
Municipiul Pascani s-a confruntat cu o grava criza de apa potabila, in urma unei avarii produse la conducta principala de aductiune Motca–Hanu Ancutei–Pascani. Problema a aparut imediat dupa finalizarea lucrarilor de relocare a conductei, realizate pentru a permite construirea autostrazii A7. O defectiune aparuta la imbinarea conductelor, in momentul reluarii alimentarii, a dus la intreruperea completa a furnizarii apei, afectand intreg orasul si comunele din apropiere.
Astfel de situatii se pot repeta in perioada urmatoare dar primarul Marius Pintilie sustine ca autoritatile sunt pregatite sa intervina de urgenta.
Marius Pintilie – Primar Municipiul Pașcani: “Cei de la autostradă au declarat că mai au de făcut 5 astfel de intervenții, iar unele din aceste 5 intervenții chiar sunt mai mari sau sunt mai ample decât ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută. S-au găsit soluții, o să facem tot posibilul să monitorizăm următoarele intervenții, să fim în zonă acolo cu tot felul de utilaje, în cazul în care vom avea din nou o avarie, să intervenim repede și timpul de reparație, intervenție și reluarea furnizării apei să fie cât mai scurt”.
În același timp, autoritățile analizează opțiuni alternative pentru alimentarea cu apă a municipiului, printre care se numără și racordarea la o sursă de apă din râul Siret.
“Cei de la ApaVital ne-au comunicat sunt în procedurile de achiziție, astăzi, pentru stația de tratare. Urmează să pregătească documentația pentru autorizația de construire și undeva la anul vom avea o stație de tratare a apei de pe Siret, ceea ce înseamnă o alternativă la conducta de la Moțca“, a adaugat Marius Pintilie.
Deși soluția este momentan în stadiu de proiect, ea reprezintă o perspectivă promițătoare pentru asigurarea unei rețele de distribuție stabile, pe termen lung.