Ïntîlnire cu neo-Securitatea ” de subţire „

– despre cum se schimbă formele de agregare ale mizeriei cu cravată , dar efectele rămîn aceleaşi –

Pentru cei care cad pe spate atunci cînd aud vorbele măiestre şi patriotice trompeţite de DJ Vasile Dîncu & ” Ghe-la-Cluj Band ” ,  o să povestesc cum m-am întîlnit, în 1994, cu fraţii mai mari ai intelighenţilor & intelligenşilor argheleni – Grupul ” Un Viitor pentru Romînia ” ( GUVR ). Iniţial, la Congresul FSN din 1991, cînd Petre Roman s-a rupt oficial de Ion Iliescu şi a pus mîna pe partid, ” Un Viitor pentru Romînia ” a fost numele moţiunii cu dosu-n două luntri, prin care lupii tineri din haita lui Iliescu au încercat să rupă voturi de la trădătorul Roman.

Pe urmă, băieţii deştepţi ai lui nea’ Ilici şi-au făcut din moţiune think tank, adică structură de reflecţiune reformatoare a patriei, cum ar veni. Mă rog, think-ul GUVR-ist mirosea mai mult a tank, pentru cine se uita mai atent la bicicleta care semăna a mitralieră. Dar, în hărmăiala cotidiană din anii ’90, intelighenţii GUVR-işti au aburit destulă lume naivă, mimînd cu oarece succes preocuparea pentru ceea ce, mai tîrziu, a fost drapelul unui alt titan al patriotismului iliescisto-năstăsisto-băsesco-securist : ” interesul naţional”, by Gaby Oprea.

Cine erau GUVR-iştii ? Tineri analişti / propagandişti ai regimului ceauşist şi / sau ai Securităţii lui, camuflaţi în diverse structuri politice, militare sau presupus civile : Academia ” Ştefan Gheorghiu ” ( şcoala supremă a propagandei ceauşiste, unde fusese pitit şi viitorul şef longeviv al SRI, căpitanul securist Virgil Măgureanu ), Institutul de Istorie şi Teorie Militară ( unde activase viitorul şef al SIE, Ioan Talpeş ), CEPECA ( structură de instruire a cadrelor de conducere din economie, înfiinţată cu asistenţă ONU şi subordonată ulterior Academiei ” Şt. Gheorghiu ” ) etc.

Cei mai cunoscuţi GUVR-işti : Vasile Secăreş – vice-preşedinte al Eximbank, rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative ( SNSPA ) etc ; Ioan Mircea Paşcu – consilier al preşedintelui Iliescu, parlamentar, ministru al apărării, euro-parlamentar ; Vladimir Pasti – director în aparatul central al guvernului, profesor la SNSPA, sociolog, consultant politic ; Marian Enache, vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor, consilier al preşedintelui Iliescu, ambasador în R. Moldova, judecător la Curtea Constituţională ; plus alţii ca ei, patrioţi unu’ & unu’.

Recunosc, mă număr şi eu printre naivi : am crezut, ca un june ziarist ce eram, că acei neni vorbitori ar fi putut face şi ceva bun pentru fraierii care le plăteau sinecurile grase. Ca să citez iar din Dan Barbilian, zis şi Ion Barbu, ” eram mult mai prost pe-atunci „. Nu că de-atunci şi pînă azi aş fi prins prea tare la minte.

Axa patriotică ” Chişinău – Bucureşti „

În 1994, fiind pentru ceva vreme corespondent la Chişinău al ziarului „Monitorul „, m-am intersectat, inevitabil, şi cu ambasadorul Romîniei, Marian Enache. Prilejul a fost vizita oficială a ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, pe care l-am cam făcut flenduri, după cum aţi putut afla dintr-un episod anterior.

Văzînd că mă mişc destul de dezinvolt în complicatul peisaj post-sovietic basarabean, Marian Enache m-a invitat la ambasadă, pentru o discuţie mai aşezată, vrînd probabil să se lămurească cine e băietanul de la Iaşi care îl cam înghesuise, fără mari complexe, pe şeful diplomaţiei romîneze. Pardon, ştiu că sună a laudă, dar e mai degrabă o bilă neagră pentru ” the big Mele „, decît una albă pentru ” little Postu „.

După ce am trecut, cu oarece eforturi şi greaţă, peste obstacolul reprezentat de o javră cleioasă din dotarea ambasadei (vechiul politruc ieşean Ion Ţăranu ), am reuşit să răspund invitaţiei ambasadorului şi să trec pragul reprezentanţei diplomatice a scumpei mele patrii. Dincolo de cariera sa, majoritar inutilă pentru Romînia, trebuie să spun două lucruri pozitive despre Marian Enache : discuţia mea cu el a fost una decentă, deşi eu n-am fost deloc un interlocutor comod ; ambasadorul Enache a fost, datorită atitudinii sale echilibrate, unul dintre cei mai adecvaţi reprezentanţi ai Romîniei în R. Moldova, într-o perioadă foarte tensionată a relaţiilor bilaterale. Nu, n-am nici o sesizare ” pe rol ” la Curtea Constituţională, şi nici vreun biznis cu dl judecător Enache. Dar, dacă aşa a fost, n-am nici un motiv să înnegresc tabloul.

Văzînd că ambasadorul Enache nu are morga plină de tarantele a majorităţii diplomaţilor romînezi, l-am întrebat direct, la finalul lungii noastre discuţii : i se pare oportun să-mi faciliteze nişte întîlniri cu amicii lui din GUVR, pentru a discuta despre proiectul unei fundaţii care să se ocupe de problemele basarabene ? Ca să nu fie nici o nelămurire, i-am spus explicit că nu sînt deloc fan Ion Iliescu, ceea ce era destul de evident, dar că, fiind vorba de o problemă de politică externă, înţeleg că e firesc ca simpatiile politice să treacă pe un plan secundar. Da, aveţi dreptate să zîmbiţi acum, dar, la 26 de ani, încă nu ştiam că aparatul statului romînez e compus din 75 % persoane toxice şi 22 % persoane inutile ( 3 % e marja de eroare ).

Ambasadorul Enache a fost încîntat de ideea mea şi mi-a dat numerele de telefon ale amicilor lui din GUVR, promiţînd că o să-i sune, ca să le spună personal de intenţiile mele. Am ieşit deci bucuros din clădirea ambasadei, încîntat de discuţie şi convins că în curînd o să încep a face fapte măreţe pentru Basarabia. Nu vă izghiţ’ cu ironiile, acum mă amuz şi eu de naivitatea mea.

Foaie verde de trotil, / Dulăul e crocodil

Prin răcoroasa lună august, am avut şi minunata ocazie de a mă întîlni cu amicii sus-puşi ai ambasadorului Enache. La guvern, în cavoul prăfuit din Piaţa Victoriei, m-am întîlnit cu Vladimir Pasti. La Cotroceni, în bîrlogul cucuveic al preşedintelui Iliescu, m-a primit ditamai consilierul prezidenţial pentru politică externă, viitorul general şi liberal Cornel Codiţă. Da, liberal. ” Patria a priori „, ce credeaţi … Dar, fiindcă preşedintele egiptean Mubarak venise în vizită la dom’ Iliescu, dl Codiţă trebuia să fie prezent la discuţii şi s-a scuzat că trebuie să plece, lăsîndu-mă cu un alt consilier pentru politică externă, un om de toată isprava, care mi-a devenit bun prieten – Victor Niţelea, odihnească-se în pace.

Cea mai interesantă întîlnire a fost însă cea cu Vasile Secăreş, la sediul Eximbank din centrul vechi al capitalei. Mai întîi, am făcut cunoştinţă cu Petru Rareş. Preşedintele băncii, nu voievodul. Apoi cu Ioan Mircea Paşcu, care a fost interesat de interviul meu cu generalul Alexandr Lebed, comandantul trupelor ruseşti din Transnistria. Mde, omul se pregătea încă de pe atunci să devină ministru al apărării în guvernul Năstase. Patriot serios, dl Paşcu …

Discuţia de bază a fost însă cea cu vice-preşedintele Secăreş, care, pe un ton foarte colocvial, mi-a povestit cîte-n lună şi-n stele despre perioada cînd lucra la preşedinţie, la începutul agitaţilor ani ’90 : ce haloimis politic era, cum era el bun prieten cu diplomatul ţărănist Iftene Pop, cum şi-au dat seama consilierii lui Iliescu că opoziţia e slabă şi că asta nu e bine pentru democraţie, deci opoziţia ar trebui cumva ajutată. Patrioţi oameni, v-am zis doar …

La faza cu opoziţia slabă, care trebuia ajutată, recunosc : am fost copleşit. Iar naivitatea din mine, înduioşată de patriotismul dezinteresat al domnului Secăreş şi al colegilor săi, a erupt. L-am întrebat deci pe dl Secăreş, ca un copil care ascultă poveşti la gura sobei : ” Păi, dacă opoziţia era aşa de slabă, de ce nu v-aţi împărţit în două, cei de la putere, iar o parte să treceţi la opoziţie, ca să puteţi genera o rotativă la guvernare , după modelul antebelic  ? ” .

Figura patriotului domn Secăreş s-a crispat brusc. Iar eu, în ciuda naivităţii mele, am înţeles, instantaneu, că fluierasem după un cîine, dar mă auzise un crocodil. Aşa că am încercat să mă fac, pe cît puteam, că n-am înţeles ce spunea faţa împietrită a domnului vice-preşedinte al Eximbank. Ceea ce se pare că mi-a reuşit, pe moment, deoarece dl Secăreş a fost amabil în continuare şi m-a recomandat, ulterior, redactorului-şef adjunct pentru actualitate externă de la ” Evenimentul Zilei „, Sorin Tapai, pentru o eventuală colaborare pe teme legate de Basarabia. Tot ulterior am înţeles şi ce spuneau privirile lungi ale lui Tapai, plus figura lui de funcţionar de ambasadă. Poftim ? Nu, n-am zis ” SIE „, vi s-a părut.

Evident că din proiectul meu de fundaţie pentru probleme basarabene nu s-a ales nimic. Chiar dacă m-au invitat, pe urmă, la o selectă întîlnire de la Hotel Intercontinental, cu Andrei Pleşu printre vedete, domnii din GUVR erau patrioţi serioşi, cu criterii ferme : între timp refuzasem să fiu agent acoperit al SRI, cu misiuni în Basarabia, deci era clar  – sub masca mea de băiat promiţător se ascundea un duşman al patriei.

Asta e, ce să fac … : cînd n-ai stofă de Iulică Chifu, patria apriorică n-are timp de mofturile tale civile. Să mă scuzaţ’, vă rog, doamna patria lu’ alde Iulică.

Lucian Postu

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *