Un nume de care se va auzi prin teatre: Diana Udrea

0
3,145 views

Diana Udrea încă e studentă la secția Regie a Facultății ieșene de Teatru. Cu toate acestea, cele câteva spectacole-examen pe care le-a realizat în ultima perioadă au atras atenția asupra ei. Atentă la detalii, preocupată să producă atmosferă, căutând mereu să lase o amprentă originală pe creațiile pe care le propune, Diana ar putea deveni în viitor o voce sonoră a regiei românești. Personalitate dominatoare, este autoritară, îi place disciplina în lucrul cu echipa. Vine din Brăila, dar a trăit în o perioadă în Spania. La Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și la Hala Fix i s-au jucat Paraziți, de Marius Von Mayenburg. A mai pus în scenă fragmente din Ivanov, de A.P. Cehov, Hamlet și Richard III, de William Shakespeare, Commedia de`ll Arte.  (Lavinia Lazăr)

Lavinia Lazăr: Zilele trecute ți-ai prezentat spectacolul-examen Richard al III-lea de William Shakespeare, în grădina interioară a Facultății de Teatru. Ai optat pentru Andrei Ștefan Andriucă, în rolul lui Richard. Cum a funcționat în acest caz relația regizor-actor?

Diana Udrea: Mai lucrasem cu Andi în anul I, tot un experiment pe mișcare. Acum, când ne-am reîntâlnit să lucrăm, efectiv am simțit cum două forțe au făcut un boom. Am venit amândoi cu un aer foarte proaspăt. I-am explicat ce are de făcut și, spre surprinderea mea, a înțeles perfect. Amândoi ne-am reunit ideile și am realizat un fel de domino.

De la Ivanov la Hamlet

Ce cauți tu în artă? Adevăr, experiențe, experimente?

Experimente, clar. Cumva, caut să fac experiment, nu sunt adepta și nici nu mă tentează să fac o comedie ușoară de seară. Vreau să am timp să experimentez. De exemplu, dacă profesorul îmi spune că am două săptămâni să fac un spectacol, atunci în tot acel timp experimentez, iar la ultimul examen, atât eu, cât și Andi suntem de părere că acesta este doar un punct de pornire. Trebuie timp și vreau să văd produsul, să văd cum se concretizează produsul artistic.

Te simți stresată când ți se dă un termen limită?

Da, doar că în același timp este o provocare foarte mare, dar nici nu îmi place să mi se spună că am două luni să faci un spectacol… Până îmi pun ideile pe foaie, până repet cu actorii… Tot în două săptămâni fac …totul. Limita de timp mă face să fiu antrenată și asta îmi place pentru că sunt ocupată.

Cel mai cunoscut spectacol al tău este Paraziții, pe care l-ai jucat în mai multe spații. Cum ai perceput trecerea de la o scenă la alta, de la un  public la altul?

Am avut foarte mari emoții. Nu ne imaginam că ajungem acolo, nu ne imaginam că o să se întâmple asta. Am avut încredere în actori. Nu știam dacă o să vină lume, însă am simțit publicul destul de deschis. Cunoscuții care l-au mai văzut mi-au spus că au sesizat detalii noi. Cu spectatorii care l-au văzut prima dată n-am apucat să discut despre asta. În schimb, a venit și un reporter de la TVR Iași și ne-a spus că a rămas foarte impresionat și că nu se vede că suntem studenți. Cu toate că eu nu cred asta. Până la urmă, deși nu mă așteptam să aibă succes la public, nu a plecat nimeni din sală.

Un alt proiect realizat de tine în cadrul programului Mari sisteme regizorale, William Shakespeare – Hamlet, Scena V, Actul IV, mi-a rămas adânc întipărit în memorie. Observând distribuția din acel examen, am înțeles că, de obicei, lucrezi cam cu aceeași echipă.

Nu realizasem lucrul acesta, până când cineva mi-a atras atenția din exterior. Am zis, da: lucrez cu aceiași oameni. Când citesc un text, îmi vin în minte oameni cu care pot lucra și îi asociez cu personajele sau, dacă sunt obligată să lucrez cu alții, încerc să aduc personajele la ei, să treacă prin filtrul lor și abia după aceea ne apucăm de treabă. Îmi place să cunosc oamenii cu care lucrez, dacă nu-i cunosc, întâi ies cu ei la o bere, două, zece, până știu ce face fiecare în timpul liber, ce pasiuni are; cred că e vorba tot de un fel de manipulare.

Din Madrid la Iași via Brăila

Crezi că regizorul manipulează actorul?

(Cu un surâs) Lejer, dar nu în sensul rău al cuvântului. De exemplu, dacă despre cel cu care vreau să lucrez știu că are probleme cu tatăl lui și are un personaj, încerc să accesez zona aia. Profit oarecum pentru că știu în ce zonă să merg și accesez și zona personală a actorului.

În ce registru te încadrezi? Ești un regizor calculat sau spontan?

Nu sunt calculată. Am o idee, o notez.

Măcar le notezi…

Merg mult pe spontaneitate. Nu îmi fac toate lecțiile de acasă, deci trebuie să compensez.

Cum îți atragi distribuția?

Îi conving. Le explic ce o să fie și că o să aibă un efect wow pentru public și cu chestia asta îi cuceresc. Descifrez împreună cu echipa toate codurile, pornește oarecum spectacolul de la ideile mele, dar cu ajutorul lor ia o altă formă.

Dacă am face un joc… Cine era Diana Udrea în trecut?

(Emoționată) În copilărie am stat destul de puțin timp în Brăila. La cinci ani am plecat cu părinții în Spania. Nu mi-a surâs partea asta, nu cunoșteam nici limba și faptul că veneam din România nu era un avantaj în raport cu copiii de acolo. Nici pe atunci nu aveau o părere prea bună despre noi… A fost destul de complicat până am început să mă integrez, după aia am început să cresc și să înțeleg că-mi plăcea să fiu liberă și îmi plăcea să fac doar ce vreau eu. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii indeciși, dacă ieșeam cu prietenii și nu ziceau sau nu se hotărau unde să mergem, spuneam eu. Mereu mi s-a reproșat fac ce vreau eu și că doar eu iau inițiativa.

Am petrecut o perioadă destul de singură, iar după aia am crescut și am revenit în țară. Eram în clasa a IX-a și iar a fost problema cu integrarea, că vin din Spania că ce am făcut acolo, că de ce s-a întors?! Până la urmă, m-am adaptat, dar a fost greu.

Prima ta amintire în care ți-ai dat seama că îți place să fii lider?

De când eram mică și mă jucam foarte mult cu păpușile. Făceam și căsuțe și rochițe și am început să fac și să scriu scenarii. Chiar când mă jucam cu mama sau cu prieteni, trebuia să se joace după scenariul meu prestabilit.

Să înțeleg că direcția spre regia de teatru vine din copilărie?

Nu, doream să devin avocat. După aia voiam să mă fac stewardesă, după aia psiholog. Abia în clasa a XII-a mi-am dat seama că vreau să fac regie.

Cum arată din perspectiva ta, regia contemporană, dar regizorii cu care ai să concurezi?

Am văzut puțin din ceea ce înseamnă noua generație Impresia mea e că se bazează prea mult pe tehnologie. Înțeleg importanța luminilor în spectacolul contemporan, dar să nu depindem de ele, să nu jucăm după un paravan cu videoproiecții. Nu vreau să ajungem să avem diagrame în loc de actori. Oricum, tinerii încă nu s-au afirmat pentru că sunt timizi, adică avem regizorii mari care încă activează.

Nu mi-e frică de lumea asta a bărbaților

Care ți se pare problema majoră a tinerilor generații de creatori din România?

Cred că nu sunt bani și asta-i, de fapt, problema majoră. Să spunem că tu, ca regizoare tânără, ai vrea să faci un Faust. Nu ți se dau bani. Nu are nimeni încredere în tine pentru că nu ai experiență. Nu ai experiență pentru că nu te angajează nimeni pentru că ești tânăr. Bun. Dacă primești o finanțare și ratezi șansa, finanțarea nu o să se repete. Nu există să greșești. Nu suntem încurajați, ci doar susținuți cu vorbe. Nu zic că nu trebuie să investim, dar trebuie să mai și mâncăm.

O lume în care mai mult bărbații îmbrățișează regia poate fi un impediment pentru o femeie regizor? Tu cum vei reuși să faci parte dintr-o minoritate?

(Amuzată) O să fie complicat. Știu sigur că o să fie complicat. Nu neapărat pentru mine. Sunt conștientă că o să fie vorba cum am ajuns acolo și prin ce modalități, deja se aud mai în glumă, mai în serios, dar nu mă deranjează. Nu mi-e frică de lumea asta a bărbaților, pentru că e necesar să se vadă și percepția artistică a femeii. Privește din unghiuri diferite. Am crescut fără tată de la șase ani, dar nu condamn pe nimeni. Îmi urează un La mulți ani de ziua mea și de Anul Nou.

Ce dorești tu de la regie și ce dorești de la actorii cu care colaborezi?

De la regie vreau să mă lase să mă exprim și de la actori să muncească.

Tipologia actorului care-ți servește?

Actorul cu care-mi place să lucrez e cel care-și dorește rolul și care se gândește constant, inclusiv în timpul liber, la rol. Nu să fie măcinat, dar nici executant să nu fie. Nu-mi plac actorii care execută, nu-mi plac actorii care merg în stânga sau în dreapta. Adică eu dau motivația, eu zic „de ce”-ul, actorul ar trebui să-mi zică cum.

Ai avut momente în care ai obosit?

Am obosit la un moment dat când lucram la Ivanov acum două luni. M-am simțit încolțită și epuizată. Nu mai aveam timp să lucrăm și ni se spunea că trebuie să lucrăm textul într-un registru clasic. Am simțit că am ajuns la limitele forței noastre. Aveam nevoie de o pauză ca să putem să ne refacem. Deja ne știam toate dramele. Le spuneam că noi suntem o familie și nu avem drame când suntem la repetiții și trebuie să ne înțelegem între noi, pentru că, în caz contrar, nu o să ne înțelegem nici pe scenă.

O stare de plăcere după finalizarea unui spectacol?

La Hamlet m-am simțit foarte bine. Am țipat destul de mult la Hamlet. A fost obositor. Profesorul coordonator îmi spunea că nu are sens ce construiam, eu tot schimbam, ba cu o zi înainte nici nu mai știam ce să arăt profesorului. Nu mai înțelegeam ce-i prost, nu mai înțelegeam ce-i bine. Am lucrat foarte intens cu personajul principal, atunci. În final, m-am simțit bine.

„Nu cred în regie colectivă”

Îți plac ciudățeniile actorilor?

Daaa! Îmi plac foarte mult oamenii ciudați. Andi (Andrei Andriucă) e un om foarte ciudat și nu mi-e rușine să-i zic în față. Comportamentul, urâtul, ciudatul sau faptul că cineva poate mirosi ciudat poate atrage mult. Nu-mi plac oamenii moi, nu-mi plac oamenii care nu sunt în stare să ia o decizie. Cu alte cuvinte, îmi plac oamenii cu personalitate.

Dintre actorii-studenți cu care ai lucrat, pe cine mai simți nevoia să evoci aici?

Îmi place mult de Mălina Lazăr, are dicție și este foarte cerebrală. În plus, duce și partituri dubioase. O ajută și fizicul, se îmbracă doar în negru și e blondă, cred că asta m-a atras la ea, uneori mă regăsesc mult în ea și asta îmi place. Ștefania Sandu e un du-te vino de fată, dar e foarte bună, și asta mă deranjează cel mai tare pentru că ea știe asta și se relaxează. Nu aș regiza vreo monodramă cu ea. Când lucrează într-un colectiv e maleabilă, dar nu e un partener de scenă foarte bun. Empatizează, ascultă, doar că este egoistă pe partitura actoricească. Marian Alexandru Chiculiță râde continuu, e mereu cu zâmbetul pe buze, e o persoană ce încă se descoperă, se caută în frici personale, dar pe scenă face lucruri ce mă impresionează, mă uimesc. Cred că începe să devină „nebun” și încă nu știu dacă îmi place asta. Îi iubesc pe toți într-o manieră foarte diferită și suntem ca o familie deja.

Regia peste douăzeci de ani?

Nu îmi place că deja a început să fie tot mai invocată regia colectivă. Nu cred în regie colectivă. Nu există să fie zece idei diferite și toate să fie la fel de importante. Mereu e o idee principală din care se scot alte subteme. De asta mi-e frică, dar eu mă văd bine peste douăzeci de ani. Poate o să am și perioade de pauză, am să călătoresc, dar am să continui cu regia.

Cu ce actori ai vrei să mai colaborezi?

Cu Ada Lupu, cu Horia Veriveș. Nu îmi place că îl văd doar pe registru comic. Aș lucra și alte texte cu el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here