01-atac1

Cu Maricel Popa, în club

– cum nu m-am distrat cu tov. preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi cu un cercetător de la Academia Romînă, în duduială de house, tehno sau ce naiba o mai fi fost hărmălaia ‘ceea –

Fi’n’că e vară, căldură mare şi năduşeală teribelă, monşer, peste patrie, giudeţ & mun’cipiu, am zis că ar fi nimerit să vă povestesc în episodul ăsta ceva mai uşurel, ” şpriţ de vară „, cum zic cunoscătorii sportului teraselor umbroase.

Dacă aveţi ceva îndoieli, după ce aţi citit titlul, confirm, cît se poate de serios : da, exact, e vorba chiar de ultra-seriosul bogătaş pesedist, ajuns nu demult şef al tărcatului nostru judeţ. Da, e vorba chiar de un cercetător al Academiei Romîne, cu doctorat ” pe bune ” în istorie . Da, e vorba de un club pentru juni petrecăreţi, cu zghihuială ca la sfîrşitul lumii.

Nu, nu s-a lăsat cu striptease, regret că tre’ să vă dezamăgesc. Chiar dacă era, se pare,  clubul unde un fost prefect supraponderal s-a suit pe masă şi le-a arătat meselor largi & populare dosul gol, faţa beată şi capul vid.

Dacă lipsa scenelor de striptease nu v-a dezamăgit iremediabil, puteţi afla în rîndurile următoare cum am ajuns într-un club din campusul T. Vladimirescu, cu Maricel Popa ca  şofer de 4×4 luxos.

” Pe terasă, la copac, / Savanţii beau şi nu tac „

Era acum vreo şapte-opt ani, cred, pe o vreme numai bună de stat la o bere, afară, la umbră. Prin urmare, neavînd de prăşit popuşoii ori via, stăteam la o terasă din cartierul Alexandru cel Bun, botezată ” Mica academie „, fiindcă era locul unde mă întîlneam de obicei cu cîţiva amici din mahala, toţi istorici şi cercetători la sobra Academie Romînă.

De data asta, la apelul datoriei răcoroase răspunseseră numai doi dintre domnii amici : Costică Asăvoaie, arheolog medievist cu vechime în branşă, şi Corneliu Ciucanu, specialist în perioada interbelică, cu doctorat corespunzător.

Cum stăteam noi aşa, dezbătînd mersul lumii şi jalnica decădere a moravurilor ( cu halbele aferente pe masă, evident ), observ că pe terasa noastră de cartier apare un personagiu de calibru greu, total exotic pentru peisajul din zona Pieţii Alexandru : Maricel Popa – propitar, milionar, pesedist etţetera. Măi să fie …

Celebrul biznismen, însoţit de un tînăr blond, s-a aşezat la o masă şi a comandat două halbe. Le-am spus amicilor mei cu cine avem onoarea să fim vecini de terasă, apoi, după cîteva minute, am chemat chelneriţa şi i-am spus să ducă la masa domnului milionar o bere, din partea mea. Vorba ‘ceea, să-i arăt bogătaşului că noi, poporul de rînd, sîntem primitori cu exploatatorii.

Cînd chelneriţa a dus berea din partea mea la masa adrisantului şi a arătat spre mine, ca expeditor, dl milionar a ridicat halba şi m-a salutat, ceremonios, de la distanţă. I-am răspuns, zîmbind, la fel de ceremonios, apoi am remarcat, împreună cu amicii, că bogătaşul pesedist nu s-a formalizat, scorţos, ci a reacţionat firesc, dincolo de diferenţele de calibru financiar dintre cele două mese, ori de articolele în care îl mai scărmănasem, din cînd în cînd.

Peste cîteva minute, taman cînd le povesteam amicilor de articolele urzicătoare scrise despre Maricel Popa, apare chelneriţa cu o sticlă de Frîncuşă şi ne spune că e din partea domnului căruia îi făcusem cinste cu berea. Ne-am amuzat toţi trei, apoi a fost rîndul meu să-i mulţumesc de la distanţă domnului milionar, ridicînd ceremonios paharul.

Băută cu un milionar pesedist

Peste ceva vreme, văd că tînărul blond de la masa onor. bogătaşului pleacă, iar Maricel Popa vine la masa noastră şi mă întreabă, politicos, dacă se poate aşeza şi el. Cum cei doi amici n-au avut nimic contra, propitarul Tehnotonului s-a aşezat, întrebînd dacă sîntem de acord să trecem pe Frîncuşă, fiindcă deja se însera şi vremea se mai răcorise puţin.

Din motive medicale, Costică Asăvoaie a rămas fidel berii, iar restul am comutat pe demisec, şpriţuit cu un excelent Borsec rece, la ” sticlă din sticlă „. Da, ştiu faza cu şpriţul care profanează vinul bun, dar las pentru eventuala rubrică specializată părerea mea despre şpriţ sau despre cît de bună e Frîncuşa de Cotnari.

Cum amicii mei erau un pic stingeriţi / intrigaţi de prezenţa biznismenului, am spart eu gheaţa, întrebîndu-l pe Maricel Popa, în glumă, dacă şi-a dat întîlnire în cartier cu junele blond, ca să nu-l vadă presa în centru şi să scrie că se întîlneşte cu băieţi. Începusem din prima cu poanta asta, mai chipărată, ca să mă lămuresc care e dispoziţia omului. Spre mirarea mea, scorţosul milionar a răspuns degajat, spunîndu-ne că tînărul blond e director la o firmă de-a lui şi că stă în cartier. Altfel zis, dom’ propitar era în toane bune şi nu se bosumfla de la poante mai puţin academice.

Prin urmare, amicii mei s-au relaxat şi ei, văzînd că bogătaşul pesedist nu stă cu un băţ înfipt în dos, iar eu am făcut prezentările, prilej cu care inginerul Popa a început o lungă discuţie pe teme istorice. Din care am aflat că e vechi fan al mareşalului Antonescu, că în familie a avut mari negustori de vin, că regimul comunist i-a lăsat fără proprietăţi serioase, dar că bunicul biznismenului a lăsat vorbă ca urmaşii lui să nu se răzbune pe cei care i-au luat averea şi nici să nu se zbată s-o primească înapoi.

Faza asta cu resemnarea bunicului m-a cam mirat, e drept, dar am pus-o şi pe seama social-democraţiei distributive la care aderase nepotul de chiabur din Comarna. Şi mai tare m-am mirat însă atunci cînd Maricel Popa le-a zis amicilor mei că, deşi scrisesem despre el destul de incomod, de mai multe ori, nu îmi poartă pică, fiindcă îl criticasem argumentat, nu la comandă sau avînd vreun interes ascuns, cum făceau alţii. Ca să vezi … Mirarea mea era cu atît mai mare cu cît în acea perioadă  nu scriam la nici o gazetă, deci patronul de la Tehnoton chiar n-avea nici un motiv să mă laude, mai ales cu martori. Şi, ca să revin la poante ne-academice, nici nu părea că-i picasem cu tronc.

Între timp, odată cu lăsarea serii, creştea şi numărul sticlelor de Frîncuşă comandate de domnul biznismen şi golite la masa comună, cioplită dintr-un trunchi de tei, cu picioare din butuci, prilej pentru propitarul de firmă forestieră să aprecieze pozitiv manopera şi să preţăluiască marfa, ca un cunoscător. Tot între timp, amicul Costică s-a retras la domiţil, aşa că am rămas doar trei – un jupîn şi doi poporeni. Dar, în ciuda numărului de sticle golite, aş minţi dacă aş zice că biznismenul se muiase vizibil de la recipientele golite cot la cot cu noi, simplii cetăţeni.

” Foaie verde ş-un hulub, / Ci căta Popa în club  ? „

Odată cu venirea nopţii, chelneriţa ne-a adus o veste neaşteptată : nu mai aveau Frîncuşă. Şi nici alt vin alb, sec ori demisec. Acu’ n-o s-o fac pe amicul lui Harap Alb, zicînd c-am băut cu căldarea. Pur şi simplu la acea crîşmă berea era de bază, deci rezervele de sticle nu erau teribile.

Auzind care e situaţia, dom’ patron ne-a zis, scurt : ” Hai să mergem în Tudor, la un club  ! „. Recunosc, la faza asta am rămas un pic mască. Că tov. milionar era în toane bune, asta era una. Da’ ca scorţosul Maricel Popa să ne invite într-un club, ba încă unul din campusul studenţesc … asta părea de-acum prea de tot. L-am întrebat dacă nu glumeşte. A zis că e foarte serios şi că se duce din cînd în cînd pe-acolo.

Măi să fie … În timp ce jupînul pesedist era la toaletă, l-am întrebat pe amicul savant dacă are chef de mers în club cu dom’ patron. I-am zis că nu-s deloc fan al cluburilor, dar că propunerea surprinzătorului clubist m-a intrigat la culme, deci sînt curios să văd care-i faza cu povestea asta neaşteptată. Amicul era şi el intrigat, aşa că am hotărît să acceptăm invitaţia. Mai ales că, vorba unui banc, noi eram doi, el era singur.

Zis şi făcut. Maricel Popa a urcat la volanul Lexusului 4×4 parcat în apropiere, noi pe locurile din spate, ca nişte somităţi ce eram, şi am pornit spre clubul din campusul studenţesc. Aveţi dreptate, a fost o atitudine total necivică : nu l-am atenţionat pe şofer să nu urce băut la volan şi nici n-am sesizat autorităţile competente. În apărarea noastră, menţionez că numitul Popa Maricel nu dădea semne vizibile de ebrietate, iar străzile erau goale, fiind cam pe la miezul nopţii.

Eram ca în bancul cu colonelul securist la volan : dacă şoferul nostru era milionar, vă daţi seama cine erau cei de pe locurile din spate … Cu nostima senzaţie pe care ţi-o dă călătoria cu un şofer milionar, am ajuns peste cîteva minute în clubul cu pricina. O să vă dezamăgesc iar : n-am intrat în club cu tot cu maşina 4×4, ci pedeştri. Dar musafirul celebru a fost întîmpinat călduros de gazde, ca unul de-al casei. Şi, în ciuda aglomeraţiei sufocante, ni s-au oferit trei locuri la o masă dintr-un fel de separeu, alături de alţi petrecăreţi, frenetici, evident.

Nici în îndepărtata tinereţe n-am fost fan al înghesuielii din discoteci. Dar măcar atunci muzica era mult mai muzică decît cea din locul unde ne adusese coptul nostru clubist : o duduială mecanică, care îţi spărgea timpanele, de te auzeai cu cel de lîngă tine doar strigînd. În plus, alte chestii după care mă dau în vînt : căldură înăbuşitoare, sardele umane zgherînd în extaz, claie peste grămadă. Cînd chelnerul ne-a adus nişte beri scumpe, dar calde, a fost clar că n-o să fac mulţi purici în hala ‘ceea plină de duduială şi bipezi transpiraţi, dînd din cap ca nişte călugări musulmani învîrtitori.

Clubistul nostru social-democrat se simţea însă ca peştele în apă. Eu, după două guri de bere caldă şi cîteva minute de duduială, zgherăte şi năduşeală, am dat naibii curiozitatea vizavi de tabieturile domnului milionar şi, de comun acord cu amicul de la Academie, i-am urat succes la distracţie lui Maricel Popa, ieşind la aer curat, răcoros şi liniştit, ca om de modă veche ce eram.

Da, stimate admiratoare şi stimaţi cetitori, ştiu că v-am dezamăgit cu o asemenea dezertare şi un asemenea deznodămînt al poveştii. Asta e, sînt om slab, ci s’ fac … Sper ca măcar clubul vădanelor pesediste să aprecieze decizia mea. Şi las în seama clubului junilor jurnalişti liberali misiunea de a dezlega misterul pasiunii clubiste a inimicului din fruntea CJ & PSD Iaşi.

A, să nu uit : nea Mar’cele, dacă o fi vorba de un pescuit, alta e treaba, te poţi baza pe mine. Nu, nu de sirene.

Lucian Postu

 

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *