HAŞIŞ PENTRU VIEŢAŞI. O ieşeancă a încercat să introducă droguri în Penitenciarul Iaşi

0
63 views

Motivând că doreşte să viziteze un deţinut, o femeie din Iaşi a încercat să introducă într-un pachet de ţigări, substanţe stupefiante în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

 

Ieşeanca s-a ales, astfel, cu dosar penal şi a intrat în vizorul anchetatorilor de la Crimă Organizată. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, femeia a plasat, în urmă cu două zile, într-un pachet de ţigări un pliculeţ ce conţinea o substanţă neidentificată de culoare maronie, cel mai probabil haşiş.

 

„Au fost anunţate conducerea unităţii, organele de poliţie şi judecătorul delegat. Persoanei vizitatoare i s-a interzis accesul pe o durată de 6 luni. Având în vedere faptul că obiectele descoperite sunt interzise, fapta intră sub incidenţa Legii nr. 83/2010, de modificare şi completare a Legii 275/2006, conducerea Penitenciarului Iaşi a dispus anunţarea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 2 Poliţie Iaşi şi a Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, predarea bunurilor respective şi punerea la dispoziţie a probelor administrate şi a persoanei vizitatoare organelor de cercetare penală“, au precizat reprezentanţii Penitenciarului Iaşi.

 

De asemenea, aceştia au mai dispus restricţionarea accesului în penitenciar a persoanei vizitatoare.

 

Este al doilea caz de acest gen, de la începutul acestui an, la Penitenciarul Iaşi. Prima dată, un vizitator a încercat să introducă două punguţe cu marijuana.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here