Hoții i-au furat varză de 30 de milioane de lei

0
34 views

Miercuri, la ora 10.27, Fănel O., de 33 ani, din judeţul Botoșani, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au sustras varza de pe aproximativ 30 ari de teren agricol, teren amplasat pe raza municipiului Rădăuți și aparținând lui Ioan Ț., de 45 ani, din oraşul Milișăuți.

 

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că proprietarul a plecat la Cluj, iar  tânărul de 33 de ani trebuia să asigure paza terenului agricol cultivat cu varză. Întrucât paznicul a desfășurat alte activități la domiciliul proprietarului și nu a avut cu ce se deplasa la terenul agricol, nu a asigurat paza acestuia în noaptea de respectivă, iar miercuri dimineaţă, când s-a deplasat la teren, a constatat furtul verzei de pe o suprafață de aproximativ 30 ari.

 

„Valoarea prejudiciului se ridică la suma de aproximativ 3.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here