Șeful Poliției Județene, trimis în judecată de DNA. Procurorii anticorupție au găsit UN PREJUDICIU DE APROAPE ȘASE MILIOANE DE LEI într-o afacere imobiliară

0
72 views

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu într-un dosar în care ofiţerul este acuzat că a plătit dublu faţă de valoarea de piaţă pentru o clădire cumpărată în 2006.

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, marţi, pe şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice” în dosarul vizând achiziţionarea unei clădiri în care acum funcţionează Poliţia municipiului Suceava. În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată alte patru persoane. Comisarul şef Alexa Dumitru Teodorovici, şeful Serviciului Logistic al IPJ Suceava este acuzat de abuz în serviciu, iar Constantin Bujorean, administratorul firmei care a vândut clădirea, şi evaluatorii Mihai Sorin Muntean şi Gheorghe Licurici sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

 

IPJ Suceava a plătit dublul valorii de piaţă a clădirii

DNA Suceava a început urmărirea penală în „dosarul Todiruţ” în martie 2013. Procurorii au anchetat modul în care IPJ Suceava a cumpărat, în 2006, fosta clădire administrativă a fabricii de tricotaje Zimbru de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, administrată de omul de afaceri Constantin Bujorean, pentru o sumă de două ori mai mare decât valoarea de piaţă. Conform rechizitoriului, prin achiziţionarea clădirii la suprapreţ a fost produs bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor un prejudiciu de 5,86 milioane de lei, bani care au devenit „folos necuvenit în favoarea SC Servicii Comunale SRL”. Mai exact, în anul 2005 pentru achiziţionarea unui sediu pentru Poliţia municipiului Suceava a fost alocată suma de 2.529.000 lei. Însă, în data de 2 noiembrie 2006, IPJ Suceava a încheiat cu SC Servicii Comerciale SRL un contract de vânzare-cumpărare a clădirii în schimbul sumei de 11,9 milioane de lei. În rechizitoriul înaintat Curţii de Apel Suceava, procurorii DNA Suceava susţin că valoarea reală a clădirii la acea vreme era de 6.034.868 lei, diferenţa până la 11,9 milioane de lei fiind considerată pagubă provocată bugetului MAI. În dosar, a fost trimis în judecată şi comisarul şef Alexa Dumitru Teodorvici, care este acuzat că în calitate de şef al Serviciului Logistic nu a respectat procedura de achiziţii publice şi pentru a da o notă de legalitate contractului de vânzare-cumpărare a întocmit retroactiv mai multe documente care au fost folosite pentru a justifica achiziţionarea clădirii. Teodorovici este acuzat şi că în calitate de preşedinte al comisiei de negociere a aprobat plata unui preţ supraevaluat pentru clădire.

 

Constantin Bujorean, judecat şi pentru evaziune fiscală

Constantin Bujorean, administratorul firmei SC Servicii Comerciale SRL Suceava a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dar şi pentru evaziune fiscală. Omul de afaceri este acuzat că i-a ajutat pe şefii IPJ Suceava să-şi încalce atribuţiile de serviciu, dar şi că a înregistrat în evidenţa contabilă a firmei „cheltuieli fictive cu investiţii şi construcţii” pentru clădirea vândută poliţiei. Mai exact, au fost înregistrate 136 de facturi în valoare de 2,15 milioane de lei pentru materiale de construcţii care în realitate au fost folosite amenajarea sediului Poliţiei municipiului Suceava. Procurorii au constatat că astfel a fost provocat bugetului de stat un prejudiciu de 741.082 lei, dintre care 331.212 lei reprezentând impozit pe profit şi 409.870 de lei reprezintă TVA sustras de la plată. Evaluatorii acreditaţi ANEVAR Mihai Sorin Muntean şi Gheorghe Licurici au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra interselor publice pentru că au evaluat în mod fals clădirea la valoarea de 11 milioane de lei.

 

Todiruţ, cercetat penal într-un alt dosar privind cumpărarea unei clădiri în Câmpulung Moldovenesc

Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ este cercetat penal de DNA într-un alt dosar vizând achiziţionarea unei clădiri în ruină pentru sediul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc. Clădirea, aflată în stare de degradare, a fost cumpărată de la SC Geomold SA Câmpulung Moldovenesc, firmă aparţinând consilierului local Nicolae Vranău, pentru suma de 2,6 milioane de lei. După ce a fost cumpărată, clădirea a rămas în paragină. Todiruţ, cercetat şi disciplinar pentru management defectuos Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ este cercetat prealabil de comisia de disciplină a Inspectoratului General al Poliţiei Române după ce în perioada în care s-a aflat la comanda IPJ Călăraşi în timpul unui control tematic s-a constatat că se face vinovat de management defectuos. Comisia de disciplină a IGPR nu a luat încă nicio decizie în acest dosar deoarece Todiruţ s-a aflat în concedii medicale sau de odihnă. Odată cu trimiterea în judecată, după ce va reveni din concediu comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ va fi suspendat din funcţie şi va fi pus la dispoziţia conducerii IGPR, urmând să ocupe doar funcţii de execuţie.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here