DANONE, acuzată de corupție în China

0
34 views

Autorităţile chineze au anunţat că au descoperit noi acte de corupţie legate de o companie străină. După ce, în luna iunie, a fost deschisă o anchetă care privea compania de farmaceutice GSK, acum gigantul Danone este în vizorul poliţiei.

Poliţia chineză susţine că fabricanţii produsului Dumex Baby Food (lapte praf pentru copii) al Danone ar fi mituit angajaţi ai spitalelor chineze pentru ca aceştia să le crească vânzările, scrie CNN Money. 

Mai mulţi angajaţi ai spitalelor sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la Danone pentru a hrăni nou-născuţii cu produsul Dumex, înainte ca aceştia să fie alăptaţi natural. Astfel, bebeluşii ar fi dezvoltat o afinitate pentru laptele praf produs de Danone, se arată într-un raport al autorităţilor chineze.

O listă de spitale, doctori, asistente, precum şi sumele primite drept mită au fost trecute în raport.

Reprezentanţii Danone au emis un comunicat potrivit căruia compania se arată “şocată” de aceste acuzaţii. O anchetă internă a fost demarată.

Potrivit unei surse care doreşte să îşi păstreze anonimatul, fiecare asistentă era plătită cu 8 dolari pentru fiecare cutie de Dumex pe care o recomanda pacienţilor.

Mai multe spitale ar fi primit sute de mii de dolari drept sponsorizări pentru a promova produsul Danone.

Piaţa laptelui praf pentru bebeluşii din China a fost ţinta mai multor scandaluri în ultima vreme după ce au fost descoperite mai multe produse locale infestate. Astfel, interesul asupra produselor de import a crecut simţitor.

 

 

(Sursa: ziare.com)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here