UPDATE. TRAGIC ACCIDENT FEROVIAR, la intrarea în Iași. 11 persoane AU MURIT. Mașina lor a fost lovită de tren. Doi răniți grav, printre care și un copil, au decedat la spital

0
48 views

Foto: ziaruldeiasi.ro

UPDATE: Cele două persoane – un băiat de 13 ani şi un bărbat de 35 de ani – rănite în accidentul produs în apropiere de Iaşi la trecerea de cale ferată au decedat la spital, astfel numărul victimelor ajungând la 11, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat, pentru AGERPRES, că în cursul serii cei doi răniţi, care au reuşit să supravieţuiască accidentului, după ce maşina în care se aflau alături de alte nouă persoane a fost lovită de un tren, au decedat la spital, din cauza traumatismelor suferite. 

 
11 persoane au murit pe loc și alte două au fost grav rănite, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren, în jurul orei 15.00, la trecerea de nivel peste calea ferată  din dreptul localității Uricani, la intrarea în Iași. La această oră, angajații ISU Iași încearcă recuperarea cadavrelor din resturile mașinii contorsionate care a fost târâtă de tren mai bine de 700 de metri.

 

Singurii supraviețuitori, un copil de 13 ani și un adult de 25 de ani, sunt în stare de comă profundă. Ei au fost transportați de urgență la spital. Pentru adolescent a fost chemat elicopterul SMURD.

 

Martorii incidentului spun că dubița care-i transporta pe oameni nu a mai pornit atunci când a ajuns pe trecerea de calea ferată.

„Pur și simplu nu au avut nicio șansă”, spune unul dintre cei care a asistat îngrozit la accident care a menționat că mașina era de șapte locuri.

Potrivit Dianei Cimpoieșu, coordonator SMURD, cele două victime preluate în viață de la locul accidentului au ajuns la spital în stare critică, fiind transportate cu elicopterul SMURD. „Este vorba despre un copil în vârstă de 13 ani și un adult de 25 de ani. Ambii prezintă politraumatisme și hemoragii. Pacienții au fost intubați și sunt ventilați mecanic. Pacienții sunt în stare critică, iar prognosticul este unul rezervat”, a precizat Diana Cimpoeșu.

Reprezentanții ISU spun că trenul care a lovit dubița mergea pe direcția Iași – Dorohoi, iar oamenii din dubiță veneau de la o fermă unde au cules struguri. 

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Alexandru Chelaru, a afirmat că şoferul autoturismului Volkswagen Sharan nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP de la trecerea la nivel cu calea ferată.

“În faţa autoturismului lovit de tren a trecut o altă maşină. Şoferul nu s-a asigurat la trecerea respectivă”, a afirmat Chelaru.

Între cele nouă persoane decedate se află şi un copil de trei ani, fratele minorului rănit grav în accident.

Cele 11 persoane din autovehiculul lovit de tren se întoarceau de la cules struguri.

Trecerea de nivel nu are semnale acustice sau barieră, fiind semnalizată doar cu „Crucea Sfântului Andrei”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here