„Rețeaua cămătarilor bancari” a înhățat o vilă din spatele Parcului Copou

Dosar fierbinte pe masa procurorilor ieșeni ! Un om de afaceri denunță o rețea formată din funcționari bancari și un expert evaluator care l-a deposedat în mod ilegal de o vilă și un teren din Copou, în valoare de aproximativ 600.000 euro. Silviu Lesner, fost patron al restaurantului Ginger Ale, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unei manevre obscure, în care sunt implicați doi funcționari de la Banca Transilvania, și un expert-evaluator. Casa și terenul familiei Lesner au ajuns în proprietatea instituției bancare, în mod fraudulos, deși adevăratul proprietar a investit bani grei pentru ridicarea imobilului. Expertul evaluator Gabriela Diaconu ar fi subevaluat proprietatea, doar pentru a putea fi adjudecată în contul creanței, de reprezentanții băncii. De la un an la altul evaluările asumate de bancă au fluctuat suspect de mult, diferențele fiind de ordinul sutelor de mii de euro. În plus, denunțătorul arată că expertul Gabriela Diaconu nu a trecut niciodată pragul casei sale, astfel că evaluarea întocmită nu reprezintă decât un fals grosolan.

Dosar bombă pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Doi funcționari bancari de la Banca Transilvania, Emilian Gavril, fost executor bancar (în prezent ofițer colectare debite în cadrul unității bancare) și Constantin Scântee, juristul Băncii Transilvania, sunt vizați de o anchetă a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru infracțiuni de abuz în serviciu și corupție.

În vizorul anchetatorilor ieșeni se mai află și Gabriela Diaconu, expert-evaluator ANEVAR, care își desfășoară activitatea în cadrul societății Diaconu&Asociații. Potrivit unei plângeri penale formulate de soții Gabriela și Silviu Lesner, cei doi funcționari de la «Transilvania » cât și expertul-evaluator ar fi subevaluat imobilul cu pricina, pentru a putea fi ulterior adjudecat în contul creanței chiar de reprezentanții instituției bancare. Inițiatorul plângerii penale, Silviu Lesner, susține că, inițial, casa și terenul au fost evaluate și luate în garanție de către bancă, la suma de 591.530 de euro, ulterior acesta fiind subevaluat la numai 403.821 euro. Cu alte cuvinte, valoarea acestuia ar fi fost redusă intenționat cu 187.709 euro, adică o diminuare de 32 la sută.  Întreaga poveste a început în 1998  când familia Lesner a cumpărat de la soții Ioan și Maria Botezatu un teren de 646 mp, plus o construcție aflată la stadiul de realizare a structurii de rezistență doar la nivelele demisol si parter, situate în Iași, str. Peneș Curcanul 13. Ulterior, pe 10 februarie 2001, Lesner a perfectat un antecontract de vânzare-cumpărare cu ieșeanul Cornel Frunză, prin respectivul înscris obligandu-se să îi vândă acestuia din urmă, în schimbul a 45.000 de lei, terenul plus construcția respectivă. În aceeași zi, s-a perfectat un act adițional între părți în care promitentul-vânzător se obliga să finalizeze «la gata», în regie proprie, clădirea iar promitentul-cumpărător se obliga să achite 270.000 de euro. În perioada 2002-2011, familia Lesner a finalizat construcția, dar, dat fiind faptul că Frunză nu ar mai fi respectat înțelegerea anterioară, proprietarul a considerat că acesta nu mai dorește să achiziționeze proprietatea.

“Am fost deposedat abuziv”

“În septembrie 2011, am aflat cu surprindere că pe rolul Judecătoriei a fost înregistrat un dosar în care aveam calitatea de pârât, acțiune promovată de Cornel Frunză. Acesta a cerut și a obținut pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumparare, referitor la imobilul nostru. Am cerut copii după dosar și am promovat apel, litigiul finalizandu-se, după cum era normal și legal, în favoarea noastră. Ulterior, dorind să notăm litigiul la OCPI, am aflat cu stupoare că proprietatea noastră a intrat rând pe rând, în posesia lui Frunză iar mai apoi, în proprietatea Băncii Transilvania. Au urmat mai multe procese penale și civile, atât cu instituția bancară, cât și cu Frunză, moment în care am intrat în posesia unor documente care dovedesc faptul că am fost deposedați abuziv și în mod nelegal de imobilul proprietate’’, se arată în plângerea înaintată anchetatorilor, de Silviu Lesner.

Imobil subevaluat intenționat ? 

gabriela diaconuMai mult, Lesner arată că Frunză, folosindu-se de acea mult-discutată decizie judecătorească ar fi reușit să gajeze imobilul cu pricina, în scopul obținerii unor împrumuturi consistente de sute de mii de euro, de la Banca Transilvania. Astfel, primul credit garantat cu ipotecă, obținut de Frunză, a fost de  230.000  euro, imobilul din str. Peneș Curcanul fiind evaluat la 324.858 euro. La al doilea contract de ipotecă, terenul și casa au fost evaluate 591.530 euro, creditul garantat fiind de 740.000 lei. Ulterior, la momentul derulării procedurilor execuționale, proprietatea lui Lesner ar fi fost însă subevaluată, de experta Gabriela Diaconu, la valoarea de 403.821 euro, doar pentru a putea fi adjudecat în contul creanței de către Banca Transilvania.

Lesner: “Banca a adjudecat proprietatea noastră la jumătate”

“Pe parcursul celor trei evaluări nu am fost deranjați niciodată de nici un evaluator bancar și de nici un expert. Nici o persoană care pretinde că ar fi efectuat evaluarea nu a intrat în curtea noastră. Nu există nici un act execuțional și nici o dovadă care să ne fi fost comunicată vreodată. Nu am fost căutați de nici un reprezentant al băncii și nici de vreun executor bancar deși acesta din urmă avea obligația de a vizualiza imobilul. Casa a fost scoasă la licitație și adjudecată de Banca Transilvania, la o valoare mult diminuată, cu numai 302.865 euro. Un adevărat chilipir. Practic, prin diminuarea valorii imobilului a fost posibilă adjudecarea acestuia la 51% din valoarea sa reală. Totodată, ultimele acte de executare, au fost efectuate de către un executor bancar ce nu avea competența teritorială de a efectua acte de executare” s-a plâns Lesner, procurorilor. La final, soții Lesner mai susțin că expertul-evaluator Gabriela Diaconu ar fi acționat «mână în mână » cu executorul bancar Emilian Gavril și cu juristul Constantin Scântee, care ar fi contribuit la adjudecarea imobilului în favoarea unității bancare”.

Gabriela Diaconu: ‘’Nu mai țin minte exact. Dacă evaluarea am făcut-o eu, a fost corectă

Contactată telefonic de reporterii 7 Est, experta s-a arătat oarecum surprinsă de plângerea penală înaintată Parchetului de către soții Gabriela și Silviu Lesner. Dacă la început Diaconu a negat total implicarea sa în această poveste, arătând că nu-și mai amintește absolut nimic, ulterior aceasta a recunoscut cu jumătate de gură că a participat la evaluarea cu pricina.

„Probabil este o cauză mult mai veche, de câțiva ani. Nu mai știu exact. Dacă a fost făcută acea evaluare, a fost făcută la cerințele de atunci și în mod corect. Nu văd care este vina mea. De ce familia Lesner vine cu această plângere tocmai acum, după ani de zile. Cred că sunt cazuri mult mai interesante. De ce vă interesează tocmai acest subiect ? Ce, colaborați în mod direct cu Parchetul ?”, a susținut Gabriela Diaconu.

Bianca CRISTEA

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *