Cazul care îi surprinde pe medici: o tânără plânge cu lacrimi de sânge (VIDEO)

0
17 views

Yaritza Oliva, o tânără în vârstă de 20 de ani se confruntă cu o situaţie bizară. În urmă cu aproximativ o lună, ochi ei au început să sângereze.

 

Până acum, analizele medicale au indicat că tânăra nu suferă de conjunctivită sau infecţii ale ochilor, însă medicii continuă să îi prescrie picături care să îi uşureze durerea. 

 

Acum, medicii bănuiesc că femeia, originară din Chile, suferă de o tulburare rară numită haemolacria. Această tulburare face ca în consistenţa lacrimilor să se găsească sânge sau ca lacrimile să fie înlocuite total cu picături de sânge.

 

De-a lungul istoriei s-au înregistrat foarte puţine astfel de cazuri, motiv pentru care, medicii nu au reuşit să descopere nici cauza acestei boli şi nici tratamentul potrivit pentru combaterea ei. Totuşi, există şi specialişti care susţin că haemolacria este un simptom al unor boli de sânge şi al tumorilor. 

 

Yaritza Oliva, care nu a fost diagnosticată încă cu haemolacria, a declarat că nu are posibilitatea financiară pentru a putea contacta un specialist capabil să identifice cauza acestor sângerări. Ca urmare a acestor probleme financiare, familia tinerei cere publicului să facă donaţii pentru a ajuta la identificarea problemelor medicale de care suferă Oliva. 

 

Singurul caz cunoscut de haemolacria din Statele Unite s-a înregistrat în 2009. Atunci, Calvino Inman, un adolescent în vârstă de 15 ani din Tennessee, declara că uneori îi curg lacrimi de sânge şi de trei ori pe zi, aparent fără motiv. „Uneori simt cum se formează lacrimile. Simt cum mi se udă ochii. Alte ori, mă ustură când îmi curg lacrimile”, a declarat acum patru ani Inman. 

 

 

Sursa: descopera.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here