MACABRU. Sicriu ÎNGROPAT DE 50-70 DE ANI, descoperit în spatele unei gospodării. MORTUL era încălţat cu opinci

0
14 views

O lucrare de amenajare a unui pârâu, în spatele unei gospodării din comuna Cârlibaba, a dus la o descoperire pe cât de macabră, pe atât de misterioasă.

 

La aproximativ doi metri sub pământ muncitorii au dat peste un coşciug în care se afla un cadavru destul de bine conservat. Descoperirea a fost făcută miercuri, în zona Valea Ţibăului din comuna Cârlibaba, un echipaj de la Poliţia municipiului Vatra Dornei deplasându-se la faţa locului. Descoperirea sicriului este aparent inexplicabilă, pentru că în zonă nu se află nici un cimitir.

 

După o examinare efectuată de un specialist de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală s-a estimat că este vorba de o persoană decedată în urmă cu 50-70 de ani. În coşciug au fost găsite fragmente din opincile cu care a fost încălţat decedatul, dar şi cuie arhaice, cu o formă diferită faţă de cele din ziua de azi. 

 

Poliţiştii au încercat să afle mai multe, însă toate persoanele care locuiesc în zonă, inclusiv cele mai vârstnice, au ridicat din umeri când au fost întrebate şi au spus că nu aveau cunoştinţă de un mormânt în acea zonă. 

 

Cea mai probabilă variantă a anchetatorilor este că persoana decedată nu a avut o moarte violentă. În zonă a existat într-o perioadă tradiţia ca morţii să fie îngropaţi în spatele casei lor, iar aceasta ar putea fi explicaţia descoperirii de acum trei zile, cred anchetatorii.  

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here