Consilierii Preşedintelui: „Graţierea lui Gigi Becali e complicată şi greoaie”

0
21 views

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, marţi, că procedura graţierii este complicată: „se face o analiză, este vorba de un dosar întreg, nu decide pur şi simplu preşedintele”.

Întrebat despre eventuala solicitare a graţiere a lui George Becali, Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, a răspuns: „Nu o să mă pronunţ pe o chestiune ipotetică. Sigur, e dreptul oricărei persoane condamnate să ceară această graţiere, dar e o întreagă procedură care trebuie urmată. Repet, asta-i o declaraţie de intenţie, n-am văzut încă cererea de graţiere”, anunţă Mediafax.

Consilierul prezidenţial precizează că procedura este complicată.

„Se face o analiză, e o procedură complicată cu graţierea, nu decide pur şi simplu preşedintele, aşa că e Gigi Becali sau că e X sau e Y, se fac nişte analize, e un dosar întreg acolo, se iau nişte avize şi în final, sigur, preşedintele e cel care decide. Dar e greu de analizat parcursul ăsta înainte să ştii ce conţine dosarul respectiv”, a afirmat Lăzăroiu la RFI, preluat de agenţia de presă MEDIAFAX.

Parlamentarul George Becali a declarat, luni, după anunţul privind condamnarea sa, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta de a cere preşedintelui Traian Băsescu graţierea sa, menţionând că se simte trădat de statul român şi că va utiliza toate mijloacele legale împotriva sentinţei.

„Toate demersurile pe care le pot face – smerenie, orice – le voi face pentru ca să fiu liber pentru familia mea. Nu-mi cad galoanele dacă cer. Se poate? E legal? Se întâmplă să ceri preşedintelui graţierea? Eu o cer. Vrea – bine, nu vrea să o dea – iar bine”, a mai spus Becali.

Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here