Gheorghe-Nichita

Geoană, Solky și Nichita, sau cum să strici o cumetrie pesedistă

  • ghid practic pentru ziariști ne-decorativi –

Contrar unor păreri de plastic prefabricat, reporterul care se ocupă de politică nu trebuie să fie, pe teren , un soi de microfon uman, care doar înregistrează, impersonal, informațiile cu care intră în contact. Există, mai ales pe plaiurile noastre, destule situații în care un reporter cu inteligență și coloană vertebrală ( da, mai sînt asemenea indivizi ) trebuie să-și facă simțită poziția față de o persoană anume, ori față de acțiunile acesteia. Uneori e chiar obligat ( de propriile principii ) să ia atitudine, într-un fel sau altul, arătîndu-și dezacordul în legătură cu o mizerie la care este martor.

Evident, contează felul concret în care se manifestă atitudinea reporterului. Nu e nevoie de vorbe sau gesturi dubioase, ci sînt de ajuns, uneori, nuanțe mult mai discrete : o anumită formulare a unei întrebări, o pauză, o intonație, o privire bine țintită. Desigur, sînt și situații în care rafinamentul e inutil, și atunci ghiolbanul politic trebuie plesnit mai mult sau mai puțin direct, avînd însă grijă ca reacția față de bădărănia cu costum să nu coboare sub un anume nivel.

ionsolcanuiasipsdCel mai bun instrument pentru a le da peste nas politicienilor cu ifose e ironia. Bine calibrată, adaptată fiecărei situații în parte, ironia e o armă cu succes garantat, care îl va lăsa cel mai adesea în izmene pe politician, mai ales dacă la eventualul său răspuns va primi o replică și mai usturătoare. Nimic nu e mai aiurea pentru un salvator al patriei decît un grup de ziariști care rîde de oficialitatea scorțoasă de la prezidiu, în timp ce subalternii lui pufnesc și ei pe ascuns, ori abia se stăpînesc să nu izbucnească în hohote de rîs. Fiindcă ( nu-i așa … ? ) asemenea episoade sînt un prilej de mică satisfacție pentru slugile politice: șeful, care de obicei șterge pe jos cu ei, a devenit el însuși subiect de amuzament pentru cei prezenți. Vorba reclamei : plăcerea – neprețuită.

Roșu pentru ouă pesediste

Pe vremea cînd actualul inculpat Nichita Gheorghe era deja primar, dar încă nu-i dăduse lui Solcanu șutul dorsal de la șefia PSD Iași, la hotelul Unirea s-a organizat o adunare a pesediștilor din toată Moldova, cu participarea lui Mircea Geoană, jupîn național al partidului. Cu acel minunat prilej, am avut fericita ocazie să văd cum arată un șef pesedist din Vaslui, Mihalache pe numele său : avea o figură ca a calului din banc, despre care oamenii nu știau dacă stăpînul l-a adus la tîrg ca să-l vîndă, ori ca să-l facă de rușine.

La conferința de presă care a urmat, le-am pus cîte o întrebare celor trei crai pesediști – Geoană, Solcanu și Nichita. Desigur, nu i-am întrebat despre fericirea adusă poporului de partidul lor, ci m-am referit la chestiuni controversate, unele chiar cu tentă penală . E clar că întrebările mele i-au bucurat tare pe cei trei, mai ales pe gazdele Solcanu și Nichita, care își vedeau stricată astfel frumoasa atmosferă pregătită pentru înaltul oaspete de la București. Răspunsurile  au fost deci pe măsura bucuriei lor : acre, printre dinți, dublate de priviri pline de dragoste pravoslavică.

După ce conferința de presă s-a terminat, Mircea Geoană a făcut, de la prezidiu, o ședință foto cu un carton roșu, care avea exact nuanța noii culori a partidului, asortate cromaticii social-democrate europene.Tocmai atunci PSD renunțase la culoarea albastră, pe care o adoptase de la înființare, ca să șteargă din memoria colectivă asocierea cu steagul roșu al Partidului Comunist. Acum, pesediștii hotărîseră că e vremea pentru culoarea roșie, iar Geoană o făcea pe fotomodelul și zîmbea bucuros, ca un copil de la țară, căruia bunica i-a adus de la tîrg o jucărie colorată.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, participa la o conferinta de presa, in Craiova, joi, 14 august 2008. Mircea Geoanaa anuntat ca va candida pe unul din cele cinci colegii uninominale pentru Senat din Dolj, sustinand ca o decizie in privinta stabilirii zonei in care va concura va fi luata in cadrul organizatiei judetene. DARIUS MITRACHE / MEDIAFAX FOTO

Văzînd aerul caraghios cu care poza Geoană, la prezidiu, i-am zis, amuzat-ironic : ,, Domnule Geoană, schimbați oamenii, nu cartoanele  … ,, . Evident, nu i-a picat bine, mai ales după întrebările mele anterioare, așa că mi-a răspuns pe un ton strepezit : ,, De ce ești așa încrîncenat ? ,, . Am zîmbit la reacția lui, care se potrivea ca nuca-n perete, eu fiind chiar foarte relaxat. Și, fiindcă eram îmbrăcat în blugi și tricou albastru, i-am replicat : ,, Nici vorbă de încrîncenare, nu vedeți că m-am îmbrăcat în vechea culoare a partidului … ? De unde să știu eu că taman azi o s-o schimbați  … ,, .

Solcanu, aflat nu departe de Geoană, a crezut că e momentul să fie spiritual : ,, Lăsați, domnule Postu, că vă vopsim noi în roșu ! ,, , mi-a strigat el, zîmbind încîntat de fraza pe care o găsise, în apărarea șefului de la București . ,, Păstrați vopseaua pentru ouăle lui Adrian Năstase ! ,, , i-am replicat eu imediat, în hohotele de rîs ale celor prezenți, care știau bine episodul cu vorba licențioasă a  liderului pesedist . Surprins de lovitura instantanee de rever, lui Solcanu i-a dispărut brusc zîmbetul de pe față . A înghițit în sec , mi-a aruncat o privire plină de social-democrație proletară și apoi a tăcut, fiindcă nu-l ținea softul decît pentru o replică.

Gigi, fotbalistul de maidan

În tot acest timp, primarul Nichita, pe atunci noua stea a pesedismului bahluiez, îmi aruncase priviri sumbre, văzînd că îi cam făcusem praf, taman la urmă, frumoasa pregătire a primului eveniment regional de partid pe care îl organiza. După ce l-am dezumflat și pe Solcanu, figura primarului a devenit neagră cu totul și l-am văzut cum se îndreaptă spre mine, din celălalt capăt al sălii, ocolind grupurile de pesediști care mai erau încă în sală. Venea țintă spre dușmanul de clasă, care îi stricase cumetria pesedistă, luîndu-i peste picior și pe nașul mare de la București, și pe nașul mic de la Iași. Era o sfidare prea mare din partea unui pîrlit de ziarist, deci trebuiau luate măsuri imediate.

Observîndu-l cum vine spre mine, cu mutra rigidă și încruntată, m-am amuzat în sinea mea, pregătindu-mă pentru o nouă repriză de dezumflat jupîni în costum. Cînd a ajuns lîngă mine, cu aceeași figură rigidă. mi-a întins mîna și mi-a zis, pe un ton amestecat, pe jumătate conciliant, pe jumătate amenințător : ,, Trebuie să stăm de vorbă ! ,,. Se vedea că încearcă să pară cumva prietenos, dar frustrarea lui era prea mare, așa că atitudinea pe care o avea era mai degrabă de mafiot supărat , care îi dă de înțeles unui ziarist incomod că urmează chestii nu tocmai roz. Felul crispat în care îmi strîngea mîna era din același film.

Atitudinea lui ambiguă nu m-a intimidat deloc. Din contra, m-a amuzat și mai tare, așa că i-am răspuns imediat, cu un accent ca la țară, pe toloacă : ,, Nu vorghesc io cu matali … Am auzît cî vorghești urît cînd jioși fotbal … ,, . Replica mea neașteptată l-a descumpănit total pe primar, care a rămas mască, căutîndu-și vorbele . De lîngă el, Andrei Trofor, purtătorul de cuvînt al primăriei, i-a sărit în ajutor, ca un pechinez care vrea să-l salveze pe dobermanul șef de haită : ,, Și ce dacă, așa se vorbește la fotbal, mai colorat … ,, , a zis Trofor, bucuros că poate fi util, scoțîndu-și din încurcătură șeful blocat.

,, Andrei, nu te băga în vorbă, că eu vorbeam cu șeful tău, nu cu tine ,,  , i-am replicat eu subalternului zelos. Între timp, Gigi își revenise din blocaj și mi-a repetat mecanic, ca un elev corijent, replica suflată de subalternul lui : ,, Da, așa se vorbește la fotbal  … ,, , a zis și el, bucuros că ieșise de la colț. Nu l-am lăsat să răsufle și i-am dat încă un rever : ,, S-a hi vorghind, dar nici chiar așa, să-l înjuri pi cumătrul matali di la Bolta Rece, Mihai Valeriu … Nu-i frumos, că-i om mai în vîrstă ca matali … ,, . Primarul a rămas iar blocat, galben la față. A reușit doar să mai îngaime, cu o voce moale : ,, Dar ce, s-a plîns el … ? ,, . ,, Nu, dar am o înregistrare ,, , i-am răspuns eu rîzînd, urmat de hohotele ziariștilor prezenți, amplificate de mutra și mai turtită a jupînului pesedist.

Evident că n-aveam nici o înregistrare, dar primarul n-avea de unde să știe asta. Eu știam însă că fazele cu înjurăturile lui la fotbal sînt absolut reale, așa că am folosit acest detaliu ca să-l las în izmene pe marele primar și lider politic, căruia i-a dispărut pe loc orice chef de discuție cu un asemenea element periculos din presa dușmănoasă.

Promit însă : dacă inculpatul Nichita Gheorghe o să ajungă la pușcărie pentru golăniile făcute, o să mă duc la el la vorbitor, ca să-l ajut să revină pe calea cea dreaptă.

Lucian Postu

 

 

Save

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *