Büchner la Barlad

0
2,318 views

A monta un text precum Woyzeck la Barlad este, sa recunoastem, un gest teatral riscant ce vine, pe de o parte, in contrasensul asteptarilor unui public doritor de satisfactii facile, iar pe de alta parte isi asuma ambitia, cu mijloace financiare limitate, de a „rezolva” o piesa dificila, care ofera orice numai un „succes garantat” nu. Dincolo de programul estetic personal al regizorului Dorin Mihailescu, decizia unei asemenea puneri in scena a avut si o motivatie subiectiva: unul dintre actorii-reper ai Teatrului barladean, Sorin Ghiorghe, si-a dorit sa-si serbeze implinirea a cincizeci de ani cu acest rol, altfel spus, in loc de cadou, sa-si ofere o provocare.

Personal, m-a bucurat optiunea repertoriala pentru acest titlu, cu atat mai mult cu cat veneam la spectacol impregnat de un memorabil work-shop tinut pe parcursul mai multor zile la Facultatea de Teatru din Iasi de Alexa Visarion, el insusi un regizor ce a explorat indelung enigmaticul Woyzeck al lui Büchner.

Dorin Mihailescu propune o lectura brechtiana a textului. Atent la teatralitatile difuze ale piesei, pariaza corect pe ideea de teatru in teatru: un podium central plasat constituie scena pe care se consuma cele mai mult dintre secventele spectacolului. In lateralele acestei scene, actorii care nu participa in acele momente la actiunile propriu-zise devin spectatori pasivi, neimplicati pana la raceala. Un stativ cu costume ne aminteste mereu ca suntem la teatru si ca distanta dintre actor si personajul sau este una obiectiva. Inceputul spectacolului insista pe metafora balciului, atat de intens prezenta in text: intregul perimetru teatral decupat in scena ilustreaza o cupola de circ.

Materialul cu care se lucreaza prioritar este panza. E o scenografie (Sandu Maftei) simpla ce isi propune sa delimiteze precis spatiile (balciul, padurea, camera lui Marie, carciuma etc.) si sa lase cat mai la vedere jocul actorilor. Din plierile si replierile panzei se nasc succesiunile temporale ale unei lumi: lumea lui Woyzeck. In fundalul scenei, alte trei fasii, verticale, de mari dimensiuni, luminate „pe dedesubt” confera actiunilor inaltime, monumentalitate si relatie cu „cerul”. E implicata, in intreg spectacolul, o foarte subtila dialectica intre importanta si neimportanta intamplarilor, intre micimea si maretia fiintei umane, intre grup (societatea) si individ. Un aer cehovian clatina, la rastimpuri, nevazutul scenei, acompaniind poezia latenta a textului. Tine, desigur, de o alta discutie prelungirea – uneori explicita – a piesei in universul dramaturgiei cehoviene, desi nu exista nicio dovada ca Cehov ar fi stiut de Büchner si de opera acestuia. In montarea lui Mihailescu sunt cateva imagini ce trimit, indirect, la Trei surori: discreta si poetica militarizare a personajelor, landoul copilului lui Marie, amintind izbitor de carutul impins de Andrei Prozorov, dezolat, incornorat si prabusit sub vitalitatea cotropitoare a Natasei etc.

Culoarea dominanta este negrul. Un cortegiu mortuar deschide spectacolul, anuntand, ritualic, ceea ce urmeaza sa se petreaca. O frantura de doina romaneasca joaca rolul unui prolog atasat de regizor piesei lui Büchner. Solutia, frumoasa in sine, isi cerea insa argumentare suplimentara pe parcursul spectacolului, o continuitate care sa valideze acest gand de inceput.

Intregul spectacol graviteaza in jurul lui Woyzeck, foarte precis si original definit de Sorin Ghiorghe. E un Woyzeck intors catre sine, primitiv si poetic. Ceva lemnos ii domina fiinta, ceva ce alunga nuantele, facand din el un personaj alb-negru. Obiect al batjocurii celorlalti, personajul lui Ghiorghe are o solemnitate aparte. Nelinistile sale, intrebarile sale, felul sau de a se raporta la lume sunt remarcabil punctate de un actor in a carui interpretare se intrezareste migala lucrului la rol, forta si valorizarea detaliului, arta economiei de mijloace si stiinta de a trasa muchii de cutit intre exterior si interior. Woyzeckul lui Ghiorghe este asemenea unui stalp de inalta tensiune: rigid, dar indreptat catre inaltimi, incremenit, dar circulat de forte ce nu mai pot fi controlate. Scena finala a uciderii unei Marie cu spatele la public e violenta si, totodata, incarcata de sensibilitate, actorul reusind sa releve ceea ce, dupa parerea mea, este insasi esenta personajului: clar-obscurul si poezia frusta.

Intreaga distributie graviteaza in jurul lui Woyzeck. Foarte bine definit mi s-a parut personajul lui George Soboloveschi, un Capitan cinic si obosit de o existenta pe care, pentru a o putea trai cu adevarat, are nevoie de razboi. Momente bune in joc au Simon Salca jr. (Doctorul), Bogdan Manolache (Tamburul major), Alex Savu (Andres – mai ales cand nu canta!). Schite de personaj ofera Oana Florea (Margaret, Maicuta), Catalina Rusu (Kathe, Dresoarea), Lucian Arhire (Carciumarul), Gabriel Derbei si Vasile Palalae (Soldati). Asteptam mai mult de la Cella Todica, in Marie; e prea mult in umbra lui Woyzeck, justifica prea fragil tumultul vital ce o arunca in bratele pacatului, si apasa prea mult pe conditia de mama – cantecele de leagan, intonate in chei melodice ultra uzate, banalizeaza scenele respective si anuleaza componenta erotica a personajului.

Sunt, din perspectiva mea, si alte cateva aspecte mai putin reusite ale spectacolului: scancetul final, strident si de o artificialitate ce strica gravitatea momentului, pumnalul-cruce ce se preumbla de colo-colo – imagine naiva ce vrea sa exteriorizeze conflictul launtric al lui Woyzeck, excesul manevrarii panzelor, poate o prea expeditiva scena a balciului, unele incongruente stilistice ale universului sonor. Dincolo de asta, insa, Woyzeck-ul lui Dorin Mihailescu ramane cel mai puternic spectacol pe care l-am vazut la Teatrul din Barlad, la fel cum interpretarea lui Sorin Ghiorghe va ramane, pentru mine, o interpretare-reper a marelui personaj büchnerian.

Teatrul „Victor Ion Popa” Barlad – Woyzeck, de Georg Büchner, traducere Mihaela Sarbu (versiunea W.R. Lehman). Regia: Dorin Mihailescu. Scenografia: Sandu Maftei. Cu: Sorin Ghiorghe, George Sobolevschi, Simon Salca jr., Cella Todica, Bogdan Manolache, Alex Savu, Oana Florea, Catalin Rusu, Lucian Arhire, Gabriel Derbei, Vasile Palalae. Data vizionarii: 14 aprilie 2018.     

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here