Banii, nu anii!

Astăzi, instanța supremă din România, l-a condamnat pe omul de afaceri Puiu Popoviciu la 7 ani de închisoare. La prima vedere o sentință care vine să facă dreptate. Încă un miliardar băgat la zdup. Poporul primește sângele, DNA se umflă în pene, dar în realitate un rahat cu apă rece.  La fel ca și Voiculescu, Popoviciu a pus mâna pe terenuri valoare din București prin diverse șmenuri și șușanale, fiind susținut în demersul său de profesori universitari, oameni politici, milițieni, agenți și alte nații din astea corupte care ne dau nouă lecții de moralitate.

Un teren de vreo 300 de milioane de dolari pentru care nu a plătit niciun leu. Toți trâmbiță breaking news-uri despre condamnare, dar nimeni nu vede problema cea mai usturătoare. Pușcăria ca pușcăria, dar cu lovelele care e treaba? Niciuna, deocamdată! Acest aspect e ceea ce mă intrigă cel mai mult la această decizie: mențiunea că latura civilă a acestui proces a fost disjunsă și lăsată să o judece alți judecători. Cum adică? Eu judecător al Curții Supreme de Justiție te găsesc vinovat de fapte de corupție, dar nu pot sau nu sunt capabil să mă pronunț asupra prejudiciului creat? Nu pot sau nu vreau?

Mă gândesc că orice sentință pronunțată acum și pe latura civilă ar fi creat mari probleme financiare firmei Băneasa Investments, care ar fi fost încolțită imediat de creditori. Să fi vrut domnii judecători să împace și capra și varza în același timp, ca în multe alte cazuri? DNA-ul rămâne cu bilanțul și mai bifează un miliardar condamnat, iar pușcăriașul rămâne cu banii!

Popoviciu, ca și Voiculescu, au furat milioane de euro. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare din care a făcut doar  3 ani de pușcărie, dar a rămas cu lovelele. Popoviciu a fost condamnat la 7 ani și, dacă îl găsesc autoritățile, va face maxim doi. Și după cum se vede, rămâne și cu banii furați. Iar ca meniul să fie complet, acum două săptămâni, Radu Mazăre a fos condamnat, chiar dacă nu definitiv, la 4 ani cu suspendare, pentru un prejudiciu de 120 de milioane de euro. Trei sentințe, 500 milioane de euro furați, ani de pușcărie executați cât degetele de la o mână, iar bani recuperați zero barat.

Din acest punct de vedere n-am înțeles niciodată acest cor de oligofreni care laudă Justiția din România. Sentințe imbecile care ne arată că trebuie să furi enorm de mult ca Justiția din România să închidă ochii.

Cu ce mă încălzește pe mine, cetățean român, faptul că unul sau altul se duce la pușcărie, dar nu se reușește recuperarea prejudiciului și tot săraci lipiți pământului suntem, iar ei, pușcăriașii, rămân la fel de bogați ca atunci când au intrat.

Justiție și dreptate va fi atunci când toți cei găsiți vinovați de faptele pentru care sunt judecați dau înapoi banii. Deocamdată, noi, ca popor, ne hrănim cu anii…

Rareș Neamțu

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *