k2_items_src_9e9136d1a59b09b97d313c92822cb4e8

EMIGRANT ÎN MAREA BRITANIE. 7 lucruri de ştiut înainte de a (NU) pleca spre Anglia


Barierele în calea invadării Albionului: chiriile şi transportul sunt extrem de scumpe, iar dacă nu ştii limba niciun angajator nu te bagă în seamă. În schimb, locuri de muncă sunt la discreţie. Ce v-ar aştepta în bătrâna Anglie, în cazul în care vă gândiţi se mergeţi acolo în căutarea unei vieţi mai bune sau, pur şi simplu, în căutarea unei vieţi? Cât mai e chiria, cum e cu transportul, ponturi pentru angajare sigură, ce ştiu englezii despre noi şi de ce n-a început invazia.

 

 

În dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2014, deputatul britanic Keith Vaz (pe numele întreg Nigel Keith Anthony Standish Vaz, născut la 26 noiembrie 1956 în Aden şi emigrant în Anglia, împreună cu părinţii de origine indiană, nouă ani mai târziu) s-a înfipt la frontiera britanică, înconjurat de reflectoarele camerelor de luat vederi, pregătit să ţină piept şi cu burta, la nevoie, „valului” de imigranţi români şi bulgari asupra căruia avertizase, apocaliptic, de luni de zile. 

 

 

 Grup de invadatori români într-un parc din centrul Londrei. Englezii fac diferenţa între cerşetorii ţigani şi hoţii români

 

Dar cum se întâmplă câteodată în viaţă – atunci când ajungi să te pregăteşti atât de bine pentru o provocare încât, odată pus faţă în faţă cu adversarul, ai senzaţia că acesta nici măcar nu există – şi în faţa vajnicului Vaz au răsărit doar câţiva români somnoroşi, care supăraţi pe ghinionul de a trebui să se întoarcă prea devreme la slujbele din Marea Britanie, care explicându-i, într-o engleză decentă, că habar nu au cu ce se mănâncă ajutoarele sociale atât de preţuite de leneşii bătrânului Albion.

Vajnicul Vaz s-a mai înmuiat, a servit o cafea cu invadatorii, i-a cercetat din cap până-n picioare şi nu a plecat fără să concluzioneze că pericolul încă persistă, dar bucuros că măcar jumătate din socoteala de acasă i s-a împlinit şi că actul său de mare implicare civică va fi transmis şi preluat de mii de canale media. 

 

Deputatul Keith Vaz, el însuşi emigrant indian, s-a dus la aeroport să ţină piept valului de migratori români. Dar aeroportul era pustiu. 

 

Informaţii de la faţa locului

Ce nu ştia, însă, parlamentarul britanic era că, la ora când el se încorda în uşa aeroportului, jumătate dintre români şi bulgari dormeau, iar cealaltă abia se pregătea de culcare.

Iar dacă mai adăugăm faptul că românul nu se dă plecat până când nu termină trei-patru cartele cu minute internaţionale, vorbind cu verişorii şi cumnaţii să-l ia şi pe el „încolo”, până nu îşi vinde vaca sau împrumută de la naşa 300 de euro, să aibă de drum, şi până nu-şi cinsteşte toţi prietenii cu care n-o să se mai vadă „cine ştie până când”, socoteala lui Nigel Keith Anthony Standish Vaz că avea să se îmbrâncească, în dimineaţa lui 1 ianuarie 2014, cu valul de invadatori, ar putea fi considerată cel puţin naivă şi ridicolă, dacă n-ar fi fost decât o chestiune de imagine.

Întorcându-ne la oile noastre, în ţărişoara din care mai toată lumea ar vrea să fugă, cu excepţia celor care nu mai pot sau celor care s-au înfipt prea bine, să vă povestim câte ceva despre ce v-ar aştepta în Anglia, pentru cazul în care vă gândiţi se emigraţi acolo, în căutarea unei vieţi mai bune sau, pur şi simplu, în căutarea unei vieţi.

N-o să vă povestim din auzite sau din alte surse, ci din atenta documentare la faţa locului.

 

 

 

Unde munceşti? Nu, unde stai

Potrivit statisticilor oficiale, în Marea Britanie ar locui şi munci (mai mult sau mai puţin) între 100.000 şi 200.000 de români. Cifrele variază în funcţie de cine le invocă. Neoficial, numărul ar fi cel puţin dublu sau chiar triplu, pentru că aşa se întâmplă de fiecare dată în mod neoficial.

Drept urmare, înainte să vă gândiţi câţi bani aţi putea strânge într-un an, ce maşină cu volan pe dreapta v-aţi putea lua sau ce datorii veţi reuşi să achitaţi, gândiţi-vă unde o să locuiţi. Cazul fericit: aveţi o rudă, prieten, fost coleg de clasă, cunoştinţă care vă oferă o jumătate de pat acolo. Cazul şi mai fericit: îşi respectă promisiunea!

În medie, un loc într-o cameră porneşte de la 150 de lire pe lună, în funcţie de câte suflete o populează, iar visul unei camere în care să sforăi singur poate începe de pe la 400 de lire. Pentru un apartament modest pui mâna pe telefon în momentul în care ai măcar 1500 de lire în buzunar, pentru că trebuie să dai proprietariului sau, după caz, băiatului deştept care subînchiriază şi o garanţie de cel puţin o lună. 

 

Munca: oricând găseşti ceva

Dacă ne rezumăm din nou la cazul Londrei, locul unde am întreprins noi documentarea, vestea bună e că de muncă nu ar trebui să duci lipsă! Nu ar trebui pentru că, în Londra, unul dintre cele mai mari – sau, după alţii, cel mai mare centru financiar al lumii – toate sunt într-o permanentă mişcare. Se construieşte, se dărâmă şi se renovează, se deschid şi se închid mii de afaceri lunar, se face curăţenie, se transportă, se învaţă, se mănâncă, se bea, se vinde şi se cumpără într-un ritm ameţitor, astfel că, la fiecare o sută de proşti care muncesc, chiar şi un leneş ori un nepriceput îşi poate găsi un loc sub nori. Cu soarele, după cum bine ştiţi, mai răruţ pe la ei.

Tot într-un caz fericit, se presupune că păşeşti pe pământ britanic stăpânind o brumă de engleză. Dacă stăpâneşti doar „yes, no, cheeky girls” poţi să te consideri legat de mâini şi de picioare, în condiţiile în care imensa majoritate a românilor lucrează prin intermediul agenţiilor de muncă (o găselniţă rafinată a englezilor de a se folosi de tine doar când au nevoie, fără să trebuiască să îţi dea concedii de odihnă, concedii medicale şi alte drepturi care le încurcă bunul mers al muncii).

Prin urmare, dacă nu ai norocul să fii introdus la un loc de muncă de o rudă sau cunoştinţă care te ia „sub aripă” şi garantează pentru tine, odată ajuns în Anglia, te înscrii la cât mai multe agenţii de plasare a forţei de muncă (se poate face prin intermediul telefonului) şi le povesteşti celor de acolo cine eşti, de unde vii şi cam ce ştii să faci. Evident, pentru a le povesti trebuie să cunoşti cât de cât limba, aspect foarte important în plasarea şi, apoi, în păstrarea ta într-un loc de muncă mai bun sau mai puţin bun.

Mai este şi varianta muncii la negru, atât de usturător pedepsită în Anglia, încât cel care riscă să te accepte aşa, de obicei un conaţional cu frică de Dumnezeu şi dragoste de semeni, va scoate untul din tine.

 

 

Intrarea în Marea Britanie, un drum lung şi anevoios pentru muncitorii români

 

Plata: de trei ori salariul din România, după ce tragi linia

E bine să ştii o meserie, dar pentru munca fizică primeşti lunar, în general, cam 1.200 de lire sterline. Dacă strângi cureaua, poţi trimite acasă 600 de lire pe lună.

 

Nu facem referire la românii care vin în Anglia să lucreze în domeniul medical, în cercetare etc., pentru că ei joacă în altă ligă. Pe noi ne interesează cazul celor care au absolvit, spre exemplu, psihologia, dreptul, administrarea afacerilor sau artele frumoase şi care visează să-şi construiască o carieră solidă în construcţii, agricultură, curăţenie sau printre mese. În aceste cazuri, aflaţi că veţi fi plătiţi cu 6-7 sau chiar 8 lire pe oră, din care vi se vor scădea taxele datorate reginei (20 sau, după caz, 30% din total). Când trageţi linie, în funcţie de numărul de ore lucrate într-o zi şi numărul zilelor lucrate într-o lună, salariile pot ajunge la 1.200-1.400 de lire, dar trebuie să luaţi în calcul şi lunile mai puţin bune, când vă intră în buzunar 600-800 de lire.

În Anglia, plata se face de regulă la săptămână, de obicei vinerea şi mai întotdeauna pe card, nu „în mână”. Pentru aceasta trebuie să aveţi deschis un cont la o bancă, cont care se deschide cel mai uşor cu paşaportul şi o dovadă de adresă, ce poate fi sub forma unei facturi la apă, energie, gaz, internet etc., pe numele solicitantului.      

 

Mâncarea: bună şi ieftină

Românul e sensibil la mâncare şi puţine lucruri pe lumea asta îl fac mai mândru de vatra strămoşească decât gustul sărmăluţelor cu smântână Albalact sau a micilor de la Marcel, despre care numai bunul Dumnezeu ştie din ce or fi făcuţi. Nu vă faceţi probleme, se găsesc şi în Anglia! Mai mult chiar, aveţi posibilitatea să întâlniţi acolo toată bucătăria lumii, din India până în Venezuela şi din Africa până în Siberia. Iar spre deosebire de vatra strămoşească, unde se poate mânca ieftin, dar în general prost, în curtea reginei găseşti şi ieftin, şi bun; pentru că asta e politica lor: nimeni să nu sufere de foame, nici măcar românii sau bulgarii.

 

 

 

Transportul: cât un salariu mediu din România

Londra te usucă din acest punct de vedere. Un salariu mediu în România se duce doar pe transportul lunar, iar cine locuieşte la 20-30 de minute de mers cu autobuzul sau metroul de locul de muncă se laudă la toţi cunoscuţii. Mai există varianta maşinii, care se poate achiziţiona cu 500-600 de lire la mâna a doua, dar cu o asigurare anuală de trei-patru ori mai mare. Drept pentru care să nu vă mire când veţi vedea că mulţi englezi pedalează sau aleargă spre locul de muncă, pentru a economisi banii de bere sau de abonamente la meciuri.  

 

 

Distracţia: în pub-uri nu se fumează

Cât încape, dar până la ora 23, când se închid majoritatea pub-urilor. De ce se închid? Să nu bea şiiţii la braţ cu suniţii, kurzii cu turcii, chinezii cu tibetanii şi românii cu ungurii până la 5 dimineaţa şi să-şi amintească ce datorii au unii la alţii. Dacă ne rezumăm la români, dat fiind preţul piperat al lichidelor în pub-uri, putem spune că se bea şi se petrece de regulă în liniştea şi căldura căminului, iar ce se mai întâmplă câteodată în familie rămâne acolo.

 

Ce ştim noi despre englezi şi ce ştiu ei despre noi

Noi despre englezi ştim că trăiesc pe o insulă, ceea ce mulţi dintre ei nu ştiu, că au un campionat de fotbal mişto, că le place să fie întotdeauna mai cu moţ, drept pentru care circulă în sens invers, că trăiesc în case cenuşii, bătuţi de ploaie şi vânt şi că au femei mărunţele, cu trăsături angelice, iubitoare de cămin şi care nu ţi-ar pune o picătură în gură, cum greşit se arată prin ziare.

Englezii, la rândul lor, ştiu că noi şi bulgarii le furăm din ajutoarele sociale şi aşa puţine pe care le primesc să nu muncească. Îmbucurător este faptul că mulţi dintre ei au învăţat însă distincţia între români şi ţigani, în sensul că ţiganii sunt cei care seamănă cu indienii şi cerşesc, iar românii sunt cei cu blugi şi geacă de piele care îi fură.

Unii, mai bătrâni, îşi mai amintesc vag reportajele halucinante difuzate prin anii ’90 de BBC, despre copiii din lagărele, pardon!, casele de copii din România.

Englezii mai ştiu că noi avem câini vagabonzi pe stradă, însă nu trebuie să ne fie ruşine, pntru că şi ei au vulpi vagaboande pe stradă, care umblă toată ziua după resturi de mâncare.

Englezii nu ştiu, în schimb, despre Hagi, Nadia sau Ilie Năstase şi nici măcar despre BRD Groupe Societe Generale, pentru că orice englez care se respectă nu dă nici doi bani pe francezi.     

Ei nu cunosc nici vitejia lui Mihai Viteazul sau cum a oprit Ştefan cel Mare hoardele de turci şi tătari care ameninţau dreapta credinţă, pentru că, la urma-urmei, nici noi nu ştim cu ce s-au ocupat Iacob al VI-lea sau Henric al VIII-lea.

Dacă avem în vedere arhicunoscuta ospitalitate românească şi bucuria cu care englezul se aşează la distracţie, putem spune că sunt şanse mari să devenim chiar prieteni.

 

Ghidul emigrantului în rezumat

 

  1. Chirii foarte scumpe: un pat la comun costă minim 150 lire sterline/lună. O cameră: minim 400 de lire.
  2. Salarii: între 6 şi 8 lire/oră, din care se scad taxele (20-30%). Rămâi lunar cu 1.000-1.400 de lire.
  3. Transport: foarte scump, te poate costa 200-300 de lire/lună.
  4. Londra este extrem de întinsă, e aproape cât judeţul Iaşi, iar dintr-o parte în alta poţi face 2-3 ore.
  5. Trebuie să ştiţi cât de cât limba engleză, altfel nu puteţi vorbi cu angajatorul, cu agenţia de plasare sau cu banca
  6. În pub-uri nu se fumează. Toţi se înghesuie afară, pe trotuar.
  7. Mâncarea e destul de ieftină, unele alimente costând chiar mai puţin decât în România.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *