Gambitul Bodea

0
1,941 views

După cum ne-au informat două site-uri de casă liberale, deputatul Marius Bodea, şeful organizaţie municipale Iaşi a PNL, a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2020. Mai exact, alegerile pentru funcţia de primar şi pentru Consiliul Local.

Desigur, perdantul semi-jenant de la alegerile trecute n-a spus-o explicit, dar asta e traducerea de facto. Formal, a avut loc o şedinţă a conducerii locale a PNL, unde au fost invitaţi şefii ieşeni ai PMP şi USR, deputaţii Petru Movilă şi Cosette Chichirău, prilej cu care a fost adoptată o declaraţie comună, vizînd coagularea opoziţiei anti-pesediste pentru următoarele alegeri. Frumos şi înălţător, nu  … ?

Dacă lăsăm deoparte naivităţile, putem observa uşor găurile din zidul ipotetic pe care încearcă să-l configureze fostul director liberal al aeroportului din Iaşi. Primul semn de întrebare vizează chiar întîlnirea cu pricina. Dacă scopul era aşa de măreţ, de ce întrunirea n-a avut loc la vedere, în oraş, ci într-o pensiune de ” după dealuri ” ? Şi de ce n-a fost organizată o întîlnire pe teren neutru, dedicată special coalizării opoziţiei, preferîndu-se discuţii pe teren liberal, ca anexă la o şedinţă de partid ?  Pentru cei care fac politică serioasă, astea sînt detalii care contează. Ori cumva şeful municipal al PNL n-a fost sigur că invitaţiile lui vor fi onorate, aşa că a ales o variantă cu riscuri minime ?

Legat de riscuri, altele sînt cele care contează pentru deputatul Bodea. În primul rînd, şeful trădător al organizaţiei judeţene, deputatul Costel Alexe, care joacă pe o mînă cu primarul ex-pesedist Chirica, împreună cu trupa lui de complici, compusă din consilierul local Boz & Co. Apoi, complicitatea cu acelaşi Chirica a unuia dintre presupuşii aliaţi, deputatul Movilă, împreună cu turma PMP. E un secret al lui Polichinele că fostul PD-ist e legat de primarul ex-pesedist prin naşul lui de cununie, care e patron la firma de unde a plecat actualul şef al primăriei. Iar prezenţa lui Movilă la întrunirea anti-Chirica / anti-PSD are ca scop doar culegerea de informaţii din tabăra adversă.

În ceea ce o priveşte pe şefa USR Iaşi, deputata Chichirău, acordul ei pentru o coaliţie anti-PSD / Chirica e un cuţit cu două tăişuri. ” Americanca ” e imprevizibilă şi ultra-orgolioasă, iar electoratul USR nu e foarte prietenos cu PNL şi nu răspunde automat la consemnurile de vot. Mai ales la Iaşi, unde apartenenţa lui Bodea la echipa infractorului Fenechiu nu e uitată aşa uşor.

În plus, dacă adăugăm la tablou şi faptul că vîrful de lance al lui Bodea în Consiliul Local e copilul necopt Timofciuc, situaţia devine şi mai ceţoasă. Iar resentimentele votanţilor de la Pentru Iaşi, generate de mînăria liberală îndreptată împotriva ïnscrierii partidului, măresc zona de adversitate din partea dreaptă a spectrului politic ieşean.

Iar la urmă, dacă vedem ce frînă penibilă e presupusa locomotivă naţională Orban, putem concluziona că, în ciuda cadourilor făcute de adversari, Marius Bodea n-are un traseu prea simplu, în cursa pentru primăria Iaşului.

Dacă fostul lui şef de cabinet din prefectură, securistul Tiberiu Simion, n-ar fi fost un plutonier de doi lei, bilanţul ar fi fost ceva mai pozitiv. Aşa, principala nădejde e în naşul lui politic, infractorul Relu Fenechiu. Sau în sfînta întîmplare.

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here