Chirica a vandut Parcul Expozitiei! Gulerele albe cu mainile murdare!

1
12,414 views

Afacere murdara, marca Mihai Chirica: Primaria Iasi s-a asociat cu un ONG care nu exista, fara personalitate juridica, caruia i-a dat gratis Parcul Expozitiei @ Aceasta entitate care nu exista, numita “asociatie”, este reprezentata de Laurentiu Stratan, prieten al viceprimarului Gabriel Harabagiu @ Asociatia Vizorial este o fantoma, nu este inregistrata nicaieri, si cu toate acestea Consiliul Local a emis o Hotarare prin care i-a pus la dispozitie cu titlu gratuit Parcul Expozitiei @ Sub pretextul organizarii unor evenimente culturale, Stratan si firmele sale sau prietenii sai vor putea scoate profit din vanzarea de hrana si bautura fara sa achite nici un leu primariei @ Familia lui Harabagiu va profita din plin deoarece are deja amplasate tonetele de gogosi si inghetata in Parcul Expozitiei @ “E o marca, nu este o asociatie. Cum, in documentele primariei este trecuta ca asociatie?”, a spus telefonic Stratan

Este mai mult decat evident acum ca viceprimarul Gabriel Harabagiu este in stare de orice pentru profitul personal sau  al prietenilor sai. A ajuns pana acolo incat a promovat hotarari si le-a propus spre aprobare Consiliului Local, pentru care entitati juridice fictive, care astfel au pus mana, cu titlu gratuit pe proprietati simbol ale municipiului Iasi. Pentru a intra mai rapid in subiect precizam din start ca Parcul Expozitiei a fost pus la dispozitie de Consiliul Local, la insistentetele viceprimarului Gabriel Harabagiu, unei asociatii care nu exista, “entitate” reprezentata de un anume Laurentiu Stratan, prieten al viceprimarului. Acesta va avea la dispozitie Parcul Expozitiei pentru a vinde oricata mancare si bautura doreste, sa castige cat de multi bani poate prin exploatarea parcului din Copou fara sa achite municipalitatii nici un leu. Asta in conditiile in care de ani de zile, orice societate care a inchiriat Parcul Expozitiei, chiar si la sfarsit de saptamana pentru  activitati comerciale a platit municipalitatii, in medie de 6.000 lei pe zi, adica 15 lei pe metrul patrat pe zi.

Activitate culturala in Copou cu “mici si bere”

Afacerea s-a parafat in sedinta Consiliului Local care a avut loc la sfarsitul lunii trecute pe 27 iunie, cand a fost aprobat prin Hotararea nr. 241/2018 “Calendarul evenimentelor pentru lunile iulie-august 2018”. Este vorba despre calendarul evenimentelor culturale si artistice care vor fi organizate de diferite entitati pe raza municipiului Iasi in parteneriat cu municipalitatea.  Asociatiile sau organizatiile neguvernamentale respective solicita sa intre intr-un parteneriat cu municipalitatea pentru a beneficia de fonduri de la bugetul local sau pentru a dispune de o piata, un parc in vederea desfasurarii evenimentului propus fara sa plateasca chirie, cereri indreptatite in cazul evenimentelor socio-culturale. Printre evenimentele apobate cu aceasta ocazie se numara, Conferinta Stiintifica Anuala a Economistilor Romani in parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza,  Festivalul International de Folclor pentru Copii si Tineret Catalina in parteneriat cu Palatul Copiilor Iasi,  Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Moldova in parteneriat cu Mitropolia Moldovei si Bucovinei etc. Printre aceste  activitati, evident culturale, s-a strecurat la insistentele Consiliului Local si un eveniment numit “Festivalul Urban de Street Food si Craft Beer Iasi”, adica un asa-zis festival in care se va putea vinde mancare si bautura de catre niste societati comerciale fara sa platesca nici un leu chirie primariei asa cum fac celelalte firme care inchiriaza domeniul public cu acest scop. Potrivit documentatiei depuse la hotararea Consiliului Local prin care se aproba si acest eveniment, “Festivalul Urban de Street Food si Craft Beer Iasi” este realizat in parteneriat cu Asociatia Vizorial reprezentata de un anume Laurenti Stratan, un amic al viceprimarului Gabriel Harabagiu.

Asociatia nu exista!

Jurnalistii 7 Est au efectuat verificarile necesare si au constatat ca aceasta asociatie Vizorial nici macar nu exista. Astfel, Laurentiu Stratan a avut o tentativa de inregistrare a Asociatiei Vizorial in anul 2016 cand a inregistrat la Tribunalul Iasi cererea numarul 20.007 pentru acordarea personalitatii juridice. In data de 10.04.2017 magistratii ieseni au constatat perimarea cererii pentru ca nu a mai fost sustinuta. De atunci si pana in prezent, Laurentiu Stratan nu a mai facut nici un demers pentru inregistrarea acestei asociatii si obtinerea personalitatii juridice. De aceea, aceasta asociatie nici nu este inscrisa in Registrul National al Organizatiilor Neguvernamentale, care poate fi consultat pe site-ul Ministerului Justitiei, just.ro.

De altfel si Laurentiu Stratan a recunoscut ca asociatia care apare in documentele primariei ca si partener nici macar nu exista.

“E o marca nu este o asociatie. Cum in documentele primariei este trecuta ca asociatie?”, a spus telefonic Stratan.

Hotararea a fost sustinuta de Harabagiu

Proiectul de hotarare care aproba festivalul lui Stratan a fost sustinut de viceprimarul Gabriel Harabagiu, in sedinta care a avut loc pe 27 iunie. In documentatia Hotararii aceasta activitate de comert denumita “festival” pentru a masca folosirea gratuita a domeniului public este descrisa cu fraze pompoase pentru a induce ideea ca este vorba despre un eveniment social. “Festivalul Urban de Street Food si Craft Beer la Iasi este ideea unui eveniment urban organizat sub aceasta forma in premiera la Iasi. Acest eveniment urmareste organizarea de acivitati de week-end dedicate iesenilor (street food, muzic, entertainment ) care sa conduca, pe perioda intregii veri, la dezvoltarea valorii vietii cotidiene a acestora”, se arata in documentatia primariei.

Le raman toti banii

Inainte sa trecem mai departe trebuie sa precizam ca Laurentiu Stratan si Gabriel Harabagiu se cunosc de multa vreme. Stratan lucreaza de ani de zile in domeniul acesta al organizarii de evenimente. Nu de putine ori, pe cand nu era viceprimar, Harabagiu isi strecura tonetele de gogosi, de inghetata etc. la evenimentele organizate de Stratan. Acum, Stratan si Harabagiu vor sa puna control pe Parcul Expozitiei si sa traga un profit maxim din activitatile comerciale pe care le gestioneaza. La acest “festival”, sub umbrela asociatiei fantoma Vizorial, societatile comerciale vor putea sa puna fara nici o piedica tonete si chioscuri si sa vanda hrana si bautura fara sa plateasca nici un leu la primarie pentru ca aceasta entitate care nu a fost inregistrata nicaieri a obtinut gratuit de la primarie terenul in Parcul Expozitiei. Asta in conditiile in care celelalte firme specializate in organizarea de evenimente platesc primariei pentru suprafetele ocupate din Parcul Expozitiei o chirie de 15 lei pentru un metru patrat pe zi. De regula, primaria inchiriaza firmelor circa 400 metri patrati pe zi pentru evenimente in Parcul Expozitiei. Un calcul matematic arata ca asociatia fantoma a lui Stratan este scutita de o chirie de 6.000 lei pe zi, adica de 12.000 lei pe week-end, tinand  cont de faptul ca parcul se inchiriaza de regula sambata si duminica. Sa mai precizam ca o parte din tonetele familiei Harabagiu se afla deja in Parcul Expozitiei, rudele viceprimarului sau angajati ai acestora vand deja de ceva vreme gogosi, inghetata, porumb fiert etc. Aceste afaceri ale lui Harabagiu din Parcul Expozitiei au facut deja obiectul unor dezvaluiri din editiile anterioare ale saptamanalului 7 Est. Deja prin faptul ca i-a dat lui Stratan Parcul Expozitiei, familia lui Harabagiu se afla in castig. Asta deoarece evenimentele organizate de Stratan vor aduce indirect clienti si la tonetele familiei lui Harabagiu.  Acum cand prietenul sau Stratan a preluat gratuit terenurile pe care primaria le inchiriaza in Parcul Expozitiei, afacerea familiei Harabagiu va putea beneficia si de aceasta scutire a sumelor care trebuie sa revina bugetului local. Dupa ce Stratan va avea prelua Parcul acesta va putea pune la dispozitie oricarui comerciant terenul primariei contra-cost sau gratis pentru prieteni, in conditiile in care nu va plati nici un leu chirie municipalitatii iesene. Sa mai precizam ca pentru perioada iulie -august asociatia fantoma Vizorial a rezervat in Parcul Expozitiei un numar de 4 week-enduri toate sub pretextul unor evenimente sociale care constau de fapt in comercializarea de hrana si bautura.

Stratan a dat in balbaiala

Jurnalistii 7 Est o incercat insistent sa obtina un punct de vedere de la viceprimarul Gabriel Harabagiu deplasandu-se la sediul primariei si incercand de asemenea sa vorbeasca telefonic cu acesta. Nu am reusit sa-l contactam pe Harabagiu.

Am vorbit insa cu Stratan, care nu a reusit sa ne explice cum de a reusit sa obtina o hotarare de Consiliu Local in favoarea unei entitati care nu exista.

“Primul eveniment va consta in organizarea unui festival al producatorilor de bere artizanala. La Iasi avem doi. Va sun eu acusi…”, a spus Stratan dupa care nu a mai revenit cu telefonul.

Constantin MAZILU

1 COMMENT

  1. CHIRICA E ALT PSD-ist CU APUCĂTURI DE OLIGARH POST SOVIETIC.A DAT ÎN BOLȘEVICI DRAGOSTEA DE” CAPITAL ” CA DIAREEA!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here