Chirica, buhaiul-ponei

    0
    2.485 views

    Precum reiese din declaraţia lui de avere, Mihai Chirica, primarul de calibru mic şi de gargară mare, a făcut bani frumoşi, de ordinul sutei de mii de euro, la botezul ultimului său copil, primul din căsătoria cu numărul 3. Dar banii fără tupeu n-au nici un haz pentru jmecherii ieftiori ca Mişu ” Napoleon ” Kiri. Aşa că, întrebat de un jurnalist despre banii adunaţi la cumetrie, poneiul primarial a dat un răspuns de şmecheraş din Canta, zicînd că o să încerce ca prin schema cu cumetriile să ajungă la fel de bogat ca Ion Ţiriac, făcînd 10.000 de copii.

    Ca să vezi, unde stătea buhaiul satului …  E drept, teoretic, 10.000 de fraiere ( sau 5.000 x 2, ori 2.500 x 4 ) s-ar găsi. Dar ce nu ia în calcul ipoteticul ultra-casanov de Bahlui e o chestie simplă : beţiile lungi şi dese / cauzează insuccese. Asta strict anatomo-fiziologic vorbind.

    Pe partea cerebro-mintoasă, singura variantă pozitivă ar fi ca toţi ipoteticii copii să semene cu mamele lor, oricît de sărmane cu duhul ar fi. Dar adevărata veste bună, şi pentru ipoteticii copii, şi pentru ipoteticele mame, şi pentru ieşenii reali, ar fi alta : DNA şi judecătorii să-şi facă treaba pîn’ la capăt, în toate dosarele care ar trebui să-l vizeze pe acest închipuit mega-Cristi Borcea ieşean.

    Asta e, Mişulică, hărmăsarule-ponei: oricîte vizite conjugale ţi-ar aranja ofiţerul ăla ( ştii tu care ), tot o să fie mai puţine decît cele ale colegilor de cameră din staţiunea de odihnă cu pijamale dungate. Da’ nu fi trist, dacă dragostea e mare, restul sînt detalii.

    Lucian Postu

     

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here