ȘOCANT. Trei copii au rămas orfani, după ce mama lor a fost UCISĂ de MAȘINA DE SPĂLAT. Femeia și-a dat ultima suflare sub ochii soțului

0
44 views

Tragedie într-o familie din localitatea Cristeşti-Botoșani. Trei copii, două fetiţe şi un băieţel cu vârste de 2, 5 şi 8 ani au rămas în această dimineaţă fără mamă.

 

Femeia în vârstă de 26 de ani a sfârşit electrocutată de maşina de spălat. Deşi soţul a încercat să o tragă de lângă sursa de curent, acesta a fost izbit puternic la pământ, povestesc jurnaliștii de la botosaneanul.ro.

 

“Am auzit-o ţipând din casă”

În jurul orelor 09:30 medicul de la cabinetul din localitatea Cristeşti a solicitat prin apelul la numărul unic de urgenţe ajutorul cadrelor medicale din Botoşani în speranţa că femeia va mai putea fi salvată. Disperaţi, soţul, copiii şi câteva rude au urcat femeia într-o căruţă imediat după tragica întâmplare şi au mers cu ea la cabinetul medical.

„A vrut să spele la maşina de spălat. Era udă toată şi a curentat-o şi eu când am auzit-o ţipând din casă m-am dus să pun mâna pe ea. Când am pus mâna pe ea m-a făcut şi pe mine lemn, m-a dat jos şi a dat mama mea cu o balie de apă şi mi-am revenit peste 10 minute. Am scos din priză, am luat-o în braţe şi am fugit cu ea la spital. Nu mai era conştientă, nu mai vorbea. Am urcat într-o căruţă şi într-o fugă am venit”, a spus Vasile Juşcă, soţul femeii decedate.

 

Două ore au luptat medicii pentru a o salva

Mai bine de două ore s-au chinuit medicii să facă inima femeii să mai bată, însă fără nici un rezultat.

„Am fost solicitaţi la cabinetul medical de către personalul medical pentru o persoană de sex feminin de 26 de ani, care se afla în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare erau deja începute de către doctoriţa din Cristeşti. În momentul în care  am ajuns noi le-am continuat timp de încă două ore. În ciuda manevrelor de resuscitare făcute după protocolul în cauză, inima pacientei nu a pornit nici măcar pentru o clipă”, a declarat Nicuşor Curteanu, medicul de pe ambulanţă.

Disperaţi la aflarea cumplitei veşti una dintre rudele femeii a căzut din picioare şi toţi au început să o plângă. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Medicină Legală va ridica corpul victimei pentru a-i efectua necropsia.

 

(Sursa: botosaneanul.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here