Dragos Maftei, un pariu al Facultatii de Teatru din Iasi

0
3.968 views

Cu o naturalete iesita din comun, cu simt de raspundere si sinceritate, fara a urmari vreo miza, Dragos Maftei a dialogat intr-o duminica de februarie pe teme teatrale. A absolvit Arta Actorului la Facultatea de Teatru de la Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” Iasi si, desi inca tanar, are un CV consistent. La scurt timp dupa absolvire, a fost angajat la Teatrul „Luceafarul”, colaborand sporadic si cu Ateneul din Iasi. Una din calitatile sale profesionale este polivalenta, Dragos facandu-se remarcat deopotriva in roluri comice si dramatice, in roluri pentru copii, dar si in partituri dedicate publicului larg. L-am urmarit, rand pe rand, in Robert din Atentie aterizam, Selsdon din spectacolul Scandal in culise, Boris din Auditia, Luchian din Povestea Unirii, Dani din Pisica verde si, cel mai recent, Bestia din Frumoasa si Bestia.  (Lavinia Lazar)

 

Lavinia Lazar: Dragos, te-am remarcat in spectacole de teatru in care ai jucat. De ce ti-ai ales aceasta profesie?

Dragos Maftei: Nu stiu daca am ales-o eu pe ea sau m-a ales ea pe mine. E ciudat, dar simt ca a fost cu mine mereu, de aceea nu reusesc sa imi amintesc cum a inceput totul. Cred ca asta porneste de la faptul ca mereu mi-am dorit sa vad  oameni fericiti in jurul meu, oameni care se bucura de viata si atunci mi-am spus ca asta ar fi singura profesie prin care as putea sa ii ajut in acest sens. M-am inscris la Colegiul National de Arta Octav Bancila din Iasi si usor, usor am inceput sa iubesc ceea ce fac.

Perioada studentiei pe holurile Universitatii de Arte … Toti ne amintim cu drag de acele momente. La tine cum a fost?

Au fost printre cei mai importanti ani din viata mea. Trei ani mi-au fost cat un secol pentru ca am invatat foarte multe lucruri si s-au intamplat atat de multe, atat pe plan personal, cat si profesional, incat as putea scrie o carte. Cel mai important aspect al acestei profesii este dezvoltarea personala, auto-observarea. Sunt de parere ca nu te invata nimeni cum sa joci, ci trebuie sa  descoperi tu. Profesorul este mai mult un indrumator care ar trebui sa te ajute sa te descoperi, pentru a gasi un echilibru intre tine si personaj, pentru a fi cat mai natural pe scena.

In facultate nu am spus nimanui „NU”. Nu am refuzat nici un proiect. Din orice ai ceva de invatat. Chiar si din greseli…sa nu le mai faci.

Ai diferite solicitari, diferite colaborari. Cum iti poti organiza timpul? Lumea si generatia din care faci parte te ajuta intr-un fel sa rezisti?

Da, greu de zis. De pe holurile facultatii am dorit sa ma implic in cat mai multe proiecte pentru ca am avut mereu curiozitatea de a descoperi si de a vedea. Despre organizarea timpului… aici e putin mai greu pentru ca, daca alegi sa fii in o mie de locuri si sa faci o mie de chestii, nu vei mai avea timp si energie pentru prieteni, intalniri, plimbari, pe scurt timp pentru o viata personala; la un moment dat obosesti si intelegi ca din viata ta se scurg niste momente peste care treci fara sa le oferi importanta. Te trezesti doi sau trei ani mai tarziu intrebandu-te: Ce s-a intamplat? Niciodata sa nu incerci sa cari mai mult decat poti duce.

 

„Copiii din ziua de azi sunt mult mai maturi decat eram noi”

 

La Teatrul „Luceafarul” din Iasi ai lucrat pentru spectacole dedicate copiilor, chiar daca tu ai absolvit specializarea Arta Actorului. Cum a fost aceasta intalnire cu publicul foarte tanar?

Mult mai dificila. Copiii sunt cei mai sinceri si cei mai buni critici, pentru ca, daca se plictisesc, inseamna ca ceva nu este in regula. Trebuie mult dinamism. Plus de asta, din cate am observat in ziua de astazi, copiii tin foarte mult la comunicare. In momentul in care vin la teatru, vor sa interactionam cu ei, pentru ca la randul lor, daca ar putea, ar urca alaturi de noi pe scena sa rezolve un conflict sau sa alunge personajul negativ din scena. Copiii din ziua de astazi sunt mult mai maturi decat eram noi si nu pot decat sa spun ca este firesc sa fie asa.

In momentele in care ai timp liber e cineva care te sustine si e langa tine in afara teatrului?

Nu.

Pomeneai de creativitate. Care sunt sursele tale de inspiratie?

Nu pot sa imi dau seama inca. Pur si simplu vin. Nu fortez deloc, inspiratia vine atunci cand te astepti mai putin.

Spuneai ca datorita curiozitatii faci personaje vii si curiozitatea te tine viu pe scena. Asta este mai degraba o caracteristica. Practic, exista vreo persoana care te sprijina in permanenta?

Nu. Dar ar fi super! Cred ca ar mi-ar face viata mai usoara sau asa mi-as dori. Toate la timpul lor.

Te metamorfozezi de la rol la rol, ceea ce da semnale ca te-ai putea orienta si spre film. Te tenteaza?

Oh, da! Am lucrat la cateva scurtmetraje recent cu niste prieteni de la foto-video. Este mult mai complicat pentru ca in film, odata terminat procesul de filmare si montaj, asa ramane. Si sunt convins ca si cei mai mari actori, atunci cand se vad pe marile ecrane, au un moment in care-si spun: As vrea sa refac scena aia. In timp ce, pe scena, intr-un spectacol, poti mereu sa aduci imbunatatiri.

Numele scurtmetrajelor?

Primul scurtmetraj a fost Biciclistul. Si cel de acum, Scenariul, care este inca in proces de lucru si speram ca pana in martie sa fie gata. Urmeaza sa le trimitem prin festivaluri si sa asteptam reactiile.

Regizorii si textele dramatice te aleg pe tine sau invers? Cu cine ai avut cea mai puternica intalnire?

Mereu am fost ales. Cea mai puternica intalnire a fost cu regizorul Bobi Pricop. A fost acum doi ani. A fost si prima data cand am calcat in teatru. A fost cumplit pentru ca toti trecem printr-o perioada de initiere atunci cand suntem angajati. Nu stiu cine esti, nu stiu de unde sa te iau… Mi-a placut sa colaborez cu regizorul Bobi Pricop am lucrat foarte bine cu el. Rolul din Pisica verde a fost una dintre cele mai mari reusite profesionale.

 

„Mai obosesc, mai beau o cafea, mai fumez o tigara si sunt curios sa vad pana unde pot duce”

 

Cu ce alti regizori ai mai lucrat?

Am lucrat recent cu Ovidiu Lazar la Povestea Unirii.

Cum a decurs colaborarea?

Nu pot sa spun decat ca a fost o experienta interesanta.

Mi-am adus aminte ca ai jucat si in regia colegului tau, Daniel Onoae. Cum a fost?

A fost un efort comun. Toti am venit cu idei, cu entuziasm, cu energie.

Sa inteleg ca ati avut o anume libertate de care v-ati bucurat si pe care ati folosit-o in actul creatiei…

Da. Si cred ca asta ajuta foarte mult. Plus ca lucrurile au functionat de la sine. Nu le-am fortat. Banuiesc ca a fost si entuziasmul de inceput pentru ca Ateneul abia incepuse sa-si desfaca aripile. Toti voiam sa ne afirmam.

Cu cine ti-ar placea sa colaborezi mai departe? Cu ce regizori vrei sa ai experiente?

Cu cat mai multi.

Vreun nume?

Nu, nu am preferinte.

Acum, iti propun un joc de rol. Sa presupunem ca in acest moment, te detasezi de tine, de Dragos Maftei actorul si esti Dragos Maftei – spectatorul. Cum iti vezi rolurile?

In crestere, din ce in ce mai bine, mai obosesc, mai beau o cafea, mai fumez o tigara si sunt curios sa vad pana unde pot duce. Oricum, faptul ca sunt optimist ma ajuta sa-mi tin moralul sus.

Ti se intampla, cand esti pe scena, sa te vezi din afara, ca si cum ai fi deasupra personajului?

Nu, dar simt publicul. Spectatorii fac si ei parte din spectacol. Ei ne ajuta foarte mult pentru ca ne transmit energie.

Ce ai invatat despre tine de cand profesezi pe scenele institutiilor teatrale?

Ca pot mai mult.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here