MUSAFIRI NEPOFTIȚI. Mascații din Iași au întrerupt un turneu ilegal de POKER

0
30 views

Poliţiştii de la investigarea fraudelor din Iaşi au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat, suspectat că organizează turnee ilegale de poker, fiind identificate 33 de persoane care participau la jocul de poker. Au fost ridicate mese specifice jocului de poker, jetoane, pachete de cărţi de joc şi sume de bani în lei şi valută.

 

La data de 12 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.P.J. Iaşi, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa un bărbat de 61 de ani, din Iaşi. Acesta era suspectat că ar fi organizat turnee ilegale de poker, punându-se în joc diverse sume de bani.

 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul D.I.P.I. La percheziţie, în imobil au fost identificate 33 de persoane care participau la jocul de poker, acest turneul fiind organizat de un alt bărbat de 36 ani.

 

În urma percheziţiei au fost găsite şi ridicate, în vederea cercetărilor, 11 mese specifice jocului de poker, 5.803 de jetoane pentru jocul de poker, 59 de pachete de cărţi de joc, un laptop şi o unitate centrală de calculator, precum şi sumele de 1.750 de euro şi 40.250 de lei.

 

Cercetările continuă faţă de cei doi bărbaţi de 61 şi 36 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de desfăşurarea de activităţi de jocuri de noroc fără licenţă sau autorizaţie , evaziune fiscală şi deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here