Jurnalistii de investigatie de la Rise Project au aflat ca „patronul” lui George Simion, Calin Georgescu, a calatorit la Moscova, in 2016, direct de la Viena. Imediat dupa aceasta calatorie, presa de propaganda controlata de Moscoca a inceput sa-i aduca elogii „doctorului Calin Georgescu”. Contactat sa explice ce a facut atunci la Moscova, Georgescu nu a raspuns.
„Calin Georgescu a calatorit in ianuarie 2016 la Moscova, conform unui document intrat in posesia RISE. La vremea respectiva, Rusia era de doi ani sub sanctiuni internationale pentru prima invazie militara in Ucraina si anexarea fortata a peninsulei Crimeea.
Georgescu a plecat din Viena (acolo unde locuia la acea vreme cu familia) si a aterizat in capitala Rusiei (pe aeroportul Domodedovo) pe 25 ianuarie, de unde a plecat inapoi in Austria pe 27 ianuarie.
RISE a publicat in decembrie o investigatie despre tranzactiile imobiliare din zona Vienei, pe care familia Georgescu le-a facut dupa 2010, cand a obtinut un 1 milion de euro de la oamenii din gruparea Mazare.
Informatiile cu vizita lui Georgescu la Moscova fac parte dintr-o scurgere de date ale punctelor de trecere ale frontierei din Rusia. Numarul de pasaport utilizat pentru calatoria din 2016 a apartinut lui Calin Georgescu si a fost valabil pana in 2018.
In 2016, publicatiile apropiate regimului de la Kremlin ii faceau elogii politicianului care si-a exprimat admiratia fata de Vladimir Putin.
La cateva luni distanta de la calatoria in Moscova, publicatia Sputnik Moldova anunta ca doctorul Calin Georgescu va fi viitorul prim-ministru al Romaniei. Articolul a fost preluat rapid de o alta platforma media care sustine agenda de la Moscova, Russia Today.
Articolul il creiona pe Georgescu ca fiind un diplomat de talie mondiala cum probabil Romania nu a mai avut in ultimul secol.
‘Cunoscator in amanunt al doctrinelor politice si economice, dar si extrem de informat in privinta trendurilor geopolitice, doctorul Georgescu, fara indoiala un strateg absolut, stie mai bine decat oricine incotro se indreapta lumea si daca Romania are sau nu viitor’, scria Russia Today in 2016.
Dupa doua luni de la aceste articole, in august 2016 Calin Georgescu a publicat cartea ‘Cumpana Romaniei’. Un volum care continea proiectul de tara – Hrana, Apa, Energie – pe care politicianul de extrema dreapta l-a folosit in campania pentru alegerile prezidentiale din 2024.
Autorul a dedicat cateva pagini si Rusiei, tara despre care fostul candidat la prezidentiale a scris ca nu este antioccidentala, dar antiglobalista si deschisa catre nou:
‘Este o imprejurare fericita ca atat poporul roman, cat si cel rus se impartasesc cu apa marelui fluviu al spiritualitatii crestin-ortodoxe, care va curge in vesnicie. Trebuie sa stim de unde este bine sa bem apa sfanta, aducatoare de liniste si pace, pentru a realiza constructii spirituale care dainuiesc in timp.’
In 2014 Georgescu a confirmat ca il cunoaste pe Alexander Dughin, ideologul Kremlinului. Ulterior in 2024 Georgescu a dat detalii despre circumstantele in care cei doi s-au intalnit.
Am solicitat un punct de vedere din partea lui Calin Georgescu prin avocatul si sotia acestuia, Cristela Georgescu.
L-am intrebat pe Calin Georgescu care a fost scopul vizitei din 2016 si daca in cele doua zile s-a intalnit cu reprezentanti ai administratiei de la Kremlin. Pana la publicarea acestui text nu am primit un raspuns”, a transmis Rise Project.
Calin Georgescu a afirmat, miercuri seara, ca vede lucrurile bune in ”protejatul sau”, candidatul AUR la alegerile pentru Presedintia Romaniei, George Simion, si ca il ajuta pe ”protejatul mai tanar in tot ceea ce face”. El s-a referit si la afirmatia lui George Simion ca va da afara 500.000 de bugetari si a precizat ca acest lucru este imposibil de facut si a pus aceasta declaratie pe seama varstei liderului AUR, elanului tineretii si a mai adaugat ca ”poate a fost o figura de stil”.
”Vad in protejatul meu mai tanar lucrurile bune. Nu trebuie sa vedem lucrurile rele, ca de fapt la fiecare. Indiferent ca sunt diverse acuze, pe diverse paliere care se aduc, pe mine ma intereseaza in acest moment ca avem de optat intre credinta si necredinta”, a declarat Calin Georgescu, miercuri, la Gandul, citat de news.ro.
El a fost intrebat daca va fi premier daca George Simion ajunge presedintele Romaniei.
”Eu sunt interesat sa nu avansez aceste lucruri acum, in aceasta emisiune. Eu insa va pot confirma ca sunt extrem de pregatit de a-mi ajuta tara in orice situatie si de pe orice pozitie. Aici discutam de binele Romaniei si sigur sa ajut protejatul meu mai tanar in tot ceea ce face in asa fel incat sa ghidez lucrurile ca sa fie bine. Sa nu mai fie discutii care apar”, a explicat Calin Georgescu.
Intrebat daca se va angaja alaturi de George Simion pentru a schimba sistemul, Georgescu a raspuns: ”Categoric, da”.
El a mai fost intrebat daca protejatul sau este si partenerul lui de acum inainte.
”Evident, nu ai altfel cum. (…) Sunt multe lucruri de corectat de ghidat, daca le facem spre binele poporului, toti avem de invatat si el, si eu la randul meu chiar. Important este sa urmarim acelasi ideal comun”, a explicat Cain Georgescu.
El s-a referit si la afirmatia lui Simion ca va da afara 500.000 de oameni daca va ajunge presedintele Romaniei.
”Sunt lucruri care…stiti….varsta, elanul tineretii, este firesc, poate a fost o figura de stil. Este imposibil asa ceva si nici nu exista sa fie luata in calcul o situatie de genul acesta pentru ca aici discutam evident de eliminare pile si amante si alte chestiuni, dar sunt oameni foarte bine pregatiti care nu au voie sa ridice capul datorita pilelor si amantelor. Despre asta vorbim”, a afirmat Calin Georgescu.