Dobrincu, mini-kogălniceanul de simpozion

– despre prostiile oamenilor inteligenţi –

 

În balamucul liberal ieşean vor, fi peste puţin timp, alegeri. Şi la organizaţia judeţeană, şi la cea municipală. Primii care şi-au anunţat candidatura la cele două şefii, în tandem, au fost doi dizidenţi : Cristea şi Dobrincu. Apoi şi-a trîmbiţat intenţiile Vasile Cotiugă, semi-ciobanul profesor universitar ( n-are importanţă unde candidează, oricum va avea rolul de a face gălăgie în folosul cuiva ) . Mai pe urmă, au ieşit în scenă, la pachet, doi „grei ” : deputaţii Bodea şi Alexe. Ca să fie circul complet, şi-a trîmbiţat candidatura şi ex-prefectul Tomaşeschi, un beţivan şi scandalagiu notoriu.

N-o să mă apuc să fac vreo analiză stufoasă ori să dau pronosticuri. Ar fi ca şi cum aş căuta delfini în băltoacă ori mere în pădurea de plopi. Cu Cotiugă & Tomaşeschi e clar că au rol de gonaci, iar cei doi deputaţi sînt cioturile epocii Fenechiu, care vor să pună mîna pe volan. Nici despre Cristea n-ar fi multe de spus : un element de decor vorbitor, invitat din cînd în cînd la emisiuni tv fără mare audienţă.

Cel mai interesant aspect, în toată această comedie tristă, mi se pare candidatura lui Dorin Dobrincu. Şi, din păcate, nu într-un mod pozitiv. Fiindcă prestaţia lui e relevantă pentru felul în care înţeleg intelectualii romîni să facă politică. Şi pentru blocarea lor, de 27 de ani, în aceleaşi stereotipuri perdante. Pentru ei, dar şi pentru societate.

Îl cunosc destul de bine pe Dobrincu, deci pot spune fără ezitare că e un om cu inteligenţă şi onestitate peste medie. Un istoric serios, care a deschis ferestrele Arhivelor Naţionale, pe cînd era director, în încercarea de a aerisi acea instituţie mîloasă, plină de duhori securisto-miliţieneşti. Numai că micul kogălnicean are aceeaşi problemă pe care o au nu doar intelectualii care intră în politică, dar şi alte personaje cu o carieră într-un alt domeniu : nu înţelege că politica e un sport diferit de ocupaţia sa ” de bază „, adică o profesie cu reguli proprii, în care performanţele din alte zone sînt utile, dar nu suficiente.

Din păcate, Dobrincu n-a înţeles această chestiune elementară, iar asta se vede de la o poştă. Discursul lui e unul de simpozion, ca şi cum dacă ar vorbi mai simplu, mai expresiv şi mai pragmatic ar fi un compromis, nedemn de un doctor în istorie, cercetător ştiinţific la Academia Romînă. În schimb, dizidentului liberal nu i-a mirosit a compromis asocierea cu Marius Dangă, unul dintre produsele mafiei fenechiste. E o mişcare foarte discutabilă : Dangă nu s-a disociat în mod ferm nici de clanul infracţionalo-liberal Fenechiu, nici de complicitatea cu mafia pesedistă din primărie, pe vremea cînd era vice-primar, deci adjunct al inculpatului Nichita Gheorghe.

Altfel spus, arhanghelul Dobrincu e cu posteriorul în două luntri : şi cea a slăninii fenechiste a lui Dangă, şi cea a gîtului dizident uns. Pentru naivi, ar putea părea o schemă de mare abilitate tactică, dar e mai degrabă expresia unei inadecvări evidente, ambalată în foi de viţă veştedă. Fiindcă Dangă a ajuns un marginal al găştii fenechiste, deci asocierea cu el o să aducă mai multă compromitere decît voturi.

Chiar dacă Dobrincu ar cîştiga, printr-o minune post-pascală, funcţia pe care o vrea, asta n-ar schimba deloc radiografia situaţiei : un istoric bun, ajuns politician mediocru. Un fel de Liviu Brătescu mai decent şi mai puţin profitor. Desigur, nici Kogălniceanu nu era perfect. Dar avea inteligenţa de a înţelege şi de a respecta regulile elementare ale politicii, rămînînd o persoană publică decentă, care ştiut cum să ducă ţara în direcţia cea bună.

Evident, pentru Dorin Dobrincu nu-i prea tîrziu să urmeze în mod real calea ilustrului predecesor liberal. Condiţia necesară e însă una evidentă : aflarea lui în politică să aibă o legătură solidă cu lecţiile paşoptiste, nu cu micile orgolii personale

 

Lucian Postu

 

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *