Pelerinul prefăcut. Un constănțean s-a deghizat în angajat ISU pentru a ajunge mai repede la moaștele Sfintei Parascheva

0
65 views

Un bărbat din judeţul Constanţa s-a îmbrăcat cu o uniformă militară cu însemne specifice angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a avea acces mai uşor la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care este depusă în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi unde mii de pelerini aşteaptă la rând pentru a se închina.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat că bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost văzut de poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi în momentul în care a coborât din trenul de Constanţa, informează Agerpres.

 

“Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port nelegal de decoraţiuni şi semne distinctive, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate, iar uniforma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a explicat Anca Vâjiac.

 

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată vineri dimineaţă în procesiune pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi a fost depusă pe amplasamentul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la eveniment fiind prezenţi 16.000 de pelerini din ţară şi din străinătate.

 

Conform tradiţiei, racla a fost scoasă din Catedrală cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Parascheva, ce are loc pe 14 octombrie. Pelerinii continuă să sosească la Iaşi, în prezent fiind aproximativ 20.000 de oameni care aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

 

(Sursa: romaniatv.net)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here