Fost deputat, ajuns a doua oară în spatele gratiilor. Gabriel Bivolaru, reținut pentru EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI

0
31 views

Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost reţinut, luni dimineaţa, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, informează România TV.  Alte nouă persoane au mai fost reţinute în acelaşi dosar.

 

Zece persoane, printre care şi fostul deputat Gabriel Bivolaru, au fost reţinute de procurorii constănţeni pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Gabriel Bivolaru este acuzat de furt de petrol.

 

Suspecţii au fost prinşi în flagrant în urma unor descinderi. Oamenii legii au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a-i imobiliza.

Cei zece reţinuţi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare.

În 1 aprilie 2004, fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost încarcerat, ca urmare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu aproape 50 de milioane de euro. Acuzaţiile aduse au fost de fals, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.

 

Potrivit procurorilor, Bivolaru i-a avut complici pe Mona de Freitas şi pe Paula Monica Plazzotta (administrator de cont pentru cele zece firme), acestea fugind din România la scurt timp după ce anchetatorii au început cercetările în acest caz.

 

În 26 februarie 2007, Gabriel Bivolaru a părăsit arestul, fiind eliberat condiţionat ca urmare a deciziei Tribunalului Argeş, care a considerat că timpul pe care acesta l-a petrecut în închisoare a fost suficient pentru reeducarea, scopul pedepsei a fost atins, iar recompensele primite ilegal de fostul deputat nu-i pot fi imputate.

 

În martie 2007 fostul deputatGabriel Bivolaru a fost convocat la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat ca martor în dosarul deschis ca urmare a plângerii fostului premier Adrian Năstase împotriva anchetatorilor anticorupţie, pe care i-a acuzat de abuz în modul de soluţionare a cazului Zambaccian.

 

De asemenea, numele lui Gabriel Bivolaru a fost legat şi de dosarul privind traficarea unor brăţări dacice sustrase în 2001 din situl arheologic Sarmisegetuza Regia. În acest dosar, în care au mai fost vizaţi Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu, au fost făcute verificări privind eventuala implicare a acestora în traficarea brăţărilor dacice. În iunie 2007, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bivolaru, Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu, apreciind că nu pot fi învinuiţi de tăinuire în legătură cu dispariţia brăţărilor dacice.

 

(Sursa: rtv.net)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here