Românii vor să renunţe la fumat dar n-au voinţă!

0
16 views

Aproximativ 55% dintre fumătorii români vor să se lase tutun, potrivit unui studiu paneuropean prezentat de Societatea Română de Pneumologie. Cea mai mare parte a fumătorilor care au participat la acest studiu au spus că fumează între jumătate şi un pachet de ţigări în fiecare zi.

 

Studiul precizează că 80% dintre români consideră că fumătorii nu au voinţă pentru a se lăsa de fumat.

Peste 20% dintre respondenţii la sondaj sunt de părere că fumatul afectează performanţele sportive, iar jumătate evită să călătorească cu avionul din cauza acestui viciu. De asemenea, un procent de 28% dintre europeni sunt fumători, iar acest viciu continuă să fie cea mai mare cauză de deces în Uniunea Europeană.

Sondajul a fost realizat în cadrul campaniei Comisiei Europene, „Ex-fumătorii sunt de neoprit”, care doreşte să popularizeze beneficiile pe care le oferă renunţatul la fumat. Organizatorii spun că iniţiativa Comisiei Europene se adresează în principal celor aproximativ 28 de milioane de fumători din UE cu vârste între 25 şi 34 de ani.

Pentru aceştia există şi o platformă digitală, iCoach, prin care se face consiliere pentru cei care vor să se lase de fumat. Site-ul este tradus în cele 23 de limbi oficiale ale UE şi analizează obiceiurile fiecărui fumător, oferind sfaturi zilnice, personalizate.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here