Meat Concept Store la interviurile 7 Est

0
4,883 views

Razvan Harabagiu (Meat Concept Store): Atat timp cat iti respecti clientul, el se va intoarce de fiecare data

 

Meat Concept Store vinde produse din carne de calitate superioara, premium. Pana mai ieri, in Iasi, nu aveai de unde alege. Asa s-a nascut si ideea acestei afaceri. Razvan Harabagiu este unul dintre fondatorii business-ului, care a cunoscut un real succes intr-o perioada scurta de timp. Cum a reusit Razvan Harabagiu sa transforme o carmangerie intr-un brand local, cat sunt de educati iesenii cand vine vorba de consumul de carne si despre cum pot fi reinterpretati popularii mici si carnaciori, aflati din randurile de mai jos.

 

  1. Cum v-ati hotarat sa atacati aceasta nisa? Cum au fost inceputurile?

 

Totul a inceput in 2013, cand impreuna cu niste prieteni, care la momentul respectiv cautau un furnizor stabil pentru o carne de calitate superioara, am sesizat lipsa acestui produs de pe piata locala. Atunci am vazut o oportunitate care in timp s-a transformat intr-o pasiune. Cateva luni mai tarziu, la inceputul lui 2014, am deschis prima carmangerie cu produse de nisa. Ca orice inceput, a venit cu provocari si cu foarte multa munca. Nu pot spune ca, intre timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult, doar ca sunt alte provocari…

 

  1. Unde v-ati specializat in acest domeniu?

 

Desi parintii mei au activat in acest domeniu din totdeauna, pot spune ca a fost si este un proces continuu de self-learning. Fac foarte mult research si incerc sa ma documentez cu privire la tot ce este nou in domeniu.

 

  1. Care este profilul clientului dumneavoastra?

 

Clientul nostru este deschis la nou, este interesat de consumul de produse de calitate si nu este dispus sa faca rabat de la acest standard.

 

  1. Cat de mult depinde business-ul dumneavoastra de educarea gusturilor clientilor si cit de puterea financiara?

 

Cred ca business-ul nostru depinde de noi si de modul in care alegem sa ne respectam clientii prin tot ceea ce facem (produse, servicii, consultanta). Si toate acestea nu inseamna preturi exagerate… Atat timp cat iti respecti clientul, el se va intoarce de fiecare data.

 

  1. Cum poate distinge un necunoscator calitatea carnii cumparate? Dupa ce criterii ar trebui sa aleaga furnizorul si produsul?

 

Foarte simplu: gust, fragezime, aspect, provenienta.

 

  1. Cum a evoluat piata de profil in ultimii ani si cum s-a modificat cererea de consum?

 

Piata a evoluat direct proportional cu nivelul de cultura si cu cel de trai. Media veniturilor in orasul nostru a crescut vizibil prin prisma diversificarii industriilor in care iesenii activeaza, iar show-urile culinare, blog-urile de cooking si chiar trendurile venite dinspre vest au modificat obiceiurile de consum.

 

  1. Cu ce veniti in plus fata de o bacanie clasica? Care este atuul dumneavoastra?

 

Cu riscul de a ma repeta, atuul nostru absolut este atentia acordata clientului, produsului si detaliilor. Nu as dori neaparat sa fac o paralela intre Meat Concept Store si alte magazine de profil.

 

  1. Ce produse recomandati unui client necunoscator sau nehotarat atunci cand va trece pragul? Ce ponturi si ce sfaturi ii oferiti?

 

Pe langa portofoliul de specialitati maturate, avem si clasicii mici sau carnaciori facuti dupa retete reinterpretate in maniera proprie, contemporana. Daca are deschidere in a experimenta, poate incepe cu un steak de Uruguay, care se gateste foarte simplu. „Pontul” este ca, pentru a avea parte de gust la adevaratul potential, se tine pe gratarul incins trei minute pe fiecare parte, condimentat doar cu sare si piper. Se poate stinge cu putin unt, dar ne oprim aici cu povestitul pentru ca deja ni se face pofta.

Andrei VILICHE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here