Bogdan Ulmu și cursul său de Spectacologie (II)

0
1.489 views

Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani de la moartea profesorului Bogdan Ulmu. Unul dintre studenții săi, Lavinia Lazăr, a avut inspirația, în anul universitar 2015-2016, de a înregistra câteva din atât de neconvenționalele sale cursuri de Spectacologie. Reproducem o serie de fragmente relevante atât pentru felul de a fi al lui Bogdan Ulmu, dar și pentru modul în care înțelegea teatrul și pedagogia teatrală. (Călin Ciobotari)

 

Eu cred că port cu voi niște discuții și vă ajut să înțelegeți teatrul, fenomenul teatral. În cartea mea anterioară, Istoria anecdotică, am menționat o groază de personalități pe care nimeni nu le mai amintește. Dacă n-aș fi fost eu să povestesc astfel de întâmplări, ele s-ar fi pierdut și ar fi fost păcat.

În cartea mea, 365 de dialoguri teatrale, abordez niște subiecte rare pe care nu le găsiți în teatru: despre gong, despre cortină. În general, lumea nu vorbește, pentru că nu a trăit în teatru.

Acum, vreau să aflu părerea voastră despre teatrul rostit în versuri. Publicul contemporan mai e dispus să asculte piese în versuri?

Studentă: Cred că este vorba despre o anumită categorie de public care poate să asculte fără să se plictisească. Este adevărat că o piesă în versuri este mult mai greu de receptat. Topica joacă un rol important aici. Am văzut spectacolul Tartuffe și mi s-a părut mai dificil de receptat decât, să spunem, Acasă în miezul verii care are la bază un text mai dificil. De fapt, cred că este vorba despre confortul publicului; la un text în proză receptarea lui vine cumva de la sine. La un spectacol în versuri trebuie să fii atent și să surprinzi înțelesurile de dincolo de cuvinte.

Student: Nu cred că este vorba de vreo topică a cuvintelor și nici de ce zici tu. Topica o găsești și în textele dramatice. E vorba dacă îți place sau nu. De exemplu, noi am văzut Școala nevestelor regizat de Cristian Juncu; deși nu a renunțat la versuri, ne-a plăcut, chiar dacă păstra nota de modernitate.

Profesorul: Vreau să vă spun că textele lui Molière pot fi puse în scenă atât în versuri, cât și în proză, depinde de traducere. Eu am avut o experiență și anume: a vrut cineva să pun un fragment din Despot-Vodă, să-l jucăm la Cotnari pentru că era aniversarea Academiei de la Cotnari.

Și atunci, cu acea ocazie, am constatat că actorii cu care de obicei făceam două, trei repetiții, când e vorba de spectacol-lectură, s-au adaptat foarte bine. La cadența pe care o propune Alecsandri pentru rostire, pentru recitare a fost foarte greu și atunci m-am gândit că unul dintre motivele pentru care nu se joacă teatrul în versuri este că actorii nu sunt destul de antrenați.

Victor Eftimiu are piese bune în versuri; și mai este o piesă cu niște versuri foarte plăcute: Trandafirii roșii, a lui Zaharia Bârsan. Dar Alecsandri este savuros prin felul în care știe să combine cuvintele. E un scriitor care nu a fost în totalitate descoperit. Eu l-am descoperit pentru că l-am montat de vreo zece ori. Am o mare pasiune pentru el, căci a fost și boier, un om rafinat.

Fac o paranteză. Dimineață m-am trezit cu o stare de indispoziție.

Studenta: Din ce cauză?

Profesorul: Fiul meu a dat drumul la televizor și a văzut că este vorba despre un atentat de la Bruxelles. Au fost cinci bombe: două de la aeroport și trei la metrou.

Ce fel de lume e asta? Generația mea s-a bucurat că poți să pleci când vrei din țară și acum? Belgia și Franța și Turcia … Nu mai ai garanție că îți tihnește ceva… S-au suspendat zborurile. Ce tristă ironie! Câteodată te gândești ce bine e să fii român, că ăștia nu fac niciodată atentate la noi.

Dar să revenim. Acum, indiferent dacă un spectacol e în proză sau în versuri, important e să treacă rampa, adică să ajungă la public.

Trecem la alt subiect. Teatrul de păpuși are și el farmecul lui, are știința lui, iar eu, care am lucrat și cu actorii de teatru dramatic și cu cei de la păpuși, pot spune că pentru păpușar munca e mult mai grea.Tu ce ai acolo la piept?

Studentă: Stiloul. Îl am de la părinții mei, când am împlinit 20 de ani. E ca un simbol, face parte din sufletul meu.

Profesorul: Simbol pentru ce?

Studentă: Simbol al scrisului, al condeiului.

Profesorul (umor fin): Sufletul tău e în dreapta… Să revenim! Teatrul de păpuși are frumusețile lui, are avantajele lui.

Studentă: M-am întrebat frecvent cum e să stai o oră și ceva cu mâna ridicată, într-o anume poziție. E foarte obositor.

Profesorul: Da, poți faceți exercițiul ăsta. Stați cinci minute cu mâna ridicată și vedeți ce obositor este.

Studentă: Am mai văzut Cartea Junglei, la „Luceafărul”, și am văzut cum unii actori mânuiau cu mare dificultate, aproape târâiau păpușa. Erau păpuși foarte mari.

Profesor: Da, aici depinde de scenografi, cum construiesc păpușa aia, cât de ușoară o fac. Dacă mai sunt și actorii firavi… Păpușăria e o chestie foarte grea, dar dacă o faci serios… Trebuie să o faci cu pasiune și cu mare talent. Trebuie să iubești această formă de expresie și păpușa, să o transformi, să-i dai viață. Păpușa vine în prelungirea omului. La un moment dat, se întâmpla ceva, care acum nu se mai întâmplă: păpușarii se jucau cu păpușa, iar pe bandă vorbeau actori celebrii. N-a funcționat, pentru că nu era tocmai …organic, de aceea s-a și renunțat la metoda aceasta.

O întrebare importantă. Vreau să știu părerea voastră. Credeți că vocea mai este pusă în valoare în spectacolele de teatru?

Studenții: În nici un caz. Începând de la dicție, impostație și volum. Și asta nu se întâmplă doar aici, ci în toată țara.

Profesor: Așa este. Este un punct nevralgic vorbirea. Teoretic, se fac cursuri, dar depinde cu cine le faci, respectivul trebuie să aibă experiență de scenă.

La un moment dat, am predat și eu Vorbirea și am lucrat frumos. Am văzut câteva filme noi românești cu palmares internațional și mi-am dat seama că unii actori de acolo vorbesc neglijent și nu înțeleg ce zic. Nu trebuie teatralizat, eu sunt împotriva teatralizării, de asta majoritatea actorilor care nu știu să vorbească au un avantaj la o proiecție internațională: la traducere, cel care vede, citește și i se pare că ei vorbesc bine. Dar și țipatul excesiv pe scenă e o boală. Și mai e o boală, vorbirea asta cu „-ie”. Trebuie să învățăm să vorbim elegant.

Am avut șansa să lucrez în Chișinău și actori mari de acolo nu se puteau dezvăța de accent.

Acum, mai vreau să vă adresez o ultimă întrebare, că ora din păcate e pe sfârșite … simțiți nevoia să citiți caietele-program înainte de a începe spectacolul?

Studenții: Sincer să fim, nu.

Profesorul: Caietul-program e util pentru că trebuie să cunoașteți distribuția și regizorul. Înainte, acesta se făcea serios. Uneori, unele erau mai interesante decât spectacolul. Bine, eu am „prostul obicei” de a cumpăra caiete-program pentru că am trăit în alt timp și în teatru. Se făceau niște caiete-program foarte frumoase, cu graficieni. Am întâlnit cazuri în care un caiet-program costa de două ori mai mult decât prețul spectacolului în sine. La un festival, unele spectacole costau și 100 de lei. Puneți-vă problema, dacă o familie vrea să vină o săptămână la teatru, trebuie să lase 2800 de lei? Nu e normal. Vedeți voi, în teatru toate amănuntele astea trebuie gândite logic, cu bun-simț și rezonabil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here