Adelina din Belcești, faci orice ca s-o iubești

Vedeta incontestabilă din această săptămână a rubricii Frumoasa de pe Facebook este Adelina Andreea, studentă la Finanțe-Bănci în cadrul Universității Al. I. Cuza. Originară din comuna Belcești, localitate unde a și absolvit Liceul Tehnologic V.M. Craiu, Adelina este fericita posesoare a unui bust impresionant și deosebit de sexy, care le-ar face invidioase chiar și pe vedetele de la Victoria’s Secret, brandul celebru specializat în prezentarea noilor colecții de lenjerie intimă pentru femei. Cu un trup bine lucrat, Adelina din Belcești, nu este numai frumoasă și atrăgătoare, ci și deșteaptă, având în vedere faptul că nu orice fată de la țară ajunge să studieze la una dintre facultățile de top de la Cuza, și anume, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA). Pe site-ul său personal, tânăra din Belcești, se arată deosebit de interesată de sport și muzică, în special de Fitness Junkie, semn clar că în timpul său liber frecventează și sălile unde face destulă mișcare pentru a se putea menține în formă și pentru a-și modela corpul de invidiat. La capitolul mișcare și sport, tânăra se arată interesată de profesioniștii în domeniul fitness-ului cum ar fi: Linda Durbesson și Abel Albonetti.

Peste 500 de prieteni pe site-ul de socializare, printre care vedete din show-bizz

Din informațiile personale prezentate pe cunoscutul site de socializare, reiese că Adelina este îndrăgostită de muzica ușoară românească, printre favoriții săi aflându-se la loc de cinste: Loredana Groza, Anda Adam, Ana Lesko, Delia, Elena Gheorghe, Alina Eremia, Alexandra Stan, și nu în ultimul rând Smiley și Connect-R. Dintre vedetele internaționale, studenta de la Finanțe-Bănci se simte atrasă de muzica vetetelor Lady Gaga, Justin Bieber sau Mohombi.

La capitolul emisiuni-tv, Adelina afirmă că urmărește asiduu, oricând dispune de timp liber, cunoscutele emisiuni cu mare priză la public: Bravo, ai stil; Românii au talent și La Măruță. Printre numeroșii prieteni de pe Facebook, peste 500 la număr, frumoasa din Belcești socializează cu cunoscutul luptător K 1, Sebi Ciobanu, dar și cu vedete incontestabile ale show-bizzului românesc cum ar fi: Bendeac, Daniela Crudu, Bogdan Vlădău sau Margherita din Clejani.

Fire romantică dar ambițioasă

La o succintă trecere în revistă a profilului extrem de interesant de pe Facebook al Adelinei reiese faptul că tânăra este și o fire deosebit de romantică, site-ul personal fiind plin de citate unde dragostea și iubirea este pe primul loc. Însă un citat celebru ne-a atras atenția în mod deosebit, citat aparținând marelui Steve Jobs, ce i se potrivește de minune ambițioasei fete de la țară: „Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea”.

Nicu SAMSON

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *