Premii cu explozie întîrziată

0
918 views

După cum  aflăm dintr-un articol de laudă, publicat într-o gazetă care pînă mai ieri îl umplea de cacao, marele manajer de la spitalul de psihiatrie bahluiez a obţinut un teribel suptces manajerial : două premii la Londra, unul pentru el, cică, altul pentru spital. Dom’ manajer ar fi, deci, ăl mai tare manajer din Sud-Estul cartierului Bucium, iat spitalul condus de ‘mnealui e în fruntea clasamentului din curtea interioară proprie.

Dacă te uiţi un pic peste prezentarea competenţilor londoneji care l-au premiat pe manajerul din Bucium, nu-ţi trebuie prea mult ca să pricepi despre ce e vorba, chiar dacă n-ai habar de prăpădul medical păstorit de nea premiantul. Nu doar că e plină lumea de asemenea premii prestigioase care, contra cost, fac din cacao – wolfram. Dar căderea lui Secureanu, vestitul manager de spital bucureştean, arestat nu chiar demult, a început tot cu o garnitură de premiu londonez.

Prin urmare, nu i-ar strica lui dom’ manajer premiatul să stea cu bagajul gata făcut. La cît de nesigură a ajuns în zilele noastre orice protecţie, oricînd poate apărea un prilej de excursie la loc răcoros. Mai ales că un fost manager, Burlea junior, a deschis mai demult sezonul. Bine măcar că dealul Buciumului e mare, şi prin livezi se poate fugi mai uşor de mascaţi. Şi de premiile în vacanţe răcoroase, oferite generos de agenţia de turism DNA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here