Vești bune! Duminică se redeschide PALAS ICE, singurul patinoar din Iași

0
37 views

Și în această iarnă, ansamblul urbanistic Palas îi aşteaptă pe toţi pasionaţii sportului pe gheaţă la Palas Ice, singurul patinoar din Iaşi. De pe 1 decembrie 2013, principala destinaţie de distracţie în aer liber a sezonului va fi deschisă zilnic.

 

Palas Ice, poziţionat în parcul ansamblului, are o suprafaţă de 1.200 mp şi poate găzdui până la 300 de iubitori ai mişcării pe gheaţă. Patinoarul va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 12.00 – 21.30, iar sâmbăta şi duminica, între orele 09.00 – 23.30. În timpul săptămânii, pentru seriile dintre orele 12.00-15.30, un bilet costă 7 lei/copil şi 12 lei/adult, iar între 16.00 – 21.30 tarifele sunt de 10lei/copil şi 15 lei/adult, pentru o oră şi jumătate de distracţie pe gheaţă. În week-end, tarifele sunt de 10 lei/copil şi de 15 lei/adult. În zilele de sâmbătă şi duminică, primele trei serii, între orele 09.00 – 12.00, sunt dedicate celor mici, care pot învăţa tainele patinajului de la un instructor specializat.

 

 

 

Persoanele care nu deţin patine, le pot închiria de la Palas Ice pentru 10 lei. De asemenea, doritorii de sesiuni extinse de patinaj pot opta pentru abonamente: copii – 70 lei şi adulţi – 105 lei pentru şapte curse plus una gratuită, cu garderobă inclusă sau adulţi – 60 lei pentru patru curse şi garderobă inclusă. Magazinul Hervis Sports din Palas Mall oferă serviciul de ascuţit patine, la preţul de 15 lei.

 

Patinoarul beneficiază de tehnologie performantă de răcire şi menţinere a gheţii, fiind funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here