Chirica a jucat teatru ieftin! Harabagiu, transferat in mare secret pe un post de Sef Serviciu

0
2,189 views

Dupa emiterea ordinului de incetare a mandatului, Mihai Chirica l-a transferat pe ascuns in Primarie pe cumatrul Harabagiu pe un post de sef serviciu @ Nimeni nu a suflat un cuvant despre faptul ca, timp de aproape o saptamana, pana sa revina pe functia de viceprimar, Harabagiu a ocupat functia de sef Serviciu de Relatii Comunitare si Politici Publice @ Chirica a jucat teatru, si-a luat concediu in semn de protest, dar in tot acest timp nu a spus ca-l rezolvase pe cumatru cu un post cald de conducere in primarie @ Instanta l-a repus pe Harabagiu pe functie invocand ca revenirea pe functia de director al Casei de Cultura a Studentilor ii provoaca acestuia pierderi salariale @ Harabagiu nu a informat instanta ca intre timp s-a angajat sef in Primarie

Mihai Chirica este in stare de aproape orice pentru a-l salva pe cumatrul sau, viceprimarul Gabriel Harbagiu. Imediat dupa ce prefectul a emis ordinul de incetare a mandatului pentru Gabriel Harbagiu, Primaria municipiului Iasi a solicitat transferul acestuia in interes de serviciu pe postul de sef serviciu al Serviciului de Relatii Comunitare si Politici Publice. Solicitarea a fost facuta catre angajatorul lui Harabagiu, Ministreul Tineretului si Sportului, in data de 26 martie, la trei zile de la emiterea ordinului de incetare a mandatului. Practic, Harbagiu s-a intors la sefia Casei de Cultura a Studentilor doar pentru cateva zile, deoarece Chirica a ordonat transferarea cumatrului sau in Primaria Iasi. Conform adresei comunicata de catre primarie Ministerului Tineretului si Sportului, incepand cu data de 2 aprilie, Gabriel Harabagiu a devenit angajat al Primariei Iasi pe postul de sef Serviciu de Relatii Comunitare si Politici Publice.

Vreme de doua saptamani primarul Mihai Chirica a jucat un teatru ieftin. Si-a luat o zi de concediu in semn de protest si s-a plans de imixtiunea politicului in administratie. In tot acest timp, nu a suflat macar o vorba despre faptul ca al sau cumatru, Gabriel Harabagiu, fusese angajat in primarie pe un post de sef serviciu.

Harabagiu a dezinformat instanta

In motivarea sentintei prin care Harbagiu a fost repus pe functia de viceprimar, judecatorul argumenteaza printre altele ca ordinul emis de prefect ii provoaca acestuia prejudicii de ordin material, in sensul ca salariul de la Casa de Cultura a Studentilor este inferior.

Sentinta a fost emisa la o saptamana dupa ce Harbagiu fusese transferat in primarie pe postul de sef serviciu si la aproape doua saptamani de la inregistrarea cererii de transfer la Ministerul Tineretului si Sportului.

Transferul a fost solicitat de catre Primaria Municipiului Iasi in temeiul Legii 153/2017, care spune:  „Art. 32. – Transferul (1) Ocuparea unui post vacant in sistemul bugetar se poate face si prin transfer, daca se realizeaza de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent. (2) Transferul poate avea loc dupa cum urmeaza: a) in interesul serviciului, numai cu acordul scris al persoanei care se transfera;”

Posturile bune, ascunse de Chirica

De mai bine de un an de zile, Chirica tine postul pe care s-a transferat Harbagiu vacant, refuzand sa-l scoata la concurs. Avand in vedere ca este vorba de un post de conducere, acesta trebuia scos la concurs cat mai repede de la vacantare, dar a fost „pitit” pentru astfel de cazuri de avarie.

La fel a procedat si cu postul de arhitect sef. Postul este in continuare vacant, fiind ocupat doar de catre interimari, deoarece Chirica nu a gasit inca persoana cu care sa fie pe aceeasi mana.

Tudor LEAHU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here