Cumetrie, cumetrie, / Faci din patru lei – o mie

    0
    1.861 views

    După ce s-a proclamat Isus Hristos, general, frate cu mitropolitul și văr de-al doilea cu Napoleon, primarele Chirica are acum ocazia să cîștige, pe bune, un titlu pe cît de bengos, pe atît de bănos – campion al unui sport tradițional care, în actualul context romînez, poate deveni sport olimpic : cumetria-viteză cu obstacole.

    După cum aflăm dintr-un document oficial ( declarația de avere a primarului ), ultima cumetrie organizată de tăticul Mihai Chirica i-a rotunjit conturile cu 125.000 de euro. Pe lîngă ăștia, darul de la nunta din primăvara trecută, 57. 000 de euro, e modest, dar omul are o scuză – punerea chirostriilor a fost organizată în grabă și cam pe șestache, undercover, așa că n-a avut mulți invitați.

    Dacă luăm în calcul obstacolele primelor două căsnicii și viteza cu care performanțele financiare ale cumetriilor s-au mărit, e de mirare că tăticul Chirica se mai chinuie cu belelele din primărie. Încă două-trei cumetrii, și viitorul e asigurat. Plus veniturile din cărți, conferințe și work-shopuri pe tema în care e specialist indubitabil : ,, Cum să faci bani mulți din cumetrii ,, .

    De aici pînă la un doctorat și o catedră universitară de cumetrologie mai e doar un pas. Curaj, dom’ Isus Chirica ! Universitatea din Copou așteaptă de multă vreme un rector pe măsura ei. Ce, între înmulțirea pîinilor & peștilor și cea a cristelnițelor cu parale e chiar așa mare deosebire ?

    Lucian Postu

     

     

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here