Cacao liberală cu zeamă de varză vanilată

– despre Dormin Cromuel Kogîlţniceanu-Dobrincu, Romică Constipache-Vatră, Marius  Talangă-Dangă şi alţi mercedeşi & michimauşi penelişti de Bahlui –

 

Întoarcerea cu onoruri a puşcăriaşului Fenechiu în capul mesei, cu ajutorul unui primar liberal şi cu complicitatea unor reptile de toate culorile politice, poate avea, dincolo de senzaţia de vomă, şi un efect mai puţin dezagreabil. Desigur, pentru aceia care mai au un pic de realism şi nu vor să se înece în mîlul propriilor iluzii toxice.

Efectul respectiv ar putea fi, în ceasul al şaptesprezecelea, trezirea la realitate a naivilor care încă mai cred că în fruntea turmei PNL din Podu Roş ar fi şi cîţiva liberali reformatori, care pot să schimbe gaşca de profitori ieftini, mînjiţi parşiv în culori anti-PSD, cu o opoziţie serioasă şi credibilă. O opoziţie care, după 27 de ani de trăncăneală galben-albastră cu săgeată moale, să cîştige încrederea ieşenilor şi voturile necesare pentru a conduce comunitatea, altfel decît au făcut-o puşcăriaşul Fene şi tovarăşii lui pesedişti.

Doar că o astfel de schimbare, radicală, a politicii ieşene făcute sub sigla PNL ar trebui să înceapă, obligatoriu, cu asumarea unei triste realităţi, pe care episodul dezgropării cadavrului Fene a confirmat-o, cu asupra de măsură : ” reformatorii ” liberalismului ieşean sînt nişte politicieni din placaj ori carton presat. Nişte vorbeţi ieftiori, cu pretenţii din crom-vanadiu şi fapte din ciocălăi uzi.

Ïn capul listei cu reformatori tari ca fularul e ritosul Cromwell al liberalismului bahluiez, neo-kogălniceanul butaforic Dorin Dobrincu. Deşi inadecvarea sa era evidentă încă de la intrarea în PNL, fostul şef al Arhivelor Naţionale a persistat în demersul lui mini- mesianic şi pueril, făcînd figură de Farfuridi academic, în tandem cu brînzovenescul Cristea. Problema e că ” mîntuirea ” liberalilor nu se poate face cu săbii din beţe de răsărită. Ori cu curaj de şoarec tactic, cum a făcut Dobrincu, acuzînd la modul general condamnaţii pentru corupţie, pe pagina personală de Facebook, dar fără să-l numească pe Fenechiu, şi pomenind numele puşcăriaşului liberal doar pe o pagină ” de uz intern ” a guşterilor din Podu Roş. Plus că dom’ Cromuel Kogîlţniceanu nu se pronunţă despre vinovăţia puşcăriaşului Fene. Curat reformator, coane Dorinică !

Un alt brînzovenesc liberal & teribel de reformator, Romeo Vatră, a fost şi mai original – după ce s-a indignat cu spume contra revenirii în prim-plan a lui Fenechiu, a dat-o rapid la întors, atunci cînd a apărut alături de Marius Bodea, pupilul cel iubit întru care tatăl Fene a binevoit : Romică-fără-frică nu se poate pronunţa despre vinovăţia politică a primarului liberal care a invitat puşcăriaşul pe scenă, fiindcă despre asta trebuie să se pronunţe nu ştiu ce comitet sau comiţie. Să se revizuiască, deci, dar să nu se schimbe nimica. Mde, aţi văzut cumva plăvani terminînd curse de sprint ?

Un alt mare reformator, ex-fenechistul pocăit Marius Dangă, avea o altă mare grijă, atunci cînd mai toţi oamenii decenţi erau scîrbiţi de dezgroparea cadavrului politic al tătucului său liberal : probozirea pe Facebook a celor care nu pricep că harbuzul de Probota e mai ceva ca un mega-reactor nuclear. În rest, totul e ok, după obrazul acestui guzgănel care n-a mai încăput la sacul cu grăunţe, aşa că s-a făcut şi el reformator, că alt loc liber nu era.

Concluzia e clară : contează mai puţin ce hotărîre vor fi adoptat în final leorbăralii, vizavi de primarul idiot & fenechist din Rediu. Fiindcă-calitatea umană şi politică a ” reformatorilor ” penelişti din Podu Roş a devenit absolut străvezie. Ca o pungă goală de plastic, galben-albăstrie şi humanoformă, cu o sageată înfiptă în dos. Un ambalaj ruşinos şi grotesc, care face de rîs, asemeni întregii şandramale cu pretenţii liberale, un nume istoric, care a pus fundaţia unei ţări numite România.

Da, PNL e ca într-o veche descriere : un cuţit fără mîner, căruia îi lipseşte lama. Iar zgomotul de trombon pe care îl emite are legătură mai mult cu intestinele balonate, decît cu vreo trîmbiţă de luptă.

 

Lucian Postu

 

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *