Solstiţiul de vară 2013: 21 iunie este cea mai lungă zi a anului

0
21 views

Acest moment marchează începutul verii astronomice, la acestă dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului.

Numele de solstiţiu vine de la faptul că, în data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are cea mai lungă durată din an, iar în cazul unor latitudini ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea. Locuitorii respectivelor regiuni sunt, astfel, martorii „nopţilor albe“.

După momentul solstiţiului de vară, durata yilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până în momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

La data de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 de grade, el intrând în semnul zodiacal al Racului. Pâmântul execută atât o mişcare anuală de rotaţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului cu 66 de grade şi 33 de minute. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt care duce la inegalitatea zilelor şi nopţilor.

 

Superstiţii legate de solstiţiul de vară

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului.

Potrivit vorbelor din popor, solstiţiul de vară este momentul indicat pentru a face magii puternice. Energia pe care o degajă este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi
belşugului.

De asemenea, solstiţiul de vară era şi un prilej bun pentru a face baie în lacuri sau râuri, datorită
efectului curativ pe care îl avea, putând fi considerat şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apă cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului,
forţei feminine şi principiului Yin. În vechea Galie, sărbătorirea solstiţiului de vară era
denumită „Sărbătoarea lui Epona“, după numele unei zeiţe a cailor, care personifica frtilitatea, independenţa şi agricultura.

În Suedia, un arbore era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii obişnuiau să danseze în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Scopul ritualului era să aducă ploaia peste câmpuri.

Triburile slave, germanice şi celtice sărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Se credea că lanurile de cereale vor creşte la fel de mult cât reuşesc să sară peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterile magice atribuite focului le permiteau fetelor să îşi ghicească viitorii soţi.

În România, solstiţiul de vară este apropiat de sărbătoarea Sânzienelor, din data de 24 iunie. Coroniţele de Sânziene lăsate peste noapte afară asigurau fetele că vor face nunta în vară, dacă erau găsite dimineaţa acoperite de rouă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here