Liderul sindicaliștilor din Poliție spune că E URMĂRIT DE SERVICII

0
10 views

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a sesizat DGIPI şi SRI, după ce şoferul lui a descoperit un dispozitiv de urmărire în maşina pusă la dispoziţia organizaţiei sindicale de Ministerul de Interne.

 

Iulian Surugiu a precizat că dispozitivul de urmărire prin GPS, descoperit în urmă cu două zile de şoferul lui, era montat în spatele rezervorului autoturismului care aparţine Ministerului Afacerilor Interne.

“Am întrebat un coleg de la DGIPI ce este şi mi-a explicat că este un dispozitiv de urmărire prin GPS. Nu cred că aparatul a fost montat de prea multă vreme, pentru că acumulatorul are o autonomie de numai două săptămâni. Sper ca cei care l-au pus să vină şi să şi-l recupereze, pentru că îl au pe inventar, iar un astfel de dispozitiv costă cam 300 de euro”, a declarat pentru MEDIAFAX Iulian Surugiu.

Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a spus că nu înţelege motivele pentru care “este urmărit de servicii”, în condiţiile în care nu se consideră un personaj “periculos” pentru Ministerul Afacerilor Interne.

 

(Sursa: Mediafax)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here