Iata DOVADA! Parcul Expozitiei, sutit de la primarie cu acte false

0
3.144 views

Continuam seria dezvalurilor legate de modul in care primaria i-a pus la dispozitie cu titlu gratuit comerciantului Laurentiu Stratan, Parcul Expozitiei @ In editia de astazi vom arata ca Stratan a folosit unele acte false pentru a prelua parcul

Tot mai multi ieseni sunt convinsi acum de faptul ca pentru actuala conducere a municipalitatii, administrarea orasului s-a transformat intr-o afacere personala. Socant este ca s-a mers pana acolo incat s-au fabricat documente pentru a pune mana pe Parcul Expozitiei, unul dintre cele mai iubite locuri de catre ieseni. In editia anterioara a saptamanalului 7 Est am aratat cum a reusit un comerciant prieten cu Harabagiu, afaceristul Laurentiu Stratan, sa obtina gratis Parcul Expozitiei pentru a realiza profit in conditiile in care oricare alt intreprinzator ar fi trebuit sa plateasca primariei o chirie de cel putin 1.500 euro pe zi.

A profitat de Consiliul Local

Sa reamintim ca Stratan a dat lovitura in sedinta Consiliului Local care a avut loc la sfarsitul lunii trecute, pe 27 iunie, cand a fost aprobat prin Hotararea nr. 241/2018 „Calendarul evenimentelor pentru lunile iulie-august 2018”. Stratan a profitat de faptul ca se vota calendarul evenimentelor culturale si artistice si i-a convins pe prietenii lui din primarie sa strecoare pe lista printre evenimentele sociale si culturale si  „Festivalul Urban de Street Food si Craft Beer Iasi”. Cu alte cuvinte, pe langa evenimentele social-culturale s-a aprobat, profitand probabil de neatentia, ingoranta sau slugarnicia unor consilieri PSD fata de conducerea actuala a primariei, si un „festival” de vandut mici si bere.

Precizam inca o data ca asociatiile sau organizatiile neguvernamentale respective solicita sa intre intr-un parteneriat cu municipalitatea pentru a beneficia de fonduri de la bugetul local sau pentru a dispune de o piata, un parc in vederea desfasurarii evenimentului propus fara sa plateasca chirie, cereri indreptatite in cazul evenimentelor socio-culturale. Printre evenimentele apobate cu aceasta ocazie se numara, Conferinta Stiintifica Anuala a Economistilor Romani in parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza,  Festivalul International de Folclor pentru Copii si Tineret Catalina in parteneriat cu Palatul Copiilor Iasi etc.

Parcul luat de o asociatie care nu exista

Pentru a realiza „Festivalul Urban de Street Food si Craft Beer Iasi”, Laurentiu Stratan a propus municipalitatii un parteneriat cu o entitate care nu exista. Acesta a propus un parteneriat cu Asociatia Vizorial, o entitate care nu a fost inregistrata nicaieri. Stratan a avut o tentativa de inregistrare a Asociatiei Vizorial in anul 2016 cand a inregistrat la Tribunalul Iasi cererea numarul 20.007 pentru acordarea personalitatii juridice. In data de 10.04.2017, magistratii ieseni au constatat perimarea cererii pentru ca nu a mai fost sustinuta. De atunci si pana in prezent Laurentiu Stratan nu a mai facut nici un demers pentru inregistrarea acestei asociatii. De altfel, saptamana trecuta acesta le-a spus telefonic jurnalistilor 7 Est ca „Vizorial” este o marca, nu o asociatie.

Actele false

Cu toate acestea, Stratan a mers mai departe si a depus la primarie o serie de documente in numele Asociatiei Vizorial, care dupa cum am mai spus nu exista. Saptamanalul 7Est prezinta in editia de astazi in fotocopie un astfel de document depus de Stratan la primarie. Este vorba despre o cerere inregistrata la data de 11.06.2018 adresata „domniei sale Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi” si in care Stratan notifica municipalitatea cu privire la „calendarul” evenimentelor pe care Asociatia Vizorial vrea sa le organizeze in cadrul Festivalului Park Food and Craft Beer. Este vorba de un numar de 4 evenimente, unul in perioada 27-29 iulie, al doilea intre 10-12 august a.c, urmatorul intre 21-23 septembrie si ultimul in zilele de 5,6 si 7 octombrie.

„In numele Asociatiei Vizorial va rog sa primiti un salut cordial. Ca urmare a solicitarii de parteneriat in vederea organizarii la Iasi in Parcul Expozitiei a seriei de evenimente Park Food and Craft Beer revenim cu datele concrete vizate de noi”, se arata in preambulul adresei respective.

Stratan: „Nu mai vorbesc”

Jurnalistii 7 Est l-au contactat din nou pe Stratan pentru a-l intreba cum de a depus aceasta adresa in conditiile in care data trecuta a admis ca Asociatia Vizorial nu exista.  Acesta a refuzat sa ofere un raspuns.

„Eu nu mai vreau sa vorbesc cu dumneavoastra, eu cred ca aveti ceva cu mine”, a spus Stratan dupa care a inchis telefonul.

De asemenea, jurnalistii 7Est au incercat sa obtina un punct de vedere si de la viceprimarul Gabriel Harabagiu, dar acesta a refuzat sa raspunda la telefon.

Saptamanalul 7Est a solicitat si un punct de vedere oficial de la primarie dar acesta nu ne-a parvenit inca desi a trecut mai bine de o saptamana de cand a fost formulata solicitarea.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here