Edilii Iașului, cercetați de procurori pentru tăierea teilor din centrul orașului

0
26 views

Viceprimarul Mihai Chirica este cercetat penal pentru distrugere, după decizia de tăiere a teilor din centrul Iașului. Plângerea, făcută de unul dintre contestatarii proiectului municipalității, a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Aceștia vor decide dacă edilul va fi trimis sau nu în judecată pentru distrugere.
 

Cei 70 de tei de pe Bulevardul Ştefan cel Mare au fost puși la pământ la începutul anului, când au demarat lucrările de reamenjare din centrul orașului. În ciuda protestelor, Primăria nu a renunțat la defrișare, iar în locul arborilor considerați simbol al orașului au fost plantați salcâmi japonezi.

 

Cei nemulţumiţi de tăierea teilor au hotărât să-și mute acţiunile de protest din stradă în sălile de judecată, iar unul dintre denunţuri a fost îndreptat împotriva viceprimarului Mihai Chirica.

 

În denunț se notează că „viceprimarul Mihai Chirica şi cei aflaţi în subordinea sa au hotărât, prin ignorarea oricăror norme de drept civic, dar mai ales de bun simţ, în mod arbitrar, ilegal şi imoral tăierea unui număr de aproximativ 70 de arbori, specia tei, reprezentând cantitatea de aproximativ 70 de metri cubi de material lemnos.”

 

De pe masa polițiștilor, plângerea a ajuns la procurori.

 

„Poliţia Iaşi a stabilit că putem vorbi fără doar şi poate de infracţiunea de distrugere prevăzută de articolul 217. Este o pedeapsă de la o lună la 3 ani sau amendă. Cel mai important lucru este că au avut curajul să facă aceste cercetări împotriva acestor persoane. Vorbim de membri marcanţi ai administraţiei locale,” a spus avocatul Dragomir Tomașeschi.

 

„Noi ştim că ne-am făcut treaba faţă de oraşul acesta. Arborii sunt unde îi vedeţi. Poate să facă câte plângeri vrea dumnealui. Organele de anchetă atât cele care ţin de poliţie şi procuratură trebuie să îşi facă datoria. Prin urmare nu văd nicio problemă din punctul meu de vedere mai ales că a făcut o trimitere împotriva numitului Mihai Chirica,” a declarat Mihai Chirica, viceprimar Iaşiului.

 

Nu este singurul proces pe care îl au edilii ieșeni. La începutul lunii octombrie Primăria Iaşi se va prezenta în instanţă pentru a contesta o amendă de 60.000 de lei primită de la Garda de Mediu, tot pentru tăierea ilegală a teilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here