Fără număr, fără număr! Încă şase luni de puşcărie din partea Tribunalului Bucureşti pentru Gigi Becali. Decizia nu este definitivă

0
35 views

Tribunalul Bucureşti a judecat astăzi cererea de contopire a pedepselor primite de patronul Stelei în dosarele Valiza şi schimbului de terenuri cu MApN.

 

Completul de judecată a decis suplimentarea pedepsei lui Gigi Becali cu şase luni. Decizia nu este definitivă, anunţă gandul.info.

 

Procurorul DNA prezent joi la judecarea cererii de contopire a pedepselor lui Gigi Becali a arătat că acesta a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional, astfel că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de un an.

 

Procurorul i-a explicat judecătorului Marin Marino Constantin că Becali a săvârşit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de închisoare. El a mai arătat că, potrivit normelor legale în vigoare, Becali poate fi eliberat după ce execută două treimi din pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare, şi a subliniat că, în opinia sa, această pedeapsă este mică în raport cu numărul şi gravitatea faptelor comise.

 

Astfel, procurorul a arătat că Becali a săvârşit o pluralitate de infracţiuni, iar din toate cele săvârşite pentru şapte dintre ele a fost găsit vinovat şi condamnat în cele trei dosare penale.

 

Reprezentantul DNA a mai arătat că faptele finanţatorului Stelei au avut un grad ridicat de pericol şi au fost comise de acesta alături de un anturaj infracţional.

 

Procurorul a explicat că perioada infracţională a lui Gigi Becali este una lungă, respectiv din 1995 până în 2002, după care a fost reluată în 2006 şi a continuat până în 2009, ceea ce denotă “orientarea sa ca persoană ce sfidează cadrul legal”.

 

Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.

 

De celalaltă parte, avocaţii finanţatorului Stelei au arătat că acesta a plătit integral prejudiciul din dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, precum şi cheltuielile de judecată din acel caz.

 

Totodată, avocaţii au depus înscrisuri din care rezultă actele de binefacere şi donaţiile făcute de-a lungul anilor de Becali.

Unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat, la intrarea în Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea de contopire a pedepselor finanţatorului Stelei, că instanţa nu are temeiuri să-i aplice acestuia un spor la anii pe care trebuie să îi stea în închisoare.

 

La judecarea cererii de contopire a pedepselor au fost prezenţi, printre alţii, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, antrenorul echipei, Laurenţiu Reghecampf, şi soţia acestuia, Ana-Maria Prodan, arată sursa citată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here