Polițiștii ieșeni, ÎN ALERTĂ! Un taximetrist a fost TÂLHĂRIT PE DRUMUL HOȚILOR, după ce agresorul a încercat să-l sugrume

0
32 views

Polițiștii ieșeni sunt, de ore bune, în alertă maximă, după ce un taximetrist a fost tâlhărit de un client, pe strada Trei Fântâni, cunoscută și ca Drumul Hoților. Tâlharul a fugit cu taximetrul după ce, inițial, a încercat să-l sugrume cu un cordon pe șofer.

 

„Azi noapte, în jurul orei 1.30, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că o persoană necunoscută, l-a deposedat de autoturismul de tip taxi. Din verificări s-a stabilit faptul că autorul a urcat în taximetru în zona Păcurari, a solicitat o cursă pe raza municipiului Iaşi, până în zona Vlădiceni, iar la destinaţie, pe strada Trei Fântâni sau Drumul hoților, cum mai este cunoscută, a sustras autoturismul prin ameninţarea şoferului”, au anunțat reprezentanții Poliției ieșene.

 

 “Am luat un client de la Moara de Foc. Mi-a spus să-l duc spre Mănăstirea Vlădiceni că are petrecere şi că mai dă un telefon pe drum pentru a-mi spune exact destinaţia. Înainte de mânăstire m-a atacat. De abia am reuşit să-l iau de la gât, am sărit din maşină moment în care s-a dat şi el jos. Avea o sacoşă în care zicea că ţine un cuţit. Ferindu-mă de sacoşă am ajuns în partea cealaltă a maşinii. În acel moment el s-a urcat, a blocat portierele şi a fugit cu taxi-ul”, a spus taximetristul.

 

În cursul dimineţii, taximetrul a fost găsit în zona Bularga, iar în acest moment se află la Poliţia Municipiului, unde, criminaliştii prelevează amprente. În autoturism s-au găsit 2.500 de lei, jumătate din suma declarată de taximetrist.

 

„În urma investigaţiilor desfăşurate cu operativitate de poliţişti, autoturismul a fost depistat pe raza municipiului Iaşi, în acesta fiind găsită şi o parte din suma de bani, reclamata ca fiind sustrasă. În cauză există un cerc de suspecţi, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorului şi tragerii acestuia la răspundere penală”, declară reprezentanţii IPJ Iaşi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here