Doi tanchiști, răniți în poligonul de la Cârțișoara. Unul dintre ei este în comă

0
34 views

Doi militari aflaţi într-un tanc au fost răniţi, miercuri seară, într-un poligon de tragere din localitatea sibiană Cârţişoara în timp ce făceau manevre, primele informaţii indicând că aceştia ar fi folosit muniţie reală.

 

Trei ambulanţe s-au deplasat la locul incidentului, după un apel primit la numărul de urgenţă 112. Doi militari aflaţi în poligonul de tragere din localitatea sibiană Cârţişoara ar fi fost răniţi de schije în timpul unor manevre.

Primele date arată că cei doi militari ar fi fost răniţi cu muniţie reală, potrivit Mediafax.

 

Unul dintre militarii răniţi a suferit un traumatism cranian cu plagă penetrantă şi este în comă, fiind transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş. Celălalt militar a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o leziune la gamba dreaptă, dar este conştient; el a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Sibiu.

 

Iniţial, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Ovidiu Luca, a declarat că din informaţiile pe care le deţine până la această oră viaţa niciunuia dintre cei doi soldaţi nu este pusă în pericol.

 

“Există două victime în urma unui eveniment care a avut loc în poligon. Am înţeles că unul dintre ei are răni superficiale, escoriaţii şi arsuri fără probleme, cel de-al doilea fiind rănit puţin mai grav. Nici în cazul celui de-al doilea, din câte am înţeles până acum după comunicarea colegilor, la telefon, nu se pune problema ca viaţa acestuia să fie pusă în pericol”, a spus Ovidiu Luca.

 

Potrivit sursei citate, spre locul accidentului s-au deplasat o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu, una de la Spitalul Militar din Sibiu şi un echipaj SMURD.

 

Luca a mai spus că răniţii ar putea fi transportaţi fie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, fie la Urgenţa Spitalului Militar.

 

(Sursa: romaniatv.net)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here