Încă una!

0
1,127 views

Numai ce s-au calmat ficații, bilele și restul stomacelor după efortul seriei de sărbători început la Paște și apus odată cu Sfântu Gheorghe, că vine altă bătălie cu mici, beri, șprițuri și friptane pentru marcarea lui 1 Mai. Cei de la bujet mai primesc o zi, astfel că aparatul bugetar al patriei noastre va petrece în cinstea măreței sărbători începând de sâmbătă, cam ca la nunțile unor minoritari care se fălesc cu zaiafeturi de trei zile și trei nopți. Să zicem că este o primăvară al naibii de veselă, fără pic de astenie, dar cu speranțe de hăhăială, chiuituri și chermeze până când s-o trezi cineva să aducă aminte că mai trebe să se și muncească cât de cât.

Așa că pe 2 mai o seamă vor jura că este luni și iarba nu va crește nici cu steroizi. Și dacă este o astfel de percepție, putem admite că avem de-a face cu cea mai scurtă săptămână din an, cu o miercure ca o luni și cu un joi de două zile într-una singură ca să lase loc lui vineri să scurgă spre un week-end bine meritat. Vă dați seama că în vremea asta instituțiile sunt pe loc repaus, cu cei de la pază transpirați și supărați că le-o venit rândul la stat degeaba în vreme ce în alte părți sfârâie grătarele și curg râurile de bere. Dar asta este, poate-i nevoie și de o resetare a preocupărilor, intențiilor și simțămintelor pentru restul de zile până la concediile din vară, unele din ele antamate de după revelion.

Cu toate acestea se anunță recuperări în perioada următoare, în care zilele oferite cadou se vor recupera prin producții marfă de excepție în zilele de sâmbătă, de la primele ore și până la primul telefon de acasă, care anunță că au venit cumătrii la grătar, astfel că deficitul productiv va fi simțitor atenuat și se va putea raporta un ritm normal și creșteri economice peste medie, de-or să crape de ciudă europenii, chinezii vor veni să ne copie, iar japonezii ne vor aplauda cu aplomb și ne vor face poze din toate pozițiile, ca să nu-i mai pomenim pe americanii seduși deja de sarmalele și micii mioritici, plus pălinca adiacentă ce le aduce aminte de prohibiție, pentru că se bea din tot felul de recipiente fără etichetă sau timbru. Trai, nineacă!

Văru

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here