La Roșia Montană continuă protestul minerilor. 22 de ortaci blocați în subteran

0
12 views

Cei 22 de mineri blocaţi în galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană continuă protestul în subteran, în timp ce zeci de rude şi colegi ai acestora au stat, în noaptea de miercuri spre joi, la intrarea în mină, în semn de solidaritate cu protestatarii.

 

Preşedintele Sindicatului “Viitorului Mineritului Roşia Montană”, Cristian Albu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a intrat ultima dată la miezul nopţii în galerie, pentru a vedea care este starea de sănătate a protestatarilor. “Starea lor de sănătate este bună, oamenii sunt obosiţi, dar sunt decişi să nu renunţe şi să îşi continue protestul până la capăt”, a spus Cristian Albu, precizând că în permanenţă protestatarii sunt supravegheaţi de salvatorii minieri.

 

Liderul sindical a adăugat că aproximativ 20 dintre colegii minerilor blocaţi în subteran au rămas, în noaptea de miercuri spre joi, la gura minei, în semn de solidaritate cu aceştia. Cristian Albu a mai spus că joi, începând cu ora 11.00, vor continua şi protestele de la suprafaţă, fiind aşteptaţi câteva sute de oameni, atât mineri cât şi localnici din Roşia Montană.

 

Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că monitorizează în permanenţă situaţia minerilor blocaţi în subteran la Roşia Montană şi a cerut să fie luate toate măsurile necesare pentru ca aceştia să aibă hrană, apă şi medicamente, în caz de nevoie. Acesta a precizat că doi dintre mineri au probeleme de sănătate, însă până acum protestul nu le-a agravat starea de sănătate. Feneşer a mai spus că a avut o discuţie personală cu Crin Antonescu, pe care l-a informat că minerii îi solicită să vină la Roşia Montană, iar în cazul premierului Victor Ponta a transmis mesajul protestatarilor cancelariei acestuia.

 

Cei 22 de mineri s-au blocat, miercuri, în subteran la Roşia Montană, cerând să vină acolo preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier.

 

Cristian Albu declara că minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană îl consideră pe preşedintele Senatului “principalul vinovat de tergiversarea luării unei decizii în privinţa proiectului minier”.

 

 

Preşedintele Senatului a declarat, miercuri, că va avea o întrevedere cu liderul sindical al confederaţiei Meridian pe subiectul Roşia Montană, dar nu poate da curs solicitărilor minerilor de a se deplasa la Roşia Montană. Antonescu a precizat că întâlnirea cu liderul confederaţiei Meridian va avea loc joi. El a fost întrebat dacă va merge personal la Roşia Montană, în condiţiile în care minerii ar fi ameninţat cu greva foamei. “Astea sunt nişte forme de presiune cărora eu nu le pot da curs, pentru că nu avem ieşire din asta. Eu nu cred că trebuie să intre în greva foamei, e decizia domniilor lor, eu cred că trebuie să discutăm foarte serios despre tot ceea ce-i interesează. Nu putem crea asemenea precedente, pentru că nu se poate ca Parlamentul să voteze imediat o lege pentru că cineva a intrat în greva foamei. E un gest pe care eu îl respect, el are nişte motivaţii pe care le înţeleg şi le respect, dar nu putem proceda în felul acesta. Toate formele de comunicare normale şi instituţionale sunt deschise din punctul meu de vedere”, a răspuns Antonescu.

 

Potrivit preşedintelui Sindicatului “Viitorul Mineritului”, oamenii sunt disperaţi deoarece le expiră contractele de muncă la 1 octombrie şi, în lipsa unei decizii privind începerea proiectului minier, se aşteaptă să îşi piardă slujbele. El adăuga că aproximativ 350 de angajaţi ai companiei miniere au contracte de muncă pe perioadă determinată, care expiră la 1 octombrie.

 

De asemenea, aproximativ 300 de persoane, localnici, dar şi angajaţi ai companiei miniere, au protestat în centrul comunei Roşia Montană, solicitând guvernanţilor şi parlamentarilor să ia o decizie privind începerea proiectului.

 

Galeria Cătălina-Monuleşti a fost reabilitată de compania minieră, mina fiind surpată după ce exploatarea de stat a fost închisă. Mina păstrează şi urme ale vechilor galerii romane, fiind inclusă în programul de cercetare arheologică derulat la Roşia Montană pentru descărcarea de sarcină arheologică a zonei, astfel ca proiectul minier să poată fi derulat.

 

Marţi, aproximativ 500 de persoane, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation şi localnici din Roşia Montană, au participat la un protest în centrul comunei, cerând începerea proiectului minier, acţiunea nefiind autorizată.

 

Tot marţi, Comisia juridică din Senat a adoptat, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

 

Proiectul de lege a primit aviz negativ şi din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în situaţia respingerii proiectului privind Roşia Montană consecinţa negativă este “ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”, menţionând că doreşte ca toţi parlamentarii PSD să voteze în cunoştinţă de cauză şi nu pe “criterii politice”. Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

 

Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş. Proteste similare au avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, între care Cluj-Napoca, Braşov, Alba Iulia, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Iaşi.

 

(Sursa: realitatea.net)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here