Ce înseamnă, de fapt, visele în care faci sex

Ţi s-a întâmplat vreodată să visezi că faci sex cu unul dintre prietenii tăi, iar atunci când te-ai trezit n-ai ştiut cum să interpretezi asta? Ce înseamnă, de fapt, acest fel de vise o să te surprindă!

Hai să vorbim un pic despre un subiect pe care de cele mai multe ori îl ignorăm din diferite motive – fie că ne face să ne simţim inconfortabil, ne ruşinează, ne sperie sau dimpotrivă, ne place. Este vorba despre visele cu şi despre sex, mai ales cele în care partenerul nu este iubitul său persoana pentru care avem o atracţie aparte. Poate că şi tu ai crezut până acum că atunci când visezi că faci sex cu cineva înseamnă că asta îţi doreşti în realitate. Ei bine, ţinem să te liniştim. De cele mai multe ori nu este cazul.

Psihoterapeutul Robi Ludwig vrea să ne lămurească. “Partea interesantă a viselor despre sex este că de foarte puţine ori au legătură într-adevăr cu asta. Sexul simbolizează o alăturare sau o uniune a două părţi proprii ţie.” Aşa că, dacă visezi că faci sex cu şeful tău, care nu te atrage sub nici o formă, ar putea să însemne că eşti nerăbdătoare să ai succes sau că vrei să fii luată mai în serios la muncă. Ce uşurare, nu-i aşa? “Unii teoriticieni cred că tu reprezinţi toate personajele din visele tale. Iar visele despre sex, mai ales cele cu parteneri la care nu te-ai fi gândit niciodată în acest fel, pot fi un pic ruşinoase sau te pot tulbura. Şi pentru că de cele mai multe ori sunt foarte intense, îţi încurajează dorinţa să afli mai îndeaproape ce vor să spună”, a mai adăugat Robi Ludwig.

Şi ca să te liniştim de tot, iată câteva vise despre sex, pe care poate ţi s-a întâmplat şi ţie să le ai, şi intepretarea lor, la care sigur nu te-ai gândit vreodată!

Dacă visezi că faci sex cu  fostul/a  iubit/ă

Să visezi că faci sex cu fostul iubit poate să-ţi trezească tot felul de îndoieli. Şi chiar dacă poţi crede că asta înseamnă că subconştient îţi doreşti să vă împăcaţi, lucrurile nu stau chiar aşa. Visele de genul acesta pot fi intepretate că o încercare proprie de a te împăca cu anumite sentimente nerezolvate în ceea ce-l priveşte pe fostul partener. Iar tipul emoţiei pe care o experimentezi în vis îţi poate da un indiciu în privinţa sentimentului care a rămas nerezolvat.

Dacă visezi că faci sex cu un prieten/ă sau cu o persoană cunoscută de sex opus

Astfel de vise îţi spun că simţi o apropiere emoţională de persoana respectivă sau că eşti atrasă de una din calităţile lui, nicidecum că îl placi. Aşa că, stai liniştit/ă!

Dacă visezi că faci sex cu o persoană de acelaşi sex

Dacă în viaţa reală nu eşti atrasă de persoane de acelaşi sex, tipul acesta de vis îţi vorbeşte despre încrederea în sine. Poate avea de-a face cu acceptarea anumitor părţi ale tale pe care le-ai neglijat până acum sau despre care nu ai o părere prea bună. Visele în care eşti în tandreţuri cu una dintre prietenele tale apropiate, sau cu o altă femeie pe care o cunoşti, îţi poate indica nesiguranţe pe care le ai în legătură cu relaţia dintre voi, sau îţi poate spune că doreşti să-ţi dezvolţi o calitate sau un talent pe care îl are prietenă sau femeia respectivă.

Dacă visezi că faci sex cu un străin

Visele în care faci sex cu un bărbat sau o femeie străin/aă pot avea legătură cu una din părţile tale masculine sau feminine pe care vrei să le activezi mai mult la tine, în încercarea de a-ţi menţine echilibrul psihic. Iar dacă visul nu te tulbura sau nu îţi provoacă teamă, poate fi un semn de evoluţie personală. Ceea ce-i o veste bună, nu-i aşa?

 

Sursa: elle

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *