IMG00348-20150731-1248

Tablou cu lingăul Simirad

– despre limbismele cu iz de slugă ceauşistă ale marelui matematician, profesor universitar, primar, scriitor, ambasador şi titan al Iaşului, cunoscut şi ca ” buhaiul din Ghireni ” –

De cînd e lumea, există o regulă de bază a lichelelor care ajung să-i conducă pe alţii. Indiferent dacă e vorba de un trib din peşteri, de egiptenii din vremea ridicării piramidelor, de chinezii care au construit Marele Zid ori de pesediştii sau liberalii de Bahlui, care au înnămolit oraşul de pe Mica Gîrlă.

Regula e una simplă : urlă la cei mici şi linge-i pe cei mari. Lichelele învaţă devreme acest secret al reuşitei lor în viaţă, aplicînd cu sfinţenie regula de fier, zi de zi, ceas de ceas : urlete şi linguşeală, / pîn’ la funcţia finală. Desigur, aplicarea acestei reguli nu e suficientă, dar e obligatorie, pentru o lichea care vrea să ajungă ” cineva „.

Pentru cei care pot vedea pe viu transformarea jivinelor în costum, adică trecerea de la zbierătele către subalterni la guduratul pe lîngă şefi, contrastul poate fi şocant, oferind un spectacol incredibil al mizeriei groteşti, cu accente adesea hilare. Iar dacă te îndepărtezi puţin de scena cu lighioanele principale, poţi vedea peisajul piramidal : etaje întregi cu reptile care ling în sus şi zbiară în jos.

Constantin Simirad a fost una dintre lichelele alfa ale Iaşului, vreme de vreo 15 ani, ca primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Avînd, cel mai adesea, un comportament de ghiolban cu subalternii, vătaful burduhos schimba total placa, gudurîndu-se în cel mai dezgustător mod, atunci cînd era prin preajma unui personaj cu o funcţie mai mare ca a lui, de pe urma căruia trăgea nădejde să obţină ceva util : protecţie politică sau alte avantaje, mai mult sau mai puţin vizibile pentru votanţii fraieri din tribune.

Un astfel de episod, absolut greţos, amintind de cultul dictatorului Ceauşescu, s-a întîmplat cu ocazia unei vizite la Iaşi a preşedintelui Ion Iliescu, în timpul ultimului său mandat prezidenţial. Sau poate nu ultimul, dacă ar fi să ne luăm după fierbinţile limbi simiradiene aplicate dosului iliescian.

De la rege la nea Nelu, / Dă-i cu limba, ca căţelu’

Intrat în politică la începutul anilor ’90, ca-catindat pentru primărie al anti-comunistei Convenţii Democratice, Constantin Simirad a făcut, timp de cîţiva ani, o figură de mare progresist, reformator şi ‘cioclopedic rrromîn. Şi de mare regalist, biansiur, cum era atunci de bon ton în ” lumea bună ” a Romîniei post-comuniste. Ca vajnic regalist  bahluiez, Simirad s-a afişat cît de des a putut cu membrii familiei regale, primind-o chiar la el acasă, în Tătăraşi, pe regina Ana ( sau Ana de Bourbon-Parma, ca să fiu mai precis dpdv tehnic 🙂 ).

Vă daţ’ ‘neavoastră sama … ?! Cîţ’ ghiolbani din Ghireni s’ pot lăuda cî o avut musafiră, acasă la ei, o rejină … ?! Aaa … ?! Asta-i aproapi ca cum ai hi cumătru cu rejili. Poţ’ sî stai pi urmă, pi prispa căsii, şî sî povisteşti cum ai jiucat-o tu la nuntă pi rejina Ana, cînd o fost ie nireasă. Da’ rejina Angliei şî cu rejinu’ ii iarau naş’ di cununie, cî-s neamuri cu rejili Mihai, cî pi sor-sa o ţîné on prinţ di pisti deal, unu’ de-a’ lu’ Sacsu-Clomburg, sau cum i-a mai dzîşe …

Ei, da’ ştiţ’ vorba ‘ceea : ieri stăté pi prispa căsii, / az’ s-o dus în … asta-ia … PSD-ul matern. De la marele regalism anti-comunist al lui Simirad, n-a fost prea lung drumul pînă la intrarea în partidul clocit de comuniştii din linia a doua şi vîrfuit de un fost comunist din prima linie, tovarăşul Ion Iliescu. Ahaa, eee’zaact ăla care o dată l-a alungat pe ex-regele Mihai din Romînia, chiar de pe pista aeroportului, iar a doua oară a pus poliţia să-l fugărească pe autostrada Bucureşti-Piteşti, cînd bietul moşneag regal se ducea la mormîntul bunicilor lui, Ferdinand şi Maria.

Pe cît de aprig pupa anti-comunistul primar Simirad mîna ” Majestăţii Sale, Regina Ana „, pe atît de cleios s-a ventuzat de dosul prezidenţial al neo-comunistului Iliescu. C-aşa-i în tenisul politic, jucat de reptile bipede : oricît te-nvîrţi împrejur, / mereu tre’ să pupi în … tur. Şi-n retur, că repetiţia e mama învăţăturii. Mai ales cînd ştii că din dulapul primăriei te pîndesc scheletele unor dosare penale. Cu achiziţii de mobilier pentru grădiniţe, să zicem, de-un paregzamplu, la preţuri ultra-umflate. Da, cam ca în dosarul penal care l-a trimis în puşcărie pe ministrul Fenechiu, pentru cîţiva ani.

Cu un asemenea bagaj maro în izmenele de sub pantalonii cu dungă, orice vătaf politico-administrativ, oricît de zbir ar fi cu amploaiaţii din subordine, devine miel cleios cu cei care i-ar putea asigura somnul acasă, cu pijamale la alegere, nu în hotel de stat, cu pijamale obligatoriu dungate. Dresajul urşilor, la circ, e nimica toată faţă de spectacolul auto-dresajului personajelor politice, care îşi pun singure belciugul în nas şi zîmbesc cu gura pînă la urechi, de parcă au cîştigat la Loto.

Pendulea Spătarul / Linge cu carul

În acel glorios an din cel de-al treilea mandat prezidenţial al măreţului preşedinte Ion Iliescu, primarul Simirad tocmai finaliza o nouă schemă prin care vroia să-şi asigure intrarea în posteritate, miluind cu parale frumuşele lingăii din ” elita ” ‘telectuală şi hartistică a tîrgului. Care era ideea hartistico-posteritoasă a vătafului Simirad ? Ornarea Palatului Roznovanu cu portretele tuturor primarilor Iaşului. O intenţie decentă, dar aplicată după mintea creaţă a titanului de toloacă.

Pictorul care a zugrăvit cele mai multe dintre tablourile cu primari era Dan Hatmanu, cel care, pe vremea dictaturii comuniste, pictase un celebru şi controversat portret al lui Ceauşescu, în care cizmarul pîrît din Scorniceşti şi geniala lui consoartă ciocneau paharul cu nimeni altul decît … Ştefan cel Mare. Suprarealism socialist, cu dîre groase de slugărnicie hartistică şi cult al personulităţii.

Avînd mîna deja obişnuită cu portrete de titani, Hatmanu a primit şi comanda de a-l nemurì pe însuşi Pendulea Spătarul de Bahlui, premarele Costică ot Ghireni. Iar portretul cu pricina a fost proptit în palatul roznovănesc încă din timpul ultimului mandat primăristic al vătafului Costică, astfel ca buhaiul ghirenesc să se poată admira singur pe pereţi, în tabloul pictorului ceauşist. E drept că, la cum arăta portretul, cu un cap mic înfipt peste un bust de bivol negru, îi garanta personajului intrarea în posterioritate, nu în posteritate.

Acesta era contextul în care protipendada Iaşului îl aştepta, în sala mare a primăriei, plină ochi, pe preşedintele Iliescu. După obişnuitele amabilităţuri oficiale, primarul Simirad n-a răbdat mult şi a început brusc cu limbismele îndreptate către dosul prezidenţial. Dar nu oricum, ci în cel mai dezgustător stil al lingăilor ceauşişti.

Oferindu-i lui Ion Iliescu un portret al preşedintelui, pictat de acelaşi Dan Hatmanu, Simirad s-a dezlănţuit, cu ochii umezi, într-o tiradă de o slugărnicie şocantă, îmbăloşînd tabloul cu linguşeli de o cleioşenie ireală, incredibilă pentru Romînia anilor 2000 : ” Domnule preşedinte, i-am cerut pictorului ca acest portret să reflecte căldura din ochii dumneavoastră ! Umanitatea profundă din cultura dumneavoastră ! „. Acesta era tonul vibrant cu care, avînd faţa luminată ca de Paşti, Constantin Simirad lingea dosul inculpatului Iliescu Ion, anchetat de Parchetul General, sub acuzaţia de crime împotriva umanităţii.

Ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, neo-ceauşistul Simirad şi-a încheiat apoteotic seria greţoasă de limbi dorsale şi frenetice, declarînd, plin de patos fierbinte, că ar trebui modificată Constituţia, pentru ca Ion Iliescu să mai poată candida pentru încă un mandat prezidenţial.

Mi se strînsese stomacul şi nu-mi venea să cred că asist la o asemenea scenă dezgustătoare, după 20 de ani de la moartea lui Ceauşescu şi de la sfîrşitul dictaturii comuniste. Judecînd după figura lui crispată, nici preşedintele nu se simţea prea confortabil, la auzul limbilor cleioase cu care îl îmbăloşa slugarnicul Simirad. Explicabil : dincolo de toate păcatele lui, Ion Iliescu fusese printre cei care nu pupaseră dosul lui Ceauşescu, în anii de apogeu ai lingăismului generalizat şi grotesc.

Cînd am transmis la BBC relatarea acestei scene de slugărnicie nord-coreeană, editorul de la Londra m-a întrebat, consternat, dacă vreau cumva să-mi bat joc de el, inventînd asemenea chestii incredibile. Nu era prima dată cînd aveam parte de o astfel de reacţie, din partea cuiva care trăia într-o societate mult mai normală. După ce i-am spus că totul s-a petrecut în faţa camerelor video şi a microfoanelor, cu peste două-trei sute de martori, romînul londonez a tăcut cîteva secunde, lungi şi grele. Apoi întreaga ţară şi restul lumii au aflat ce lighioană cleioasă conduce ” capitala culturală a Romîniei „.

Pe atunci, nimeni nu bănuia că limba lui Simirad se pregătea pentru un nou dos prezidenţial, cel al lui Traian Băsescu. Cu garnitură UNPR à la Gabriel Oprea. Doar nu credeaţi cumva că-consilierul actualului primar al Iaşului e un moş oarecare, fără experienţă concretă şi profundă în dificila artă a lingăismului dorsal. Nu mai cîrtiţi, deci, fiindcă ia un car de bani pentru doar două ore pe săptămînă. Limba lui lată şi umedă  merită toţi banii dumneavoastră.

Lucian Postu

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *